Terorismul de stat din România. Până când?!

Tragedia de la clubul bucureștean, unde au murit cu zile atâția oameni tineri te lasă, într-o prima fază, cu buzele strânse și cu ochii rotindu-se aiurea, pe pereți, doar-doar se vor putea agăța de ceva logic și concret.

Într-o a doua faza, te face să strângi de data aceasta din pumni și să te gândești "Ăștia au ajuns să ne omoare cu zile!"

Ar mai fi și o a treia faza, în care te relaxezi brusc, respiri adânc și pui mana pe par. Și apoi… dai! Dai în cei care omoară oameni prin neglijenta, avariția și corupția lor criminale.

Motto:

Gândiți, deci existăm!

De ce să pui mâna pe par?

Vorbeam, zilele trecute, cu un amic și ne gândeam "Măi frate, oare de ce o fi reușit comunismul atât de bine în România?!". După câteva minute de gândire și vreo două guri de bere, ne-a luminat Dumnezeu pe amândoi, aproape în același timp: ticăloșii au eliminat FIZIC orice posibilă urmă de opoziție. Cu un bonus nesperat: distrugerea sistematică a unui sistem de valori și îndobitocirea a vreo două generații.

V-am făcut introducerea asta pentru că, oameni buni, vă spun sincer că m-am săturat de apelurile la calm și reconciliere. Cu mârlanii trebuie să vorbești pe limba lor. Așa că întrebarea din intertitlul de mai sus ar putea avea ca răspuns un simplu: „De ce nu?”. Și nu știu cine m-ar putea ține de rău, privind la atâtea nenorociri care se întâmplă în România de mai bine de 25 de ani, de la schimbarea de macaz.

Dar hai să nu fiu „smart ass” și să răspund oarecum „normal” la întrebarea de mai la deal.

Deci, de ce să pui mâna pe par?

Păi, armele de foc sunt scumpe și, în România, au un asemenea regim legal încât oamenilor simpli le este aproape imposibil să le folosească pentru autoapărare. Au avut grija de asta bandiții de la putere, au știut ei ce-au știut. Pentru că ceilalți bandiți, ăia „pe bune”, oarecum mai onești în demersul lor ticălos, n-au nicio problema în a procura și folosi arme de foc.

Fazele îndobitocirii

Vorbeam mai sus de fazele unei luni amare. O lună amară care n-are nicio legătură cu literatura, ci cu viața într-o țară unde teroriștii nici măcar nu se obosesc să vină, să presteze și ei ceva, pentru că autoritățile locale se ocupa de treaba asta cu brio. Ajutate, ce-i drept, și de cetățeanul cu drept de vot, plătitor de taxe și impozite. Altfel spus, de români.

Ei bine, românii par să nu reușească să treacă de faza a doua, menționată mai sus, cea cu pumnii strânși. Și, mai nou, cu protestele pe Facebook.

De ce nu reușesc?

Păi… habar n-am, alții au răsturnat guverne si au decapitat conducători pentru mult mai puțin. Serios, aș vrea să dau un răspuns logic și rațional la întrebarea din paragraful anterior însă ori nu mă duce capul să o fac, ori n-am suficiente informații. Deci n-aș putea decât să speculez.

Hai să speculăm, încă e gratis

Păi, ori vor să depopuleze țara asta să facă loc altora, ori vor să se asigure că România va fi un „no men’s land” așa, de tampon la granița de est a UE. La prima vedere, pare o nebunie dar, dacă te gândești că, în ultimii zece ani, am asistat la cel mai mare exod de populație din istoria țării, lucrurile nu mai par chiar atât de imposibile.

Sau poate că, pur și simplu, corupții "lor" nu diferă de corupții "noștri" decât prin nivelul de putere la care au acces. Altfel, cred că sunt la fel de tâmpiți precum ai noștri și numai sistemul în care trăiesc îi mai domolește. Așa că, dacă nu intervine vreun asteroid sau nu se umfla mușchii vreunui putin ori kim, ne vor hali de resurse precum își suge păianjenul musca prinsă în plasă. Adică până o usucă. După care, normal, trece la altă muscă.

Și nu, nu cred că poți cere unui păianjen să nu mănânce muște, pentru că acesta îi este primul paragraf din fișa postului.

Corupția criminală...

Revenind la necazul din București, mai are cineva vreo îndoială că, peste un anumit nivel, corupția ucide?! La propriu??!

Ia să le luăm pe rând.

Citind presa acestor zile, aflu că Primăria Sectorului 4 nu a verificat clubul cu pricina pentru că (țineți-vă bine!) angajații ei… nu lucrează noaptea! Pe această logică, aș spune că am o bănuială că americanii și-au mușamalizat aselenizarea  pentru că... tata locuiește la Vaslui!

Apoi, clubul cu pricina era autorizat pentru doar vreo sută de locuri deși are o capacitate mai mare. Deci șpaga numărul unu ar fi dată pentru micșorarea impozitului pe suprafață.

În plus, poliția locală nu a verificat capacitatea clubului dar a dat o amendă, cum că ospătarii nu aveau școală de chelneri. Ăăă… o fi tot chestia aia cu cangurul fără bască? Nu, fraților, aici e o șpagă ascunsă. A doua pe care o putem identifica fără a fi Sherlock Holmes.

A treia șpagă e la fel de simplu de identificat – s-au făcut lucrări de amenajare pentru o capacitate mult mai mare decât cea declarată însă fără avizul Primăriei sectorului 4 și fără ca Poliția locală să deranjeze pe cineva măcar cu o întrebare.

La câți oameni intră în clubul acela, oare chiar nu se știa de neregulile astea? Cred că nu e de domeniul teoriei conspirației să mă gândesc că o șpagă corespunzătoare a rezolvat problema.

...ajunsă la nivel de terorism de stat

Dacă aveți neuronii funcționali, nu e greu să înțelegeți că, în Romania, unde corupția este endemică, terorismul nu este apanajul vreunor grupuri rebele sau anarhiste, ci e o prerogativă a statului. Ce altceva se poate spune despre nesfârșita poveste de groază, cu la fel de nesfârșita frică a zilei de mâine, pe care o trăiesc purtătorii de cenepeu?

Și, cum nimic nu e întâmplător, povestea asta a început încă de la primele zile de libertate, din Decembrie 1989.

Mai întâi, a fost Emanatul. Care a promis că FSN nu va fi partid și că nu va participa la alegeri. Dar apoi l-a făcut partid și a participat la alegeri. Iar, în Duminica Orbului, a lăsat cu ochii în ceață pe toți oamenii normali la cap. O parte dintre „normali” a plecat în lumea largă, bănuind ce-o să urmeze. Cealaltă parte a rămas acasă, printre trepanații Emanatului, în speranța unei reveniri la vremuri mai bune.

De revenit, a revenit însă tot Emanatul, care a chemat minerii sa facă ordine prin București. Apel irezistibil pentru intelectualii din subteran, care au aflat că drogații și curvele puseseră stăpânire peste Piata Universitatii. Așa că au venit și au dat cu parul, în aplauzele trepanaților. Ca bonus, la "peneleu și la penețeu", au găsit mașini de tipărit bancnote de 150 de dolari și comlpoturi pentru răsturnarea democrației. Sau compoturi?

În fine, nu vă legați acum de amănunte semantice. Și nici de cele logico-cognitive, de pildă dacă Emanatul „himself” i-a chemat sau nu pe universitarii din subteran la plantat de panseluțe. Ori prin interpuși. Deci, lăsați, chiar este irelevant.

A propos de interpuși

Ei bine, acești interpuși sunt cei care au pus Romania pe butuci. Pentru că, într-o societate oarecum mai normală, Emanatul singur nu putea să facă decât, cel mult, spume la gură, vorbind la bec. Sau să facă un pârț, că ar fi avut oarece efect, măcar la el în dormitor - doamna Emanatului i-ar fi dat perna și pătura și l-ar fi trimis în sufragerie, să doarmă pe sofa. După care ar fi deschis fereastra, să poata respira și ea liber.

Dar paragraful de față este despre interpuși, așa că să ne întoarcem la ei.

Ei bine, aceștia sunt adevărații teroriști, nu cei cu care Emanatul speria România în primele momente (și, după unii, ultimele) de libertate ale românilor. Ei au dat o mână de ajutor esențială la devalizarea întreprinderilor, au nenorocit agricultura, au distrus educația, au terminat sănătatea și sistemul bancar.

În cele din urmă, au drenat sute de miliarde către buzunare proprii sau pe ale păpușarilor de peste graniță. La cât de proști sunt, probabil că le e și rușine să spună care este proporția hoției.

Talpa iadului și drăcimea trimisă la produs

Este stupid sa te întrebi dacă Emanatul știa sau nu despre poveștile astea de groază, pentru că individul a fost crescut în spiritul că partidul e în tot și în toate. Deci, nici un copil de creșă nu i-ar putea găsi vreo scuză. Mai ales după vorbele acelea, aruncate așa, parcă de la loja unui teatru absurd, pe când era în cel de-al treilea mandat de președinte: "România a ajuns un capitalism de cumetrie!".

Păi, ce, cumetre, credeai că drăcimea pe care ai trimis-o la produs, ca să-ți facă mendrele de bolșevic însetat de putere, o să se oprească atunci când apeși tu pe buton? Nu, tataie, drăcimea a prosperat și s-a împuiezit de n-o mai scoți nici cu tămâie și aghiasmă din scaunele unde s-a lipit.

Ce să o mai lungim, sistemul a devenit unul corupt până în măduvă. Atât de corupt încât, pentru a face ordine, probabil că e nevoie de un război sau de un cataclism natural.

Habar n-aveau cei de la Divertis, la începutul anilor '90, pe când încă mai aveau haz și scriau un text precum "Sfârșitorul", cât de curând va deveni ficțiunea lor realitate!

Contribuabili uciși pe banii lor

E musai să spun aici că sunt un om pașnic si responsabil de felul meu dar o tragedie precum cea de la clubul bucureștean, unde au murit absolut stupid atâția oameni tineri, te poate face să pui mana pe par.

Același lucru se poate spune și despre incendiul de la maternitatea Giulești. Unde prețul pus pe un bebeluș ars de viu a fost de 80.000 de lei. Pentru care a fost nevoie de executare silită iar, în final, de unde credeți că au venit banii? De la părinții lor, evident, pentru că ei contribuie la bugetul din care s-a făcut executarea silită. Și, de asemenea, din banii celor care au murit arși la "Colectiv". Sau, culmea macabrului, chiar a unor dintre ei, pentru că unii, săracii, au apucat să plătească vreo câțiva ani taxe și impozite.

În cazul acesta, te gândești că, în China, autoritățile sunt mai decente când trimit acasă factura pentru glonțul cu care sunt executați condamnații la moarte.

Revenind la oile noastre, nu vă spun niciun secret, tot românul o știe, majoritatea reprezentanților autorităților sunt niște indivizi de o nesimțire criminală. Așa că nu era o chestie de 'dacă', ci de 'când' se va întâmpla o astfel de nenorocire precum cea din clubul din incinta fostei fabrici "Pionierul".

Nesimțirea, corupția și obrăznicia celor de la butoane încep sa nu mai lase alte opțiuni decât pe cele contondente. Ce altceva poți sa mai spui după ceea ce parcă a fost un atentat terorist?

Pentru că asta sunt corupții din Romania, niște teroriști! Iar pe teroriști nu-i oprești cu vorbe de duh si cu apeluri la bun simt. Ci le vorbești pe limba lor.

Costul macabru al corupției

Evident, mai e o opțiune. Cea a ciobanului din Miorița.

Altfel spus, să afli că vor să te omoare dar tu să nu pui mâna pe par, ci să-ți pregătești parastasul. Și să mori încet, ca o leguma care se vestejește sau rapid, în urma unor neglijențe si prostii criminale. Într-un club unde te duci să te distrezi de Halloween, pe o autostradă care se prăbușește sub tine sau, chiar înainte de a-ți începe viața, într-un incubator de maternitate.

Întrebarea firească este câtă lume trebuie să mai moară ca să se trezească și cei care încă n-au murit? Și iarăși, după ce s-au trezit, câți trebuie să mai ardă ca să-i și fugărească pe proștii obraznici de la conducere?!

Măcar atât, când e vorba de morți și răniți, pentru că nimeni nu pare să reacționeze la treburi abstracte, chiar transcendente, precum distrugerea industriei, a economiei, a educației, a sănătății...

A, stai puțin, ultima are o oarece legătura practică cu cazul, pentru că n-au fost locuri în spitale și cadre sanitare care să se ocupe de un eveniment cu mai multe zeci de răniți.

Păi, ferească Dumnezeu de un război sau de o calamitate naturală, ce naiba ne facem, fraților?!

Acum vă dați seama cât costă corupția și corupții? Și cât îi va costa pe copiii voștri faptul că-i tolerați pe acești criminali?!

Mai pe scurt...

...dacă ție, cetățeanule cu drept de vot, plătitor de taxe și impozite, nu-ți pasă de viața ta, măcar să-ți pese de viața copiilor tăi!

Pentru că, chiar dacă nu ți-a murit odrasla la clubul din București, „că are educație bună, creștinească, și nu frecventează astfel de localuri”, cu mașina tot umblă și, mai devreme sau mai târziu, i se va prăbuși autostrada de sub roți sau podul peste care trece. Iar arheologii care-l vor găsi peste sute și mii de ani nu vor ști că a murit din complicitatea ta cu un sistem criminal!

Cel care va studia oasele zdrobite și prăfuite de vreme ale odraslei tale, ucisă nu de vreun cataclism natural, ci de cel numit "Corupție", nu va ști că pe acolo a trecut, cândva, o autostradă, care s-a prăbușit peste fie-ta sau fecioru-tău, după care a fost reconstruită, tot prost și tot pe banii tăi! Și al fraierilor care mor prin spitale pentru ca sistemul nu are bani nici măcar pentru pansamente. Adică tot tu!

Ori poate că tu, cetățeanule cu drept de vot, plătitor de taxe și impozite, masă de manevră electorală și votant "cu cine trebuie" chiar și după moarte, nu mai ai nicio problemă - ești deja mort și încă n-a aflat.

Cetățeanul Chomsky și deranjul generației post '89

Am recitit, zilele trecute, așa-numitul „Decalog Chomsky”. Pentru cei care nu-l știu, îl găsesc aici. Pe scurt, este un program în zece puncte pentru manipularea opiniei publice de către o putere aflată în criză de legitimitate. Adică precum cea care ne mănâncă ficații de mai bine de 25 de ani.

Reproduc aici doar punctul 9, care se potrivește mănușă cu ce am scris mai sus:  „Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei. Pentru aceasta, trebuie să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputință. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta devin o turmă și sunt ușor de controlat.”

QED?

N-aș spune nici da, nici nu, ci... oarecum.

Indecizia mi-e provocată de faptul că, tot zilele trecute, am văzut un video făcut de câțiva tineri care, în câteva minute, dădeau un mesaj ce mi-a provocat frisoane: "Generația asta va fi coșmarul vostru, pentru că asta meritați! Generația asta nu știe de glumă!"

Idioți inconștienți care conduceți România, mai deschideți o carte de istorie, pentru că așa a început și "deranjul" de prin anii '30-'40 ai secolului trecut!

P.S.

Ultima speculație spune că ar fi fost vorba despre o mână criminală, pentru a abate atenția opiniei publice de la cazul Oprea, izmănarul ajuns general cu patru (PATRU!) stele.

Celor care spun că ziariștii sunt nebuni de vehiculează astfel de zvonuri le zic, în primul rând, că asta e menirea unui jurnalist, să chestioneze orice. Credeți că cel care a spus că Hitler și-a dat foc propriului Reichstag a fost privit ca un om normal de colegii lui de generație?! Sau jurnaliștii de la Washington Post, cu a lor celebră Afacere Watergate, cât de zdraveni la cap au părut atunci când au afirmat că Nixon își spionează proprii angajaț?

Deci, mai moale cu "nebunia" jurnaliștilor, pentru asta sunt plătiți, să pună la îndoială până și evidența. De fapt, mai ales evidența!

Așa că nu m-ar mira ca Izmană (sau vreun pupincurist de-al lui) să fi făcut ceva, pentru că scroafa, odata urcată în copac, își face nevoile în capul tuturor. Și o să fie grozăvie când lumea va încerca să dea jos scroafele cocoțate în copaci!

Pentru că ele au impresia că sunt privighetori și vor face tot posibiul să rămână acolo, chit că pentru asta ar trebui să omoare oameni.


Acum, ce să spun, de omorât, îi omoară oricum, mai rămân doar detalii statistice, legate de numărul victimelor. Nu așa spunea Tătucul popoarelor, colegul de club al Emanatului?!

CAND E SA NU-TI IASA SOCOTEALA...

Azi mi s-a pus pata pe (unii) liberali. Pentru ca, cel putin ce se petrece pe aici, prin UK, imi aduce aminte de niste vremuri tulburi pentru PNL, de prin '90, '92 sau'94, cand parca Dumnezeu le luase mintile liderilor de atunci ai partidului. Atat celor locali, cat si celor "de la centru".

Daca isi inchipuie cineva, din PNL sau din afara ca, fiind guvernat de principii liberale, trebuie sa tac si sa-mi vad de treaba... Ei bine, se inseala profund!

Motto:

Gândiți, deci existăm!

Conflictul dintre generatiile de sacrificiu

Se spune ca exista un conflict inerent intre generatii. Stiti voi, treaba aia cu dialectica, Hegel, negarea negatiei, ma rog, chestii de-astea care ii provoaca strabism mental unui manelist si-l fac sa strige "Of, viata mea..."..

Mai simplu spus, zicerea de fata imi e prilejuita de ceva amintiri de pe vremea cand, tanar fiind, incepusem sa nu mai fiu de acord cu tata in unele chestiuni. Chestiuni legate de viata, mai ales de viata din preajma sexului frumos. Si cam scump, cel putin pentru buzunarele mele de pe vremea aceea.

Cu alte cuvinte, aparuse si la noi conflictul intre generatii. Numai ca, asa cum n-aveam cum sa banuiesc atunci, era un conflict intre generatii de sacrificiu.

Cele doua paragrafe de mai sus nu reprezinta decat un preambul la zicerea de azi, un fel de explicatie rationala pentru o chestiune pragmatica - niciodata nu mi-am putut tine prea mult gura cand am vazut ca se petrec rahaturi in jurul meu.

Ti-ai invatat lectia (pentru copilul tau)?

Apoi, nu (mai) tac pentru ca ma uit in ochii copilului meu si ma gandesc ca, intr-o zi, imi va adresa intrebarea pe care i-am adresat-o tatalui meu, acum mai bine de 25 de ani, dupa o discutie pe tema nenorocirii numite comunism: "Si tu ce-ai facut, tata, ca nemernicii de care vorbesti sa nu distruga tot?!"

Si as vrea sa pot sa fac pentru baiatul meu ceea ce a facut batranul meu pentru mine, chiar daca, la vremea de atunci, din sacrificiul lui n-am perceput decat ca n-avem blugi, nu beam Pepsi si nici la studii in strainatate nu am putut pleca.

Ce-a facut tatal meu? Ei bine, a refuzat sa fie comunist pe vremea cand, pentru asa ceva, aveai necazuri pe care azi nu vi le puteti imagina. Decat poate daca ii dati de lucru domnului aceluia, am uitat cum il cheama, cu legea impotriva legionarilor.

Unii oameni par sa nu invete nimic din lectiile date de istorie.

Sa mani o turma de pisici

Aproape de fiecare data cand m-am gandit la liberali si liberalism, am avut in minte imaginea unor oameni independenti, cu principii, constienti de propriile puteri si limite. Niste oameni demni, fideli unor principii de viata sanatoase, carora nu le poti impune oprelisti straine de aceste linii directoare.

Ca sa o dau pe chestiuni de ordin plastic, ar fi ca si cum ai incerca sa mani o turma de pisici. E cam greu sa ai grija de una singura, d-apoi de doua-trei? Nu trec cu gandul, nici macar in gluma, spre numere formate din doua cifre pentru ca ar fi ca si cum as incerca sa-mi imaginez cum arata o sfera intr-un spatiu cvadridimensional. Bine, am eu asa o idee dar... ma opresc aici, pentru ca ma paste strabismul mental mentionat in contextul cu prestatia lui Adi Minune si celalalt, stomatologul manelist, am uitat cum il cheama. De fapt, nici nu cred ca am stiut vreodata.

Revenind la oile noastre, dincolo de acest nucleu dur ideal, de acest "hardcore", cum i se spune mai nou, PNL nu este, in niciun caz, vreo nirvana politica. Fiind un partid ce functioneaza intr-o tara in care coruptia si neamprostia au devenit norme iar sistemul traditional de valori dispare ca o ceata de dimineata tomnatica, in sunet de manele, PNL nu este scutit de neajunsuri, atat existentiale cat si doctrinare.

O gogomanie cu miros de Crin

Mi-e greu acum (si, sincer, nici n-am chef si timp) sa expun toate prostiile facute de liderii postdecembristi ai PNL. Sunt atatea incat nici n-as sti de unde sa incep. Dar cu siguranta nu gresesc atunci cand afirm ca una din cele mai mari greseli ale PNL, ca partid, a fost alierea cu PSD in nenorocirea care s-a chemat USL.

Miscarea a fost de nociva, stupida si iresponsabila incat ma intreb daca Antonescu n-a fost cumva drogat sau santajat cand a comis-o. Sa fie clar, ma refer la Crin Antonescu, sa nu se autosesizeze cumva nevastuica si sa cheltuie aiurea banul public cu trimiterea mea la beciul "crimaganditorilor".

Dar, daca n-a fost santajat sau drogat, atunci Crin al nostru a dovedit o lipsa de viziune politica absolut impardonabila pentru liga mare. In campionatul satesc sau chiar in Divizia B hai, poate ca mai merge, dar nu la profesionisti!

Si mai e ceva - nu stiu de unde naiba a iesit povestea asta, care s-a rostogolit apoi ca un bulgare de zapada, ca fostul sef al liberalilor ar fi fost un bun orator. Dar nu mai insist, ca omul a iesit din peisaj, nu-i mai leg si eu o tinichea de coada. Are el destule. Si nu-s putine caci, daca te uiti la el de departe, seamana cu o masina de tineri proaspat casatoriti care pleaca in luna de miere..

PDL - o gasca de fripturisti. De Kobe

A doua mare prostie a fost fuziunea cu PDL. Care nu a fost un partid, ci o gasca de indivizi adunati de un scop comun - sa se lipeasca de diverse scaune si fotolii, de unde sa poata fura cat ii tin pingelele. Si, printre altele, sa savureze o friptura de vaca de Kobe, stropita cu un Chateau Margaux Balthazar (2009 a fost un an foarte bun), parfumata, in cele din urma, cu o havana. Si, cum stie orice sinecurist de lux, o havana de 100 de dolari fara un Blue Label "on the rocks" e ca o nunta fara lautari.

Totul pe banii contribuabilului, fireste, ca doar nu or fi luat degeaba masura cu scaderea cu un sfert a lefurilor, a pensiilor si cu taierea indemnizatiilor!

Spre deosebire de pesedisti, al caror mod de actiune imbina ceva din gingasia porcului cu gratia tancului sovietic, se pare ca pedelistii au fost totusi fideli unui principiu: daca nu-ti poti atinge obiectivele la vedere, fa-te prieten cu cine trebuie si, odata ajuns in casa lui, smantaneste-i oalele. Sau, cunoaste-i mai bine nevasta. Sau... ma rog, ati prins ideea.

Daca ma luati cu povesti referitoare la doctrina PDL si alte abureli de-astea, va multumesc anticipat pentru ocazia de a-mi mai aerisi putin lista de prieteni de pe Facebook.

Victorie cu orice pret!

Imi aduc aminte de vorbele unui mare om politic, care se confrunta cu o problema ceva-ceva mai complicata decat cea care l-a determinat pe liberalul Antonescu sa faca pactul cu diavolul: "Victory at all cost!".

Diferenta dintre cei doi protagonisti ai pildei de fata, adica dintre Churchill si Crin al nostru, pe langa cea de statura politica, este una fundamentala - lui Winston i-a iesit pasenta! A pariat pe calul castigator chiar daca, o perioada, a stat singur in calea uraganului teuton.

Bine, costurile acestei victorii i-au iesit pe nas, din punct de vedere politic dar efectele si mai dure au fost resimtite vreme de aproape 50 de ani, intr-un razboi numit "rece". Si chiar si dupa aceea, pentru ca lucrurile nu s-au linistit inca.

Din acest punct de vedere, putem spune, fara a gresi prea mult, ca batrana Europa plateste inca, cu varf si indesat, datoriile facute de acea "Victory at all costs!". Si, tineti-va bine, nici n-am adus inca vorba despre dobanzi!

Culmea matematicii, la un profesor de istorie...

Ca sa mai descretim putin fruntile, va aduc aminte de o culme, cea a matematicii - sa incerci sa rezolvi o problema cu doua necunoscute dar sa nu-ti iasa socoteala. Suna cam "naspa" dar cam asta a patit, pe scurt, fostul viitor prezidentiabil.

In ceea ce ne priveste pe noi, ca romani, chemarea liderului britanic, la victorie cu orice pret, ne-a pecetluit soarta cu o stampila sub forma de pingea rosie iar efectele invataturilor "tovarasilor eliberatori" se vad si astazi in societatea romaneasca. In fond, la ce te poti astepta atunci cand niste ticalosi eviscereaza o tara de aproape tot ceea ce-i poate folosi spiritual si material? Ba chiar si fizic, pentru ca "scoaterea din sistem" a tot ce putea fi etalon moral si intelectual s-a facut literalmente, prin executii, asasinate si deportari.

Insa, dupa cum bine spune inteleptul, drumul spre iad e pavat cu intentii bune iar Crin Antonescu a facut ce-a vazut si el la altii: a jucat la ruleta niste principii si chiar soarta unui partid pentru o victorie iluzorie. La vremea aceea impotriva lui Basescu. Apoi, ca sa ajunga presedinte.

Ei bine, nu i-a iesit nimic. Nici demiterea lui Popeye, nici calimera cu presedintia.

Daca n-o fi fost santajat, ma intreb ce-o fi fumat Crin Antonescu in perioada aceea, in care a legat un partid istoric, cu merite incontestabile la devenirea istorica si nationala a Romaniei, de expresia post-decembrista a ciumei bolsevice.

E nasol sa nu-ti iasa socoteala da' nici chiar in halul asta!


P.S.1
Daca e musai sa precizez la ce (partid) faceam referire cand povesteam, mai sus, de ciuma rosie post-decembrista, nu stiu de ce naiba v-ati mai pierdut timpul sa cititi pana aici. Asa ca, luati-va de ureche si scoteti-va singuri de pe lista mea de prieteni. Acum!

P.S.2
Apelul cu luarea de urechi si iesirea din lista de prieteni nu e o gluma. L-am mai facut si alta data si a dat rezultate. Nescontate. De aceea, studiez posibilitatea ca, tura viitoare, sa sugerez (auto)suturi in fund.

„La vreme de secetă mediatică”
Sau
„Ce mai trecem pe sub radar?”

Isteria stârnită de cazul acuzațiilor de viol de la Văleni / Vaslui a inundat internetul, după unele surse, în jur de 250.000 de oameni vor ca cei vinovați să fie băgați la beci. Curg râuri de cerneală, blogurile fumegă iar rețelele de socializare clocotesc de mânie. Toți vor sânge, toți vor ca violatorii să fie răstigniți, arși pe rug, trași pe roată sau, mă rog, „certați” prin diverse tehnici medievale.

Ce nu spune (aproape) nimeni este că, până la proba contrarie, oamenii aceia sunt SUSPECȚI de a fi comis o faptă. Reprobabilă, într-adevăr. Traumatizantă și incalificabilă, fără discuție. Dar încă sunt suspecți. Și asta din simplul motiv că nicio instanță de judecată nu i-a condamnat pentru fapta de care sunt acuzați.

Cu toate acestea, mii de oameni ar pune chiar acum mâna pe par, pe funie sau pe drujbă și și-ar satisface propriile pofte. De această dată, de răzbunare. Fără să se gândească la faptul că, în felul acesta, poate fac jocurile unei prese iresponsabile, în căutare de audiență.  Sau ale vreunui „serviciu” care vrea să minimalizeze sau să treacă pe sub radar alte fapte, mult mai grave.

Motto:

Gândiți, deci existăm!

A fost sau n-a fost… un sfert de milion?!

Habar n-am cât de corectă e cifra aceea, sfertul acela de milion, despre care se spune că ar reprezenta numărul de români care au semnat petiția cu privire la băgarea la beci a celor vinovați de violul din Văleni.

Dacă v-ați păstrat mintea limpede în acest caz, spre deosebire de 80% dintre conaționalii noștri, vă dați seama că, în paragraful anterior, sunt o grămadă de chestiuni obiectabile.

Unul ar fi însuși numărul de 250.000. Este avansat de presa românească. Care, nu-i așa?, este cunoscută pentru corectitudine, etică și deontologie. „The Guardian”, „The New York Times” sau alte gazete consacrate sunt în pantaloni scurți față de presa românească.

Sau mă înșel eu cumva și am plecat aiurea, din presă și din țară, acum vreo zece ani, tocmai pe motivul că îmi ajunsese la gât lipsa de corectitudine și batjocura la adresa eticii și deontologiei profesionale?!

Ok, hai să nu fim cârcotași, n-or fi un sfert de milion dar, dacă s-au adunat vreo câteva zeci de mii, tot e ceva.

Apoi, e vorba despre aruncarea în temniță a celor vinovați.

Păi… îmi scapă mie sau oamenii ăștia încă n-au fost condamnați? Cel puțin nu încă. Dar opinia publică știe deja tot, poate chiar mai bine decât tânăra care a venit cu acuzațiile, că „cei șapte magnifici” sunt vinovați și trebuie să putrezească la ocnă.

„Și ce dacă nu i-a condamnat, unii și-au mărturisit fapta, deci nu mai încape discuție.”

Ba încape discuție, pentru că acest fel de mărturisire nu poate fi decât în avantajul unui procuror leneș, care ori nu poate obține condamnarea altfel, ori vrea să plece în concediu cât mai repede. Nu înseamnă neapărat că sunt și vinovați, s-au văzut atâtea cazuri de autoîncriminare false.

Dacă respectivii acoperă pe alții? Sau dacă n-au discernământ? Ori, sunt pur și simplu... proști! Sunt atât de bătuți în cap, încât nu-și dau seama de consecințe și se dau cocoși în fața unei comunități rurale, care are respect doar pentru par.

Văleniul e cunoscut, de mai bine de o sută de ani și sub numele de Valea Rea. Deci, dacă vrei să ieși în față, nu te înscrii în corul bisericii, ci e mai simplu să fugărești o mândră pe miriște.

Și, de fapt, ce înseamnă respectul obștii într-o asemenea localitate?! Să îți facă lumea statuie în fața școlii sau să se ascundă pe după garduri, când treci spre casă de la cârciumă, ca un zmeu, cu sticla în mână?!

Nu vă mai chinuiți circumvoluțiunile cu căutarea răspunsului, lipsa de educație, demolarea valorilor morale tradiționale și iresponsabilitatea cronică a autorităților post-decembriste au făcut ca întrebarea de mai la deal să fie eminamente retorică.

La ei merge, la noi nu!

Ei bine, punând toate acestea în balanță, nu-i așa că americanii n-au fost proști deloc atunci când au votat cel de-al cincilea amendament la fabuloasa lor Constituție?!

Este vorba despre cel cu autoîntriminarea, căci, în înțelepciunea și respectul pe care îl au față de lege, cei de dincolo de Atlantic s-au prins ca actul de justiție suferă atunci când unii sunt forțați, din diverse rațiuni și prin diverse mijloace, să recunoască lucruri pe care poate că nu le-au făcut. Ori că alții se bagă singuri în cofă, chiar nevinovații fiind, de teama represaliilor sau ca să-i scape pe alții de belea.

Nu în ultimul rând, multă lume cere sânge, indiferent dacă acuzații sunt dovediți vinovați sau nu, pe temeiul că „sunt tată de fată / fete și aș participa cu plăcere la stâlcirea lor pe viață…”.

Am citat pentru că sunt vorbele exacte ale unui om educat, decent în exprimare, bun vecin, bun contribuabil și la fel de bun tată. De fată. Nomina odiosa, evident, e un prieten vechi dar omul nostru n-ar ezita să participe la linșarea unor indivizi despre care nici nu știe dacă sunt vinovați sau nu. Pentru că n-a fost acolo, nu-i cunoaște pe respectivii, ci doar a auzit din presă. Și doar din empatie, pentru că are fată.

Așa că acum este momentul să vin și să vă întreb – care este diferența dintre el și cei care batjocoresc femei, pentru a-și satisface niște necesități? În acest caz, de răzbunare dar tot împotriva unor oameni care nu se pot apăra.

Sau, mult mai important, care greșește mai mult, din punctul de vedere al respectului față de lege?

Alb-negru

Pentru cei mai mulți totul e clar, nu există nuanțe, treaba e limpede.

Pe de o parte, cei șapte acuzați ar fi niște bestii care și-au dat drumul instinctelor de peșteră pe o biata fată. Ea este pură și imaculată iar ei sunt niște mârlani. Pentru conformitate, iată ce spune DEX-ul: „mîrlí (-lésc, mârlít), vb. refl. – A se împreuna, a se împerechea (numai despre oi și capre).”

Deci, avem de-a face cu niște ciobani care și-au astâmpărat poftele cu ce au găsit la îndemână. S-a întâmplat să nu fie o mioară, ci o tânără consăteancă.

Dincolo de etimologii, mai mult sau mai puțin discutabile, un lucru e cert – un NU spus avansurilor erotice ale cuiva înseamnă NU. Și asta chiar dacă persoana în cauză trăiește din vânzarea de sex cu amănuntul. Sau en gros, după caz.

Pe de altă parte, zice-se că ea era „poama” satului, cam rea de muscă și, de fapt, nu prea a fost un viol, pentru că tânăra ar fi acceptat să facă sex cu vreo câțiva dintre ei. Au mai venit apoi vreo doi-trei, ca la o oferta de supermarket, un fel de „plătești unul, iei trei” și poate că nu se aștepta chiar la șapte. Dar ei, de fapt, sunt băieți de treabă, care își ajută părinții și care dau bună ziua pe uliță. Ea e cea rea, că i-a provocat, săracii!

Ca în orice alte situații, poate că adevărul e pe undeva pe la mijloc. Poate că a fost un sex consimțit, chiar dacă doar cu unul sau doi dintre protagoniști și nu cu o echipă de handbal.

Sau poate că adevărul nu e deloc la mijloc și fata a fost luată pe sus, pur și simplu, „cu japca”, cum se mai spune prin zonă și dusă undeva unde fiecare dintre făptași a făcut ce-a vrut cu ea.

Aberații cromatice și de sfericitate

Tot ce am înșirat sub intertitlul anterior este atât de greșit, la atâtea niveluri, încât mi-e greu să mă și hotărăsc de unde să încep să raționez.

Oare chiar atât de alienați am ajuns încât să nu vedem aberațiile din raționamentele enumerate mai sus? Oare chiar atât de mult ni s-a dereglat busola morală încât să nu ne dăm seama că, după ce s-a reclamat o faptă penală, vinovatul este stabilit doar de o instanță de judecată?! Indiferent care ar fi acel vinovat, presupușii violatori sau chiar tânăra, pentru denunț calomnios.

Este plină jurisprudența de femei nenorocite pe viață de brute dominate de instincte primare. La fel de plină e și literatura însă există și cazuri de oameni nenorociți pe viață de vreo femeie geloasă ori de vreo adolescentă căreia nu i s-a răspuns la avansuri. Unii s-au și sinucis, nemaisuportând oprobiul public nemeritat,

Așadar, până nu se stabilește adevărul, de către un magistrat care să administreze probe legale, noi nu facem decât să ne dăm cu părerea, uneori mai avizat, alte ori ridicol sau poate chiar de-a dreptul penibil; unul este violator și celălalt este victimă sau unul este inocent și celălalt este un calomniator.

Vorbim vorbe și discutăm discuții pentru că, în absența unor abilități telepatice sau a lui Dumnezeu-tatăl în carne și oase, vinovăția este stabilită doar de magistrați. Până atunci, avem doar suspecți sau posibili făptuitori.

Așa e în democrație. În dictatură, sunt mai puține bătăi de cap - unul are dreptate și restul execută.

20 la sută

Dacă nu vi se pare nimic suspect la fraza cu care am încheiat paragraful anterior, însemnă că ați fost concepuți după ultimele spectacole ale „Cenaclului Flacăra al Tineretului Revoluționar” și nu aveți o experiență a totalitarismul așa, la prima mână.

Pe de altă parte, dacă numele de „Cenaclul Flacăra” parcă v-ar aduce aminte de ceva dar nu este foarte clar ce anume, ar trebui să consultați rapid un medic, pierderile masive de memorie indică o serie de afecțiuni, care de care mai serioase.

Restul, care nu cădeți în cele două extreme, vă încadrați probabil în cei 20% care privesc realitatea cât de cât obiectiv (și nu tele-obiectiv), prin lentile care sunt relativ libere de aberații cromatice și de sfericitate.

De ce 20%? Păi, dacă tot se vehiculează cifre, hai să spun și eu ceva. Măcar am stat să mă gândesc puțin înainte de a emite procentajul acesta. În plus, pe mine nu mă interesează ratingul, ceea ce poate fi un argument prin el însuși. Chiar dacă nu sunteți douăzeci la sută, ci doar vreo două procente amărâte...

„Legea?! Lasă-mă, dom-le, cu legea!”

Ok, cifre mai mult sau mai puțin susținute, partizanate după mărimea mușchilor și puterea neuronului dar, până la urmă, ce ne arată toate acestea?

Din păcate, dincolo de nenorocirea în sine, situația care a generat scrierea de față este un indicator al gradului de respect față de lege pe care îl are populația României.

Nici nu mai contează dacă cei în cauză sunt vinovați sau nu, ei merită castrați! Chimic, fizic, electromagnetic, atomic, prin forță tare sau slabă, nu mai are nici un fel de importanță cum, e musai să fie văduviți de „scârbavnicul mădular, spre veșnica lui nefolosire”, ca să citez dintr-un Cod penal de pe la finalul veacului XVIII.

Ce mă surprinde este că până și oameni destupați la cap, pe care îi cunosc de mai bine de douăzeci de ani, cad în patima asta a talionului. Insinuant sau chiar explicit, uneori cu detalii de secol XIV, când le văd luările de poziție parcă recitesc „Numele Trandafirului”.

Oamenii aceștia care, în majoritatea timpului, sunt tați responsabili, mame devotate sau prieteni de nădejde se transformă acum în vigilantes însetați de sânge. Atât de vehemente și de radicale le sunt protestele și chemările la acțiune, încât e destul de greu să mai faci diferența între ei și cei care sunt acuzați de faptele reprobabile de la Văleni.

Barometrul respectului față de lege

Acum, să vă fac o mărturisire – în cele ce-am spus mai sus și voi spune mai la vale, nu țin neapărat ca cineva să fie de acord cu mine. Este blogul meu și îmi dau cu părerea despre una și alta, cântărind argumentele pro și contra din sursele actualmente accesibile. În plus, istericalele nu mă impresionează însă ceva mă lasă cu un gust amar: lipsa de respect pentru părerile celorlalți. Uneori, pusă în cuvinte pe care v-ar fi jenă să le rostiți în prezența părinților. Sau a copiilor, că e cam același lucru.

Ceea ce-i într-adevăr îngrijorător este că toata povestea asta arată gradul de respect față de lege al romanilor. Și aceasta din toate unghiurile posibile - al celor care "o comit", al celor de pe margine, fie ei vigilantes, gură cască sau doar legume dar, mai ales, al celor care sunt plătiți să pună umărul la rezolvarea unor astfel de situații. Și, poate mult mai important, să le prevină.

Serios, în logica acestei discuții, chiar n-are importanță că lucrurile au stat așa cum acuza victima. Adică bestiale. Sau, că peste ceva timp, vorba unui amic din presa, care a văzut și el o duzină de astfel de cazuri, victima se va răzgândi și va declara, cu un rictus bovin, că a fost o chestiune de comun acord. Chestie care, iarăși, dacă ești în deplinătatea facultăților mentale, nu poți să nu-ți dai seama că e cusută cu ață albă. Însă ceva parale pot schimba unele opinii, mai ales când valorile morale sunt cam in ceață.

Adevărul, ca și dreptatea, umblă cu capul spart

In toata isteria asta, nimănui nu-i pasă de adevăr, ci doar de propriile păreri, opinii si, de ce nu, umori și angoase. Ți se cam face pielea de găină când te gândești că, pentru acești oameni, chiar nu mai contează ce s-a întâmplat cu adevărat la Valea Rea, lângă Vaslui.

Pentru ei, totul e cert, ei știu că cei șapte sunt niște neandertali, care trebuie linșați. De cealaltă parte a problemei, sunt mulți care știu, din contră, că fata e cea care i-a tras de moț și, după ce obștea a aflat de ispravă, vrea să se răzbune pe ei cu acuzații de viol.

De aceea, mi se pare total nedrept să ți se ceară să răspunzi la întrebarea aruncata zilnic pe rețelele de socializare: "Dacă ai avea o fata și ți-ar veni acasă violată, le-ai mai lua apărarea bestiilor?!".

Pentru că există și corolarul: "Dacă ai fi tată de băiat și ar fi acuzat pe nedrept de un viol, cum l-ai apăra când toată lumea vrea să-l atârne în ștreang?!"

Întrebări corecte, întrebări incorecte

S-a ajuns ca în cazul în care îți exprimi dubii cu privire la încălzirea globală sau la normalitatea căsătoriilor între homosexuali. Ești blamat din start, indiferent cui înclini să dai dreptate, faptul că stai în dubii deja te face un paria, ești o piedică în calea progresului.

Nu mai spun de Holocaust pentru că, de ieri, riști să faci și pușcărie dacă îți exprimi dubiile publice cu privire la povestea asta. E clar, potrivit legii, pe teritoriul României a fost Holocaust iar dacă mai ai nelămuriri sau lauzi cumva legionarii, faci pârnaie câțiva ani buni. Legea a fost deja promulgată de președinte, fără zarvă și fără prea mult tam-tam, deci... ciocul mic!

Nu știu acum ce-o să facem cu Eliade, cu Noica, cu Voiculescu sau chiar cu părintele Stăniloae pentru că, potrivit legii, de azi ar trebuie să ne cam fie rușine cu ei și să le mutăm cărțile, în biblioteci, pe rafturile mai din spate. Asta în cazul în care nu le dăm foc în piața publică, precum... stai așa, că ăla chiar a fost fascist! Ba chiar nazist de-a dreptul!

Mai avem dreptul la opinie?

Scoaterea din dezbaterea publică a unui subiect, oricare ar fi el, este dăunătoare în atâtea feluri încât o societate mai cu cap, precum cea britanică, n-a îndrăznit să legifereze așa ceva. Noi însă... suntem mai cu moț, mai catolici chiar decât Papa, ordotocși sau nu.

Dar... mai bine mă abțin, chiar dacă sunt departe de casă. Mai vin prin România, în vizită pe la prieteni sau pe la casa părintească și nu vreau să mă aștepte "organili" pe la poartă, să mă arunce la beci pentru vreo postare pe net...

Revenind mai aproape de noi, la Văleni, nu e corect să arunci asemenea întrebări, cei ai face dacă...?, ce ai face dacă nu...?, pentru că cine își exprimă rezervele cu privire la circul mediatic nu le ia musai apărarea suspecților de viol, ci sunt fideli unui principiu – oricine are dreptul la un proces corect, indiferent de faptele de care este acuzat.

Apoi, nu noi ar trebui să răspundem la aceste întrebări, ci statul, care ia șapte piei de pe contribuabil, chipurile pentru ca astfel de situații să nu se petreacă.

O temă de meditație

Nu aș vrea să închei zicerea de față fără o întrebare care iarăși îi va isteriza pe unii dar care sper să le ridice măcar o sprânceană celor care au obiceiul, pe cale de dispariție, de a-și mai folosi neuronul, măcar din când în când.

Oricât de cinic ar suna, violuri au mai fost și încă mult mai dure decât cel de la Văleni. Pot depune personal mărturie, ca jurnalist am documentat cazuri de-a dreptul macabre, față de care întâmplarea de la Văleni pare a fi doar o plimbare prin parc.

Să vă aduc aminte doar de violul urmat de crimă, de la Cub, din Iași, de acum vreo zece ani?! Am văzut imagini halucinante pe care mi-e greu să mi le și amintesc, darămite să le mai și povestesc cuiva...

Așadar, de ce atâta mediatizare și isterizare în masă față de situația de la Vaslui?

Somnul rațiunii, la vreme de secetă

Să fie din cauză că e sezon oarecum mort? Că e „secetă”, cum spuneam când lucram la știri? Iar, la vreme de secetă, până și o ploaie cu grindină e bună?

Poate că e nevoie să se treacă, zilele acestea, vreun subiect pe sub radar și băieții deștepți și-au pus postacii să dea o mână de ajutor la umflarea subiectului spre o dimensiune pe care, altfel, n-ar fi atins-o, oricât s-ar fi rugat măruții, simonele și mădălinii circului mediatic românesc.

În acest sens, poate n-ar fi rău să vedem ce legi s-au promulgat în perioada aceasta, ce ordonanțe de urgență s-au mai dat, cine a mai primit vreo licență de exploatare prin România, minieră sau de altă natură, cine a mai venit în vizită prin țară, pe unde s-au mai dus președintele și premierul etc.

Sau poate că n-ar fi rău să fim mai atenți și la ceea ce se întâmplă peste Prut, unde basarabenii încep să se miște tot mai coerent în direcția unei uniri cu România. Ceea ce, în treacăt fie spus, cam are darul de a strica agendele unor cancelarii.

Vi se pare firesc și natural ca niște acuzații de viol, într-un sat uitat de Dumnezeu, să adune un sfert de milion de proteste în doar câteva zile iar un marș al tinerilor unioniști spre capitala țării-mamă să treacă neobservat și să scoată în stradă doar vreo câteva sute de persoane?!

Nu-i așa că nu e tocmai ușor cu discernământul ăsta?! Însă alternativa e cruntă și a definit-o foarte bine un celebru pictor spaniol: somnul rațiunii naște monștri.

Procurorul stalinist și dușmanul de clasă

Cândva, eram mândru că lucram la ProTV, că făceam parte din „marea familie Pro”. Aveam colegi minunați, cu care mă înțelegeam din priviri iar profesionalismul era la el acasă.

Imaginea asta arcadiană era spartă, din când în când, de unii care mai furau benzină de prin rezervoarele mașinii, de alții care veneau la mine și-și dădeau colegii în gât sau de cei care îmi cereau să fac demersuri, pe lângă comandantul Poliției, să le anuleze amenzile pentru depășirea vitezei legale. Însă, una peste alta, atmosfera era propice exercitării profesiei de jurnalist și noi simțeam că trăim în locul potrivit.

Mizeria de reportaj realizat de Elena Lasconi la o școală din Vaslui, cu execuția publică a unei amărâte de profesoare de engleză, mi-a adus aminte însă că, printre noi, cei din Pro, mai erau și altfel de oameni. Care, după plecarea masivă a celor ce își respectau profesia, au rămas stăpâni pe plantație...

Motto:

Gândiți, deci existăm!

Pălăria (mult) prea mare

Evident, povestea idilică cu care mi-am început șapoul de mai la deal n-avea cum să dureze prea mult. M-am prins, într-un târziu, cu ajutorul unor „insideri”, că împăratul e, de fapt, în fundul gol și că aplaudacii îi laudă hainele de frică să nu-și piardă sinecurile. Chestiunea m-a făcut, la un moment dat, să părăsesc „marea familie PRO” și să îmi iau tălpășița pe alte meleaguri.

De atunci au trecut vreo zece ani dar pare-se că, printre foștii noștri colegi din ProTV, n-au rămas decât cei cu care, pe vremuri, ne era rușine. Sau, în orice caz, sunt majoritari. Sunt cei care furau combustibil din rezervorul mașinilor de serviciu, care măsluiau deconturi, care scoteau legitimația ProTV prin câte o crâșmă pentru o bere în plus sau ca să impresioneze, pur și simplu, vreo gâsculiță „de provincie”. Dar ca aceștia să pună stăpânire pe sistem… Recunosc cu sportivitate, nu ne-a trecut niciodată prin cap așa ceva.

Toți cei care au lucrat în ProTV își aduc aminte, desigur, de ceea ce numeam „Spiritul Pro”.

Era ceva deosebit, ceva palpabil, ceva minunat care cred ca a culminat în 2005, la zece ani de la prima emisie. Dar... toate au un sfârșit și, așa cum vorbeam cu câțiva foști colegi, pe undeva suntem coautori ai fenomenului de manelizare a televiziunii pentru că, plecând de acolo, am permis unor indivizi, care nu aveau nici pregătirea și nici profilul moral necesare, să-și pună pe cap niște pălării prea mari pentru țestele lor. Pălării pe care, în alte circumstanțe, nu ar fi avut nicio șansă să le poarte.

Dușmanul de clasă din Vaslui

În reportajul cu profesoara de engleză din Vaslui, care „habar n-are sa lege două vorbe în engleză”, Elena Lasconi este mai ceva decât un procuror stalinist, înverșunat pe dușmanul de clasă.

N-am trăit prin anii ’50 când, după spusele părinților și bunicilor, teroarea comunistă atingea apogeul însă realizatoarea de la Pro ne ajută puțin imaginația și ne dă câteva mostre de limbaj de procuror:

 „Hai sa vedem puțină engleză”

„Directorul și-a luat tălpășița când a aflat ca trebuie sa răspundă la câteva întrebări”

„Din cauza lor (a dascălilor n.n.) zeci de mii de copii renunța, in fiecare an, să meargă la cursuri”

Ia să le luăm pe rând…

Să vedem puțină engleză?

Dar cine ești tu, doamnă Lasconi, să ceri unei profesoare, în timpul lecției, să-ți arate ce face?! Toți cei care am filmat prin școli știm că așa ceva nu se putea decât în două feluri: ori aveai „spate” la vreun inspector școlar ori mințeai sau înșelai vigilența "victimei" și filmai, din diverse motive, pe ascuns.

Directorul trebuie să răspundă…

De ce „trebuie” să-ți răspundă directorul, doamnă Lasconi?! Ești, cumva, vreo autoritate iar el e musai să vină în fața ta cu basca în mână?!

Din cauza unor astfel de dascăli, zeci de mii de copii renunță să meargă la școală.

Cât de perversă este această afirmație! Să dai vina pe un amărât de profesor de țară pentru dezastrul din învățământ este ori o rea intenție vădită ori, hai s-o zic de-a dreptul, o prostie crasă. N-am auzit nimic, în textul reportajului, despre nesfârșitele reforme în educație, despre subfinanțarea – până în pragul extincției – a învățământului românesc, despre migrarea fără precedent, în afara țării, a forței de muncă calificate…

Etică și deontologie… WTF is that?!

Sunt convins că doamnei Lasconi nici măcar nu i-a trecut prin cap să-i spună profesoarei cu pricina că are dreptul să nu-i răspundă la întrebări. Sau, așa cum o știe orice jurnalist care își respectă sursele, că poate să nu permită echipei de știri să filmeze la oră.

Apoi, faptul ca femeii nu i s-a blurat fața arata că este percepută ca un pericol public. Mai grav este însă că nici copiii nu au fost protejați. Oare are cineva idee, dintre cei filmați, că poate sa ceara daune crunte ProTV-ului și celor care au intrat cu cizmele în viața lor, care au emis mârșăvia asta, execuția asta publică?!

Nimeni nu are circumstanțe atenuante pentru femeia care își înghite limba de emoție când este filmata de marele ProTV. Ea este percepută ca singura vinovată pentru faptul ca jumătate dintre copiii de la țară abandonează școală. Si, peste toate, povestea se întâmpla la Vaslui, deci madam Lasconi trebuie să aibă dreptate, acolo sunt cei mai tâmpiți oameni din țară.

Iar totul se termină, apoteotic, cu o „expertă”, Sandie Blanchet pe numele ei, vorbind într-o engleză de baltă, cu accent de Dunkirk. E bine s-o credeți pe cuvânt, are o soră profesoară în Franța. Unde, în educație, curg doar râuri de lapte și miere.

Bravo, ProTV, cei de la Channel 4, cu „The Romanians are coming”, sunt niște diletanți pe lângă voi!

Poziția... vedetei

Este rușinos cât de jos au ajuns standardele în presa românească. Chiar și printre așa-numitele vedete. Cei care am lucrat în ProTV, de exemplu, știm cum erau ținuți oamenii aceștia în spate și cum erau promovați, pe ce criterii și, mai ales, cum rămâneau în pozițiile cu pricina.

Dacă vă gândiți la conotațiile sexuale ale cuvântului "poziții", să știți că nu sunteți prea departe de adevăr. Cunosc, alături de alți foști colegi din televiziune, cel puțin trei cazuri "documentate", în care vedete cu mofturi grele se bătea pe burtă (tura asta, la propriu!) cu patronul postului sau cu oameni de afaceri de succes. Unul chiar de foarte mare succes.

Eu, mai naiv, mă întrebam cum naiba de conduce domnișoara cu pricina un Audi așa de "bengos", un Merțan atât de nou și puternic sau un Range Rover după care toți își rup gâtul pe stradă. Dar cățiva șoferi m-au pus imediat la curent cu situația. Erau foarte bine informați oamenii și nu e de mirare, la câte curse de noapte făcuseră spre și dinspre alcovurile aferente.

„Walking Eagle” din presa românească

Pe de altă parte, am avut ocazia să lucrez și cu oameni minunați, profesioniști care acum, după ani și ani de atunci, îmi dau seama că ar fi putut sta pe picior de egalitate cu orice omolog, din orice televiziune americană sau britanică. Din păcate, oamenii respectivi au plecat, rând pe rând, „din sistem” pentru că nu mai suportau să fie „walking eagles”.

Dar au rămas cei precum Elena Lasconi, care se pricepe la engleză mai bine decât profesoara din Vaslui, așa că nu ar trebuie să-i mai explic faptul că „a walking eagle is a bird so full of shit that it can’t fly any longer”.

Deci, nimic surprinzător ca o vedeta ProTV, Elena Lasconi, a găsit dușmanul poporului într-o clasă de școală din Vaslui. Este felul în care continui să-ți iei leafa la ProTV în ziua de azi…

Lupta cu morile de vânt...

Cândva, duceam lupte crunte, în fiecare zi, la teleconferința cu producătorii din București, pentru a nu avea în jurnal, din Moldova, doar babe violate și tați care își siluiesc fetele minore.

Uneori mai reușeam să strecor și câte o știre cu un transplant unic în Europa, cu câte ceva de pe la Filarmonică sau pur și simplu un fapt de viață demn de a fi dat pe un post național. De cele mai multe ori însă, pierdeam bătălia pentru că nu eram perceput altfel decât ca un Gică-Contra, care se pune de-a curmezișul celor care știau ei mai bine ce se întâmplă „în teritoriu”.

Așa că, la un moment dat, m-am săturat să lupt cu morile de vânt și mi-am văzut de drum. Am plecat din presă dar mi-e dor în fiecare zi de viața de jurnalist. Și, când îmi plânge inima mai tare, apare câte o Elena Lasconi, care îmi dă dușul rece necesar revenirii la realitate.

Care e diferența intre tine, Elena Lasconi, și fostul tău coleg care, prin anii ’90, întreba soția unui pilot ce părere are despre faptul ca omul ei tocmai a murit într-un accident de avion?!

Pentru conformitate, reportajul ProTV, realizat de Elena Lasconi, se găsește aici:

How are you doing?

Rar mi se intampla sa am "reactii adverse" la texte de opinie dar zicerea Simonei Tache de astazi, gasita aici mi-a schimbat putin obiceiul. Am trecut si peste trimiterile scatologice, chiar din titlu, pe care le-am considerat doar niste alunecari neinspirate ale unui condei altfel destul de bun.

Din pacate, tura asta n-ai prea nimerit-o, Simona! Si, "si mai din pacate", n-ai nimerit-o cu aproape nimic din textul tau. Chiar daca e, asa cum spui, un blog cu texte neincrancenate etc. etc.

Mai bine te duceai la mall si-ti faceai un selfie...

Motto:

Gândiți, deci existăm!

Daca taceai, filosof ramaneai...

Cand nu te grabesti sa faci galagie, pari mai destept. Sau, ma rog, asa se spune. Asa ca, in mod evident, va intrebati acum de ce naiba nu tac si nu-mi vad de treaba, ca sa par mai destept?!

Raspunsul e simplu si, chiar daca pare ca trag cu tunul dupa vrabii, imi este provocat de o zicere a lui Burke, pe care am ajuns sa o citez de vreo trei ori pe saptamana: "Pentru ca raul sa triumfe, este suficient ca oamenii de treaba sa nu faca nimic."

Ei bine, pentru unii formatori de opinie din Romania este, probabil, una din acele zile in care mai bine alegi o tacere plina de profunzime decat o "emisie" subtire si care arunca in derizoriu alte ziceri, unele cu miez.

Selectia darwiniana a cititorului

Daca v-ati facut timp sa ajungeti pe blogul meu, atunci nu va menajez si voi scrie pe larg. Subiectul merita cateva randuri, e pacat sa fie aruncat in derizoriu in doar cateva paragrafe.

In eventualitatea in care nu mai reveniti, nu e nicio pierdere, e clar ca acest text nu e pentru voi - de cand cu retelele de socializare, este peste puterile majoritatii oamenilor "normali" sa citeasca mai mult de doua paragrafe de text care nu e prospectul vreunui telefon sau mixer de bucatarie...

Superficialitatea indusa de noile medii are si ea rostul ei, destul de pervers dar extrem de darwinian, de a face diferenta intre cititorii de prospecte si cititorii de idei. Daca mai sunteti pe aici, e clar, faceti parte din a doua categorie si pentru voi scriu ce scriu.

Asadar, revenim la chestiune.

"How are you?" este, intr-adevar, o formula protocolara dar in niciun caz goala de inteles pentru ca raspunsul la aceasta intrebare are o importanta deosebita in socializare.

Din pacate, la noi, atomizarea si brutalizarea intentionate, care mentin poporul la nivel de populatie a dus la eliminarea aproape cvasitotala a formulelor de socializare cu rol real si nu doar la un nivel lipsit de importanta, aproape de apendice verbal.

Este poate si o expresie a lipse generale de respect pentru... Pentru orice - de la sistemul traditional de valori si pana la respectul de sine. La urma urmei, daca nu-ti pasa de aproapele tau, la ce-i bun sa pierzi timpul conversand?!

In lumea "normala"...

...oamenii apreciaza la justa valoare importanta comunicarii "initiale", a "small talk"-ului, acele schimburi de replici care par a nu avea prea multa profunzime.

Spre exemplu, un raspuns de felul "Great! How are you doing?" duce la o discutie generala de cateva minute si, poate, aprofundarea pe diverse teme, daca interlocutorii au timp si chef.

In cazul extremei opuse, "So and so..." sau, mai rau, "Not really well...", stii ca e bine sa-ti vezi de treaba, fara a intra chiar in acel cvasigeneral small talk, care tine de baza socializarii in cultura anglo-saxona.

A propos, oricine a trait intr-o tara ango-saxona (sau macar a avut de-a face, tangential, cu anglo-saxoni) stie ca small talk-ul este foarte important si poate fi hotarator pentru lucuri mai "serioase". Iar orice small talk incepe, nu-i asa, cu "How are you?" sau "How are you doing?". Care este diferit, ce-i drept, de "What are you doing?" dar, din pacate, in limba romana se traduc cam la fel si nu-i deloc bine.

"Cum esti?" nu "Ce faci!"

Personal, eram foarte iritat, la inceputuri, de intreabarea "Are you ok?" sau "Is everything all right?" dar, pe masura ce au trecut anii, am prins mesajul - oamenilor le pasa, pur si simplu, si trecusera de mai neutrul "How are you doing?".

Ca sa nu spun ca, provenit dintr-o cultura care nu mai intelege avantajele sociale ale acestui small talk, am luat-o "the hard way" cand mi s-a spus "I asked how were you doing, not what were you doing!".

Evident, colegii mei americani si englezi habar n-aveau ca, la noi, ambele intrebari se traduc aproape la fel si au ajuns, intr-adevar, golite de orice sens. In timp, dupa ce ne-am imprietenit, mi-au marturisit ca, intrand direct in subiect, fara small talk, le paream necioplit iar, in unele cazuri, chiar agresiv, de unde si distanta dintre noi pentru care, la vremea respectiva, nu aveam nicio explicatie.

Gusturi bune si gusturi proaste

Revenind intr-o paradigma romaneasca, nu vreau sa inchei inainte de a-i spune Simonei Tache ca este un formator de opinie. Ceea ce nu prea lasa loc de ziceri "de week-end", fara prea multa importanta. Nu cred ca-i trebuie alta dovada mai buna decat raspunsul meu kilometric...

Din pacate, textul de la care a pornit ramaiana mea, este simptomatic pentru lipsa de respect cu care jurnalistii romani isi trateaza cititorii. Cu atat mai suprinzator pentru mine sa identific asa ceva in zicerea Simonei Tache, care, din cate stiu eu, nu prea are astfel de texte.

Dar, ma rog, lumea este in miscare. La fel si opiniile, care nu sunt nci bune nici proaste. Ca si gusturile, bune sau proaste, nu se discuta. Insa se invata si asta necesita oarece atentie...