Mulţumim, din inimă, Partidului!

Vă aduceţi aminte refrenul care se auzea, atât de des, în cele două ore de program al televiziunii comuniste? Dacă nu vă aduceţi aminte, nu-i bai, înseamnă că sunteţi prea tânăr. Totuşi, dacă aveţi peste 22 de ani, ar fi timpul să vizitaţi medicul de familie.

Zilele acestea, am privit în jur şi mi-am dat seama că avem o grămadă de motive să mulţumim din nou, din inimă, Partidului. Atât a celui de azi cât şi a celui de ieri.

Nu-i aşa că viaţa are o ironie a ei, care te înfioară şi te face să-ţi dai seama că nimic nu e întâmplător?

Mulţumim pentru trezirea spiritului civic

În primul rând, cred că trebuie să mulţumim pentru că Partidul a reuşit să trezească din nou spiritul civic la români. Evident, nu că ar fi vrut dar aşa s-a întâmplat şi acesta e un lucru bun.

Ani de zile, intelectualii din primele rânduri ale falagelor civice au fost ţinta diverselor demersuri ale Puterii. Unii au fost intimidaţi şi s-au cuminţit. Alţii au fost cumpăraţi şi s-au cuminţit. O parte au plecat din ţară şi, aţi ghicit, s-au cuminţit. Însă, aşa cum spuneam şi cu altă ocazie, nu poţi cumpăra, minţi, şantaja sau prosti pe toată lumea, tot timpul.

Ca să nu fiu acuzat că sunt cârcotaş doar de dragul de a fi cârcotaş, haideţi să încercăm un exerciţiu de imaginaţie şi să vizualizăm, printre manifestanţii din stradă, pe vreunul dintre „consacraţi”.

Hmm... vă vine vreo idee?

Să nu vă fie jenă, nici mie nu-mi vine. Încerc, la modul cel mai serios, să-mi imaginez personaje precum Dinescu sau Caramitru în ‘89 însă nu le prea găsesc echivalenţă în societatea de azi.

De altfel, aţi văzut cu ochii voştri – diverşi indivizi au încercat să coboare în stradă, să profite de situaţie numai că protestatarii, spre cinstea lor, i-au pus pe fuga în secunda doi. Şi nu numai pentru că Irinel e la fel de mic ca Boc.

Asta îmi aduce aminte de o vorbă, pe care o fluturam când lucram în radio şi televiziune, în pauzele publicitare din campaniile electorale – „Cheia succesului în politică este să găseşti un grup de oameni care protestează pentru ceva şi să te aşezi în fruntea lor.”

Ei bine, tura asta... ghinion! Lumea pare să nu mai fie atât de uşor de prostit!

Mulţumim şi conducătorilor de ieri!

Să nu uit, a propos de prostit – oameni buni, trebuie să mulţumim, din toată inima, conducătorilor de ieri ai României. Mă refer, în special, la Ion Iliescu, acest individ care a reuşit să aducă România în pragul extincţiei ca stat şi poate chiar ca naţiune.

Ce am fi făcut noi azi dacă n-ar fi fost Ilici şi gaşca lui, cu manipulările ordinare şi jegoase de la mineriade? Aşa-i că nu ne-am fi vaccinat şi am fi căzut în plasa diversiunilor cu pietre din caldarâm şi cocktailuri molotov?

Ei, cu această ocazie, Puterea a primit o veste proastă – lumea a văzut că totul e o regie. Atât de transparente au fost încercările de manipulare a revoltei spontane a populaţiei încât mi se face greaţă.

Fazele cu jandarmii sunt notorii, când au permis diversioniştilor să facă scandal dar au împiedicat lumea paşnică să iasă la protest... Cred că se cuvine totuşi să mulţumim şi pentru asta, pentru că am aflat că oamenii din dispozitiv ar fi vrut să intervină, să-i elimine pe diversionişti, însă nu au fost lăsaţi de şefi. Care şefi? Păi, cum care?! Cei numiţi politic!

Vedeţi cum se aşează lucrurile?!

Revenind, trebuie să mulţumim pentru ajutorul nepreţuit dat de regimul Iliescu. Uite că Dumnezeu nu uită şi nici nu bate cu parul – Iliescu a fost operat, în cur(s)ul zilei de ieri, de nişte chestii pe la partea posterioară. Să fie oare o avanpremieră la cazanul cu smoală care îl aşteaptă... dincolo?! După toate aparenţele, fochist şef îl va avea pe Vlad Ţepeş. Alias Vlad Dracu. Despre care lumea vorbeşte că  ar fi specializat  în tratamente nturiste, cu lemn de prun.

Nu-i aşa că viaţa are o ironie a ei, care te înfioară şi te face să-ţi dai seama că nimic nu e întâmplător?

Mulţumim pentru expunerea lichelelor şi a lingăilor

În vremurile tulburi, gunoaiele ies la suprafaţă. Asta e o axiomă dar, în acelaşi timp, o chestie tare bună şi, mai devreme sau mai târziu, se dovedeşte a fi chiar nepreţuită.

Cred că trebuie să mulţumim din inimă pentru faptul că mulţi indivizi şi-au dat arama pe faţă zilele astea. Privesc la televizor, (şi) la trompetele Puterii, şi mă cutremur de penibilul în care se scaldă unii din foştii mei colegi de breaslă.

Pe un post de televiziune al cărui nume trebuie să fii atent cum îl rosteşti, ca să nu fii acuzat de limbaj licenţios, un individ, care nu mai încape în el din cauza părerii foarte bune despre sine, face o propagandă absolut neruşinată pro Băsescu şi pro Putere.

Stau şi mă întreb: oare cu ce naiba l-o fi cumpărat?! Pentru că toţi banii din lume nu ajung ca să îţi lepezi atât de mult demnitatea şi să ignori în halul acesta realitatea de zi cu zi. Bine, asta în cazul în care ai demnitate. Sau simţul realităţii.

E jenant, apoi, ce se petrece în televiziunile de stat.

Am asistat la scene de un penibil înfiorător, când doi moderatori plus o invitată (jurnalistă, cică) a televiziunii publice înfierau, în cea mai pură manieră bolşevică, manifestaţiile din Bucureşti şi din ţară. Potrivit celor amintiţi, acolo nu erau decât scandalagii şi oameni fără personalitate, manipulaţi de partidele din opoziţie. Bine, am spus „oameni fără personalitate” absolut eufemistic, exprimările au fost în cu totul alt registru.

Mulţumim pentru calificativele primite

Dacă în paragraful anterior am trecut în revistă câţiva lingăi, haideţi să mergem acum puţin mai sus, la cei care beneficiază de aceste clisme mediatice.

Am aflat cum ne văd guvernanţii de azi ai României. Am aflat ce suntem pentru ei, ce reprezentăm în ochii lor.

Aşadar, dragi compatrioţi, contribuabili la bugetul din care se înfruptă cu atâta nesimţire aceşti ticăloşi, aşezaţi vremelnic în fotoliile Puterii, noi suntem pentru ei „scandalagii”, „huligani”, „ţărani”, „anarhişti”, „imbecilizaţi de televiziuni!” şi, nu în ultimul rând, „viermi”.

Oare când am mai auzit apelative de genul ăsta?!

Dar ei oare ce sunt?!

Oare cum i-am putea numi pe cei care au furat aproape tot ce s-a putut fura?

Oare cum îi putem numi pe cei care îşi bat joc aproape de tot ceea ce se poate bate joc?

Cum le putem spune celor din cauza cărora se înregistrează un exod al românilor fără precedent în istoria acestei naţii? Nici măcar Stalin n-a reuşit să deporteze atâţia români câţi a fugărit din ţară regimul Băsescu-Udrea- Boc!

Mulţumesc, Conducător iubit!

Trebuie să rafinez şi să explic, în oarece măsură, intertitlul de mai sus.

Omul ăsta o fi iubit de cineva – de nevastă, de copii, de acoliţi, de...

Hmm, cred că ar trebui s-o las mai moale. De nevastă hai să zicem c-o fi fost iubit, la un moment dat. Altfel n-ar fi avut copii.

De copii, cum naiba să nu fie iubit dacă i-a aranjat aşa cum tu sau eu n-o să ne permitem în vecii vecilor? Am înţeles totuşi că şi beizadelele au început să vocifereze, Prada nu prea mai e pe gustul lor iar Gucci s-a banalizat. Hugo Boss pare să fie noua tendinţă  însă ei nu cred că ştiu ce a facut celebrul creator de modă pe vremea naziştilor. La urma urmei, nu poţi avea "succesuri" tot timpul, non stop, 24/7, nu?!

Să fii iubit de acoliţi însă... e ceva mai greu. Osanalele pupincuriştilor sunt, ma gândesc aşa, cu oarece scârbă, ca laudele unei prostituate. Dacă deschizi din nou portofelul, mai ai parte de o tură. De apaluze. Dacă s-a subţiat (la portofel mă refeream) sau a expriat timpul, ţi se arată uşa. Sau parul, depinde de nivelul stabilimentului.

Aveţi voi impresia că, zilele astea, armata de cocote şi satiri ai Puterii nu-şi revizuieşte planurile de evacuare?! Reacţiile întârziate şi bâlbâite acestor guvernanţi nemernici şi ticăloşi nu fac decât să îmi întârească, cu fiecare clipă, această convingere. În mod cert se scot parale de la saltea, se cumpără case prin Argentina şi Chile, se virează sume barosane în conturi de prin insulele Cayman, se încălzesc motoarele avioanelor şi ale iahturilor, se ard documente prin şeminee...

Mulţumesc, din inimă, Partidului!

În ceea ce mă priveşte personal, mă văd nevoit să mulţumesc, la rândul meu, Partidului şi Conducătorului iubit. Iubit, bineînţeles, de lichele, aşa cum am spus mai sus. Dar şi de ăia aşa, vremelnic. Când nu l-or mai ţine puterile... cine va spăla putina?! Ghici ghicitoarea mea!

Motivul mulţumirilor de mai sus e simplu – am reuşit să mă dezmorţesc pe anul acesta şi, ca niciodată, am scris la un interval atât de scurt. Ceea ce e mare lucru, pentru că, în materie de scris, îmi răsună întotdeauna vorbele lui Eminescu, din „Criticilor mei”, „E uşor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune...”

A propos, zilele astea s-au împlinit 162 de ani de la naşterea poetului. Dar mă gândesc că nu e în topicul acestei postări, nu prea am de ce mulţumi Partidului (sau Conducătorului iubit de unii) pentru asta.

Barca începe sa ia apă - ce va face căpitanul?

Zilele trecute am văzut o ştire cum că un vas de croazieră a eşuat pe un banc de nisip şi s-a scufundat parţial, vreo patru oameni fiind ucişi în toată această tevatură. Căpitanul cică a fost arestat, ca să dea explicaţii nu numai despre cum a dat cu vaporul de fundul mării ci şi cum de a spălat putina înainte de termenul scris în fişa postului.

Am petrecut ceva timp la bordul unui asemenea vas şi văd cu alţi ochi ceea ce s-a întâmplat acolo. Totul poate fi bine şi frumos, lumea cântă, râde şi dansează... însă când treaba se împute, se împute rău de tot!

Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre cât de bine seamănă situaţia de acolo cu ceea ce se petrece în România anului de graţie 2012.

Reputaţie şi conflict

Între oamenii care ştiu cu ce se mănâncă vasele de croazieră, vapoarele liniei maritime Costa nu au o reputaţie foarte bună. Din multe motive, pe care nu le redau aici pentru că nu aveţi atâta timp la dispoziţie.

Aici începe şi analogia cu ţara noastră – nici România nu are o reputaţie foarte bună printre oamenii care au oarece informaţii despre cum funcţionează lumea.

Aşa cum ştiu foarte bine cei alături de care am lucrat pe mări şi oceane, jungle şi deşerturi, indiferent că mi-au fost colegi, şefi sau subordonaţi, când căpitanul îşi respectă oamenii din subordine, totul merge bine. Acolo unde căpitanul e zbir sau chiar nedrept, situaţia e tensionată şi, mai devreme sau mai târziu, apar probleme. Unele, banale în aparenţă, nu se rezolvă decât după ani de zile şi după cheltuirea a multe milioane de dolari.

Căpitanul vaporului România a făcut un joc periculos – a semănat vânt iar acum culege furtună. A învrăjbit şi antagonizat categoriile sociale iar acum situaţia riscă să scape de sub control.

Ce-o fi fost în mintea lui, mai ales că nu navighează singur, precum corăbierii din epoca marilor descoperiri geografice, ci merge într-un convoi, numit Uniunea Europeană? Iar ălora nu prea le convine să se confrunte cu revolte pe bărcile din parohie.

Ca să merg mai departe cu analogia, dacă nu ai luat măsuri clare de prevenire a problemelor, mai devreme sau mai tărziu te confrunţi cu un dezastru de proporţii.

Când nu iei măsuri, o mică problemă devine dezastru

Îmi aduc aminte cum odată, la o inspecţie a US Coast Guard, s-a făcut un exerciţiu de salvare mai puţin obişnuit. Aşa numitul „boat drill”, cum foarte bine ştiu cei care au lucrat pe un vapor.

Ce s-au gândit oficialii americani – măi, ia hai să schimbăm noi locul unde se adună lumea pentru a fi evacuată („muster station”, în limbajul de specialitate), ca să vedem cum se comportă ofiţerii şi echipajul.

Zis şi făcut. Totul a decurs relativ ok până când ofiţerii vasului, în marea lor majoritate italieni, au intervenit. Ce să vă mai spun, mai bine îşi vedeau de treabă, adică să stea cu mana în fund, ca de obicei şi să-i lase pe ce din subordine să-şi facă treaba.

A ieşit un dezastru!

Se vedea clar că oamenii – ofiţerii, adică – sunt depăşiţi de situaţie. Habar n-aveau să gestioneze problema, toată lumea umbla aiurea pe holurile vaporului cu vestele de salvare trase pe cap, se bulucea, se împingea, mulţi nu ştiau încotro s-o apuce iar alţii erau panicaţi de-a dreptul. Şi era doar un exerciţiu de salvare! Nici nu vreau să mă gândesc ce-ar fi fost într-o situaţie reală! În acel moment mi-am dat seama că, dacă se împute treaba, fiecare va fi pe cont propriu.

La fel şi în România, cei care sunt responsabili pentru gestionarea treburilor cetăţii, exact ca şi ofiţerii italieni de pe vaporul de mai sus, sunt nişte incompetenţi, nişte ipocriţi şi nişte hoţi. Când vremurile sunt bune, profită de tot ceea ce se poate profita însă când situaţia se încinge, habar n-au ce să facă şi o dau din rău în mai rău. Iar asta duce la pierderi de vieţi omeneşti şi la pagube incalculabile.

Iepurele prins la colţ te muşcă mai rău decât un doberman

O altă lecţie pe care am învăţat-o pe vasele de croazieră este că nu trebuie să presezi un om până la limita de suportabilitate. Chestiune pe care guvernanţii români ori n-o pricep, ori nu-i văd potenţialul exploziv.

Pe unul din vasele companiei americane la care am lucrat era un individ, într-o poziţie de conducere, cu o reputaţie teribilă. Omul era un zbir iar cine mişca în front, fără aprobarea lui, era terminat. Lucrurile au continuat aşa până când situaţia a luat o întorsătură tragică.

Nişte filipinezi, despre care toată lumea ştie că sunt printre cei mai docili membri de echipaj şi, poate de aceea, cel mai prost plătiţi, n-au mai suportat şi au luat măsuri.

Într-o seară, când zmeul îşi făcea numărul de rigoare, câţiva nemulţumiţi au hotărât că gata, e de ajuns. Şi, când nu-i vedea nimeni... l-au aruncat în apă. Când un vapor se deplasează cu vreo douăzeci de noduri, în mijlocul oceanului, asta e o problemă. De fapt, e de ajuns impactul cu apa, pentru că, de la o înălţime de vreo cinsprezece metri, e ca şi cum te-ai lovi de asfalt.

Inutil să spun că lipsa individului cu pricina a fost remarcată abia a doua zi, când omul nostru era deja, cel mai probabil, in burta vreunui rechin sau a vreunei baracude. În plen sau pe secţiuni.

Să vă mai fac vreo analogie cu România?

Cred că deja aţi prins ideea şi puteţi înţelege singuri ce se întâmplă dacă presezi un popor prea tare. Chiar şi un popor aşa docil cum e cel român.

Minciună, corupţie şi incompetenţă

De-a lungul istoriei, semnalul pentru începutul sfârşitului unui regim politic a fost atunci când Puterea a început să-şi mintă, pe faţă, cetăţenii. Voi da doar un singur exemplu, primul care îmi vine în minte pentru că am date sută la sută certe şi, la rigoare, demonstrabile în instanţă.

De ceva timp, văd pe televiziunile care susţin Guvernul că mii de revoluţionari au nu ştiu ce avantaje şi că sunt nişte ticăloşi, că au vreo 24 de milioane pe lună şi asta de vreo 20 de ani încoace.

Ce spune despre asta cel care abia are după ce bea apă? „Ia uite, bandiţii şi profitorii!”

Ceea ce nu ştie cetăţeanul cu pricina este că... totul e o minciună sfruntată. Revoluţionarii nu iau douăzeci şi ceva de milioane pe lună, nu de douăzeci de ani şi nici măcar o zecime din numărul susţinut de televiziunile de partid şi de stat. Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs, mai ceva ca la Radio Erevan!

Lumea nu ştie că, pentru a lua îndemnizaţia cu pricina, revoluţionarii din ’89 au fost verificaţi de vreo trei comisii, de Procuratură, de Guvern, de Secretariatul de Stat şi de Dumnezeu mai ştie cine. Iar dintre cei care au primit îndemnizaţia, (vorbim la trecut pentru că s-a tăiat deja)  aceasta a fost sub salariul mediu brut pe economie – asta dacă nu depăşeau cumva măcar cu un leu marja.

Iarăşi, ce nu s-a spus este că, din această sumă, s-au oprit diverse contribuţii pentru bugetul de stat. Despre pământ, spaţii comerciale şi alte daravele de-astea nu ştiu câţi au beneficiat în afară de vreo câţiva care s-au mişcat rapid pe vremea lui Iliescu. Afirm, cu toată reponsabilitatea, că pe aceşti oameni îi poţi număra pe degete şi n-ar fi exclus ca tocmai printre ei să se numere, vorba proverbului, negustorii cinstiţi.

Demonizaţi revoluţionarii, ei pot fi motorul unei revolte generalizate!

Sigur, printre ei s-or fi strecurat şi escroci, Revoluţia nu s-a făcut doar cu profesori, medici şi avocaţi. Însă dacă vreo cinci comisii şi toate instituţiile statului implicate au eliminat toţi impostorii pe care i-au putut dovedi... hmm, cam dă cu virgulă, nu?!

Şi atunci, de ce războiul Puterii, prin trompetele mediatice, împotriva revoluţionarilor din ’89?

Răspunsul este simpul – oamenii ăştia au ieşit atunci în stradă şi este foarte probabil că o vor face din nou. Iar ei vor fi centre de cristalizare pentru un protest care riscă să se generalizeze.

Revoluţionar nu te faci, indiferent câte diplome primeşti, ci te naşti! Şi, nota bene, toate aceste aşa-zise avantaje au fost în urma unei legi, trecută prin Parlament şi votată de sute de deputaţi şi senatori, numită „Legea recunoştinţei” şi nu cum au furat cei de la putere, indiferet ce culoare a avut aceasta, la adăpostul diverşilor führeri de partid.

Iată altă petardă a Stăpânirii, ca să uităm de Bancorex, de mineriade, de FNI, de devalizarea băncilor, de privatizările frauduloase, de distrugerea economiei, a flotei, a agriculturii, de vinderea pe nimic a bogăţiilor subsolului şi aşa mai departe. Nu, astea nu sunt importante, important este că o mână de oameni, revoluţionarii, primesc o îndemnizaţie de subzistenţă, echivalentul unei părţi infime din ceea ce fură zilnic Puterea.

Nu e normal!

O să mă apropii acum de final, că poate vreţi să vă întoarceţi la dilema zilnică – bani de mâncare sau de medicamente? De întreţinere sau de rechizite pentru cei mici? De benzină sau de haine? De vacanţă sau de curăţenie în apartament? De... sau de...?

Sunt de părere că nu e normal să poţi să trăieşti decent doar dacă faci parte din partidul aflat la putere, alături de oportunişti, şmenari, hoţi, corupţi şi incompetenţi.

Nu e normal să poţi să ai o afacere doar dacă plăteşti taxă de protecţie la partid, faţă de care şi interlopii par oameni de treabă.

Nu e normal să avem şosele şi autostrăzi de patru ori mai scumpe decât oriunde în lume.

Nu e normal să moară oamenii cu zile pentru că nu-şi permit asistenţa medicală, în contextul în care cotizează la bugetul de sănăate.

Nu e normal ca oamenii să plece din ţară iar primul om în stat să spună: „Să plece unde le e mai bine!”

Nu e normal ca votul la o lege să fie furat pe faţă, în faţa camerelor de luat vederi, iar Procuratura să nu înceapă urmărirea penală!

Nu e normal ca o gaşcă de incompetenţi, hoţi şi cocote să conducă România!

Nu e normal ca oamenii de bine să nu facă nimic pentru a-i opri!

IPS. Adică  „În loc de P.S.”

Barca incepe sa ia apa. Oare căpitanul se va scufunda cu ea, ca sa arate ca are cuvant sau se va lua la intrecere cu sobolanii, care spala putina mai repede? Ori... poate  că e prea intoxicat ca să nimeraescă barca de salvare...

Oricum, deznodamantul e clar - Basescu si PDL sunt terminati. Daca, fereasca Dumnezeu, moare careva in timpul portestelor care se anunta, imi fac chiar griji pentru sanatatea lor. Asta aşa, creştineşte.

Mai nasol e că, în momentul de faţă, cocktalul în care ne bălăceşte Puterea e reţeta perfectă pentru coagularea şi proliferarea mişcărilor extremiste. Cred că oameni ăştia au chiulit la greu în timpul orelor de istorie. Mă rog, cei care au dat pe la şcoală...




Completare, după ceva feed-back de la cititorii fideli
O observaţie de foarte mare bun simţ, care ar trebui să-l facă să intre în pământ de ruşine pe Robert Turcescu - oare câţi ies acum în stradă cu gândul la îndemnizaţiile de revoluţionar pe care le vor primi peste douăzeci de ani? Cum "care revoluţie"?! Cea a bunului simţ. Da, chestia aceea pe care actuala Putere n-o poate avea, indiferent cât fură!