marți, februarie 24, 2015

E trendy sa arunci cu rahat in ventilator

Am luat o pauza si am parcurs cateva texte, scrise corect gramatical dar schioape si, pe alocuri, veninoase, pline de autoflagelari si bete date pe spinare asa, generalizat, celor plecati din tara. Evident, totul plecand de la protestul romanilor din Londra in fata Channel 4.


Nu o sa intru in nicio polemica, pro sau contra diasporei, pro sau contra celor care au ramas pe baricade, cum se spunea pe la inceputul lui '90, sa manance salam cu soia. Dar este tipic pentru un anumit tip de jurnalist, pe care l-am cunoscut foarte bine pana la plecarea mea din tara, cu aproape zece ani in urma.



Motto:
Gândiți, deci existăm!


"Vreau sa fac o poza cu viza ta de America! Te rooooog...!"

Am citit astazi, in pauzele de lucru, cateva texte pe care le-as putea numi, fara teama de a gresi, anti-diaspora. Unele sunt postate sub sigle consacrate, altele doar in nume personal, de insi "consacrati", "premiati", "cu renume". Dar aproape toate avand in comun un anumit tip de jurnalist.

Este acel tip de jurnalist care crapa de invidie cand mi-a vazut viza pentru Statele Unite pe pasaport. Nu ca ar fi cine stie ce chestie sa obtii viza pentru SUA dar... plecai in America! Il vad, cu ochii mintii, pe realizatorul unei cunscute emisiuni tv, de parca ar sta acum in fata mea, de parca n-ar fi trecut aproape zece ani: "Bai, esti nebun? Chiar pleci in America?!"

Respectivul domn, bun profesionist dar cam "jegos" ca om, chiar daca facea parte din stafful uneia din cele mai puternice televiziuni din Romania in anno domini 2006, (nomina odiosa, ca mi-e jena de jena lor), a tinut musai sa-si faca poze cu pasaportul meu in mana, sa se vada viza. Moment destul de jenant pentru mine dar important pentru el.


Cand pariezi pe un cal mort...

Este acel tip de jurnalist care, din diverse motive, a ramas "la caldurica", intr-o redactie unde era privit ca un semi-zeu dar care a descoperit, dupa ceva ani, ca a pariat pe un cal muribund. Ma gandesc ca un principal motiv ar fi fiind lipsa de curaj de a o lua de la capat, chiar si pe alte meleaguri daca acasa nu se mai poate. Dar nu e singurul.

Calul de care vorbeam mai la deal a murit incet-incet, pe limba lui. Sefii cei mari n-au mai pompat bani, sculele s-au perimat iar seria de investitii proaste si nepotismele au subtiat si mai tare cascavalul. Basca oamenii care stiau meserie au plecat, rand pe rand sau au fost "restructurati".

Asta din urma chiar e un fenomen curios, care merita analizat, evident cu o alta ocazie, ca timpul e scurt pentru toti - lichelele au o mare rezistenta la schimbare si reusesc sa se tina de scaune cu o tenacitate care l-ar face pana si pe un gandac de bucatarie sa plesneasca de invidie...


Cand apele sunt tulburi, gunoaiele ies la suprafata

Nu neg ca printre cei plecati in strainatate s-au adunat scursurile societatii. Ba, din contra, vin si spun raspicat ca, in vremuri tulburi, gunoaiele ies primele la suprafata.

Insa colegilor care arunca acum cu rahat in ventilator (ca sa ma mentin, oarecum decent, in trendul scatologic de care mustesc articolele cu pricina) le spun ca, atunci cand constiinta personala si profesionala ne-a impiedicat, pe mine si pe altii, sa facem stiri "la comanda", in care sa-i bagam in cofa pe unul sau pe altul si am ales sa plecam pe alte meleaguri, ei o faceau cu entuziasm.

In felul acesta, preluau functii si pozitii ramase vacante, pentru care nu aveau nici pregatirea umana si nici profesionala necesare. Imi aduc aminte de situatii absolut penibile, in care unii, care veneau sa-si toarne colegii la mine in birou, au ajuns sa ocupe acelasi fotoliu pe care l-am parasit pe motive de constiinta.


Atentie incotro bate vantul!

Iar acum, ce sa faca? Arunca, frustrati, cu rahat in ventilator. Fara sa-si dea seama ca directia in care bate vantul nu le e tocmai favorabila si ca risca sa se umple de produsul propriului efort mediatic.

E jenant, fosti colegi!

Va aduceti aminte ca pe unii v-am dat afara, candva, pentru incompetenta?! Sau pentru ca ati luat spagi ca sa filmati pe unul sau pe altul? Sau ca v-am prins furand, pur si simplu, benzina din rezervoarele masinilor de serviciu?

Da, dupa ce v-am iertat de mai multe ori decat meritati (o dovediti acum, cu prisosinta), noi, cei care ne-am saturat sa va fim sefi sau colegi si sa dregem texte, imagini si reputatii, sau sa dam drepturi la replica in urma voastra, ne-am hotarat sa va lasam in urma. Recunosc insa, cu mana pe inima, ca nu mi-as fi inchipuit ca unii dintre voi sa ajunga formatori de opinie.

Macar, intre timp, unii v-ati pus mai bine la punct cu gramatica. Dar sunt convins ca inca va asteptati ca directorul de la combinatul de vin sa va umple portbagajul masinii la plecare...


P.S.

Respect colegilor din presa de acasa care, in ciuda unui climat toxic pentru sistemul de valori normal intr-o societate democratica, continua sa arate ca au valoare umana si profesionala.


Recunosc, cu sportivitate, ca n-am avut puterea lor, n-am putut suportat situatia si mi-am vazut de drum. Dar mi-e un dor nebun de jurnalismul pe care il faceam alaturi de ei, chiar daca asta presupunea, printre altele, sa imparti un covrig, o bere si o tigara la trei oameni!

A, sa nu uit - nu-mi cereti sa va dau exemple de articole care m-au indemnat sa scriu acest text.
Daca vor trafic pe situri, sa-l faca onest, cu sudoarea fruntii.