Justin's blog

Mulţumim, din inimă, Partidului!

2012-01-17T14:41:00.003+02:00

Văaduceţi aminte refrenul care se auzea, atât de des, în cele două ore de programal televiziunii comuniste? Dacă nu vă aduceţi aminte, nu-i bai, înseamnă căsunteţi prea tânăr. Totuşi, dacă aveţi peste 22 de ani, ar fi timpul săvizitaţi medicul de familie.

Zileleacestea, am privit în jur şi mi-am dat seama că avem o grămadă de motive sămulţumim din nou, din inimă, Partidului. Atât a celui de azi cât şi a celui deieri.

Nu-iaşa că viaţa are o ironie a ei, care te înfioară şi te face să-ţi dai seama cănimic nu e întâmplător?

Mulţumim pentru trezirea spiritului civic

În primul rând, cred că trebuie să mulţumim pentru că Partidul a reuşitsă trezească din nou spiritul civic la români. Evident, nu că ar fi vrut daraşa s-a întâmplat şi acesta e un lucru bun.

Ani de zile, intelectualii din primele rânduri ale falagelor civice aufost ţinta diverselor demersuri ale Puterii. Unii au fost intimidaţi şi s-aucuminţit. Alţii au fost cumpăraţi şi s-au cuminţit. O parte au plecat din ţarăşi, aţi ghicit, s-au cuminţit. Însă, aşa cum spuneam şi cu altă ocazie, nu poţicumpăra, minţi, şantaja sau prosti pe toată lumea, tot timpul.

Ca să nu fiu acuzat că sunt cârcotaş doar de dragul de a fi cârcotaş,haideţi să încercăm un exerciţiu de imaginaţie şi să vizualizăm, printremanifestanţii din stradă, pe vreunul dintre „consacraţi”.

Hmm... vă vine vreo idee?

Să nu vă fie jenă, nici mie nu-mi vine. Încerc, la modul cel mai serios,să-mi imaginez personaje precum Dinescu sau Caramitru în ‘89 însă nu le preagăsesc echivalenţă în societatea de azi.

De altfel, aţi văzut cu ochii voştri – diverşi indivizi au încercat săcoboare în stradă, să profite de situaţie numai că protestatarii, spre cinstealor, i-au pus pe fuga în secunda doi. Şi nu numai pentru că Irinel e la fel demic ca Boc.

Asta îmi aduce aminte de o vorbă, pe care o fluturam când lucram în radioşi televiziune, în pauzele publicitare din campaniile electorale – „Cheiasuccesului în politică este să găseşti un grup de oameni care protesteazăpentru ceva şi să te aşezi în fruntea lor.”

Ei bine, tura asta... ghinion! Lumea pare să nu mai fie atât de uşor deprostit!

Mulţumim şi conducătorilor de ieri!

Să nu uit, a propos de prostit – oameni buni, trebuie să mulţumim, dintoată inima, conducătorilor de ieri ai României. Mă refer, în special, la IonIliescu, acest individ care a reuşit să aducă România în pragul extincţiei ca stat şi poate chiar ca naţiune.

Ce am fi făcut noi azi dacă n-ar fi fost Ilici şi gaşca lui, cumanipulările ordinare şi jegoase de la mineriade? Aşa-i că nu ne-am fi vaccinatşi am fi căzut în plasa diversiunilor cu pietre din caldarâm şi cocktailurimolotov?

Ei, cu această ocazie, Puterea a primit o veste proastă – lumea a văzut cătotul e o regie. Atât de transparente au fost încercările de manipulare arevoltei spontane a populaţiei încât mi se face greaţă.

Fazele cu jandarmii sunt notorii, când au permis diversioniştilor să facăscandal dar au împiedicat lumea paşnică să iasă la protest... Cred că se cuvinetotuşi să mulţumim şi pentru asta, pentru că am aflat că oamenii din dispozitivar fi vrut să intervină, să-i elimine pe diversionişti, însă nu au fost lăsaţide şefi. Care şefi? Păi, cum care?! Cei numiţi politic!

Vedeţi cum se aşează lucrurile?!

Revenind, trebuie să mulţumim pentru ajutorul nepreţuit dat de regimulIliescu. Uite că Dumnezeu nu uită şi nici nu bate cu parul – Iliescu a fostoperat, în cur(s)ul zilei de ieri, de nişte chestii pe la partea posterioară.Să fie oare o avanpremieră la cazanul cu smoală care îl aşteaptă... dincolo?!După toate aparenţele, fochist şef îl va avea pe Vlad Ţepeş. Alias Vlad Dracu. Despre care lumea vorbeşte că ar fi specializat în tratamente nturiste, cu lemn de prun.

Nu-i aşa că viaţa are o ironie a ei, care te înfioară şi te face să-ţidai seama că nimic nu e întâmplător?

Mulţumim pentru expunerea lichelelor şi a lingăilor

În vremurile tulburi, gunoaiele ies la suprafaţă. Asta e o axiomă dar, înacelaşi timp, o chestie tare bună şi, mai devreme sau mai târziu, se dovedeştea fi chiar nepreţuită.

Cred că trebuie să mulţumim din inimă pentru faptul că mulţi indivizişi-au dat arama pe faţă zilele astea. Privesc la televizor, (şi) la trompetelePuterii, şi mă cutremur de penibilul în care se scaldă unii din foştii meicolegi de breaslă.

Pe un post de televiziune al cărui nume trebuie să fii atent cum îlrosteşti, ca să nu fii acuzat de limbaj licenţios, un individ, care nu maiîncape în el din cauza părerii foarte bune despre sine, face o propagandăabsolut neruşinată pro Băsescu şi pro Putere.

Stau şi mă întreb: oare cu ce naiba l-o fi cumpărat?! Pentru că toţi baniidin lume nu ajung ca să îţi lepezi atât de mult demnitatea şi să ignori înhalul acesta realitatea de zi cu zi. Bine, asta în cazul în care ai demnitate.Sau simţul realităţii.

E jenant, apoi, ce se petrece în televiziunile de stat.

Am asistat la scene de un penibil înfiorător, când doi moderatori plus oinvitată (jurnalistă, cică) a televiziunii publice înfierau, în cea mai purămanieră bolşevică, manifestaţiile din Bucureşti şi din ţară. Potrivit celoramintiţi, acolo nu erau decât scandalagii şi oameni fără personalitate,manipulaţi de partidele din opoziţie. Bine, am spus „oameni fără personalitate”absolut eufemistic, exprimările au fost în cu totul alt registru.

Mulţumim pentru calificativele primite

Dacă în paragraful anterior am trecut în revistă câţiva lingăi, haideţisă mergem acum puţin mai sus, la cei care beneficiază de aceste clismemediatice.

Am aflat cum ne văd guvernanţii de azi ai României. Am aflat ce suntempentru ei, ce reprezentăm în ochii lor.

Aşadar, dragi compatrioţi, contribuabili la bugetul din care se înfruptăcu atâta nesimţire aceşti ticăloşi, aşezaţi vremelnic în fotoliile Puterii, noisuntem pentru ei „scandalagii”, „huligani”, „ţărani”, „anarhişti”,„imbecilizaţi de televiziuni!” şi, nu în ultimul rând, „viermi”.

Oare când am mai auzit apelative de genul ăsta?!

Dar ei oare ce sunt?!

Oare cum i-am putea numi pe cei care au furat aproape tot ce s-a pututfura?

Oare cum îi putem numi pe cei care îşi bat joc aproape de tot ceea ce sepoate bate joc?

Cum le putem spune celor din cauza cărora se înregistrează un exod alromânilor fără precedent în istoria acestei naţii? Nici măcar Stalin n-a reuşitsă deporteze atâţia români câţi a fugărit din ţară regimul Băsescu-Udrea- Boc!

Mulţumesc, Conducător iubit!

Trebuie să rafinez şi să explic, în oarece măsură, intertitlul de maisus.

Omul ăsta o fi iubit de cineva – de nevastă, de copii, de acoliţi, de...

Hmm, cred că ar trebui s-o las mai moale. De nevastă hai să zicem c-o fifost iubit, la un moment dat. Altfel n-ar fi avut copii.

De copii, cum naiba să nu fie iubit dacă i-a aranjat aşa cum tu sau eun-o să ne permitem în vecii vecilor? Am înţeles totuşi că şi beizadelele auînceput să vocifereze, Prada nu prea mai e pe gustul lor iarGucci s-a banalizat. Hugo Boss pare să fie noua tendinţă însă ei nu cred că ştiu ce a facut celebrul creator de modă pe vremea naziştilor. La urma urmei, nu poţi avea "succesuri" tot timpul, non stop, 24/7, nu?!

Să fii iubit de acoliţi însă... e ceva mai greu. Osanalele pupincuriştilorsunt, ma gândesc aşa, cu oarece scârbă, ca laudele unei prostituate. Dacădeschizi din nou portofelul, mai ai parte de o tură. De apaluze. Dacă s-asubţiat (la portofel mă refeream) sau a expriat timpul, ţi se arată uşa. Sau parul,depinde de nivelul stabilimentului.

Aveţi voi impresia că, zilele astea, armata de cocote şi satiri ai Puteriinu-şi revizuieşte planurile de evacuare?! Reacţiile întârziate şi bâlbâite acestor guvernanţi nemernici şi ticăloşi nu fac decât să îmi întârească, cufiecare clipă, această convingere. În mod cert se scot parale de la saltea, secumpără case prin Argentina şi Chile, se virează sume barosane în conturi deprin insulele Cayman, se încălzesc motoarele avioanelor şi ale iahturilor, se ard documente prin şeminee...

Mulţumesc, din inimă, Partidului!

În ceea ce mă priveşte personal, mă văd nevoit să mulţumesc, la rândulmeu, Partidului şi Conducătorului iubit. Iubit, bineînţeles, de lichele, aşacum am spus mai sus. Dar şi de ăia aşa, vremelnic. Când nu l-or mai ţineputerile... cine va spăla putina?! Ghici ghicitoarea mea!

Motivul mulţumirilor de mai sus e simplu – am reuşit să mă dezmorţesc pe anul acesta şi, caniciodată, am scris la un interval atât de scurt. Ceea ce e mare lucru, pentrucă, în materie de scris, îmi răsună întotdeauna vorbele lui Eminescu, din „Criticilormei”, „E uşor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune...”

A propos, zilele astea s-au împlinit 162 de ani de la naşterea poetului.Dar mă gândesc că nu e în topicul acestei postări, nu prea am de ce mulţumiPartidului (sau Conducătorului iubit de unii) pentru asta.

Barca începe sa ia apă - ce va face căpitanul?

2012-01-15T13:42:00.002+02:00

Zileletrecute am văzut o ştire cum că un vas de croazieră a eşuat pe un banc de nisipşi s-a scufundat parţial, vreo patru oameni fiind ucişi în toată aceastătevatură. Căpitanul cică a fost arestat, ca să dea explicaţii nu numai desprecum a dat cu vaporul de fundul mării ci şi cum de a spălat putina înainte determenul scris în fişa postului.

Am petrecutceva timp la bordul unui asemenea vas şi văd cu alţi ochi ceea ce s-aîntâmplat acolo. Totul poate fi bine şi frumos, lumea cântă, râde şidansează... însă când treaba se împute, se împute rău de tot!

Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre cât de bine seamănă situaţia deacolo cu ceea ce se petrece în România anului de graţie 2012.

Reputaţie şi conflict

Între oamenii care ştiu cu ce se mănâncă vasele de croazieră, vapoareleliniei maritime Costa nu au o reputaţie foarte bună. Din multe motive, pe carenu le redau aici pentru că nu aveţi atâta timp la dispoziţie.

Aici începe şi analogia cu ţara noastră – nici România nu are o reputaţiefoarte bună printre oamenii care au oarece informaţii despre cum funcţioneazălumea.

Aşa cum ştiu foarte bine cei alături de care am lucrat pe mări şi oceane, jungle şi deşerturi, indiferent că mi-au fost colegi, şefi sau subordonaţi, cândcăpitanul îşi respectă oamenii din subordine, totul merge bine. Acolo undecăpitanul e zbir sau chiar nedrept, situaţia e tensionată şi, mai devreme saumai târziu, apar probleme. Unele, banale în aparenţă, nu se rezolvă decât după ani de zile şi după cheltuirea a multe milioane de dolari.

Căpitanul vaporului România a făcut un joc periculos – a semănat vânt iaracum culege furtună. A învrăjbit şi antagonizat categoriile sociale iar acumsituaţia riscă să scape de sub control.

Ce-o fi fost în mintea lui, mai ales că nu navighează singur, precumcorăbierii din epoca marilor descoperiri geografice, ci merge într-un convoi,numit Uniunea Europeană? Iar ălora nu prea le convine să se confrunte curevolte pe bărcile din parohie.

Ca să merg mai departe cu analogia, dacă nu ai luat măsuri clare deprevenire a problemelor, mai devreme sau mai tărziu te confrunţi cu un dezastrude proporţii.

Când nu iei măsuri, o mică problemă devine dezastru

Îmi aduc aminte cum odată, la o inspecţie a US Coast Guard, s-a făcut unexerciţiu de salvare mai puţin obişnuit. Aşa numitul „boat drill”, cum foarte bineştiu cei care au lucrat pe un vapor.

Ce s-au gândit oficialii americani – măi, ia hai să schimbăm noi loculunde se adună lumea pentru a fi evacuată („muster station”, în limbajul despecialitate), ca să vedem cum se comportă ofiţerii şi echipajul.

Zis şi făcut. Totul a decurs relativ ok până când ofiţerii vasului, înmarea lor majoritate italieni, au intervenit. Ce să vă mai spun, mai bine îşivedeau de treabă, adică să stea cu mana în fund, ca de obicei şi să-i lase pece din subordine să-şi facă treaba.

A ieşit un dezastru!

Se vedea clar că oamenii – ofiţerii, adică – sunt depăşiţi de situaţie. Habarn-aveau să gestioneze problema, toată lumea umbla aiurea pe holurile vaporuluicu vestele de salvare trase pe cap, se bulucea, se împingea, mulţi nu ştiauîncotro s-o apuce iar alţii erau panicaţi de-a dreptul. Şi era doar unexerciţiu de salvare! Nici nu vreau să mă gândesc ce-ar fi fost într-o situaţiereală! În acel moment mi-am dat seama că, dacă se împute treaba, fiecare va fipe cont propriu.

La fel şi în România, cei care sunt responsabili pentru gestionareatreburilor cetăţii, exact ca şi ofiţerii italieni de pe vaporul de mai sus,sunt nişte incompetenţi, nişte ipocriţi şi nişte hoţi. Când vremurile suntbune, profită de tot ceea ce se poate profita însă când situaţia se încinge,habar n-au ce să facă şi o dau din rău în mai rău. Iar asta duce la pierderi devieţi omeneşti şi la pagube incalculabile.

Iepurele prins la colţ te muşcă mai rău decât undoberman

O altă lecţie pe care am învăţat-o pe vasele de croazieră este că nutrebuie să presezi un om până la limita de suportabilitate. Chestiune pe careguvernanţii români ori n-o pricep, ori nu-i văd potenţialul exploziv.

Pe unul din vasele companiei americane la care am lucrat era un individ, într-opoziţie de conducere, cu o reputaţie teribilă. Omul era un zbir iar cine mişcaîn front, fără aprobarea lui, era terminat. Lucrurile au continuat aşa pânăcând situaţia a luat o întorsătură tragică.

Nişte filipinezi, despre care toată lumea ştie că sunt printre cei maidocili membri de echipaj şi, poate de aceea, cel mai prost plătiţi, n-au maisuportat şi au luat măsuri.

Într-o seară, când zmeul îşi făcea numărul de rigoare, câţiva nemulţumiţiau hotărât că gata, e de ajuns. Şi, când nu-i vedea nimeni... l-au aruncat înapă. Când un vapor se deplasează cu vreo douăzeci de noduri, în mijloculoceanului, asta e o problemă. De fapt, e de ajuns impactul cu apa, pentru că,de la o înălţime de vreo cinsprezece metri, e ca şi cum te-ai lovi de asfalt.

Inutil să spun că lipsa individului cu pricina a fost remarcată abia adoua zi, când omul nostru era deja, cel mai probabil, in burta vreunui rechinsau a vreunei baracude. În plen sau pe secţiuni.

Să vă mai fac vreo analogie cu România?

Cred că deja aţi prins ideea şi puteţi înţelege singuri ce se întâmplădacă presezi un popor prea tare. Chiar şi un popor aşa docil cum e cel român.

Minciună, corupţie şi incompetenţă

De-a lungul istoriei, semnalul pentru începutul sfârşitului unui regim politica fost atunci când Puterea a început să-şi mintă, pe faţă, cetăţenii. Voi dadoar un singur exemplu, primul care îmi vine în minte pentru că am date sută lasută certe şi, la rigoare, demonstrabile în instanţă.

De ceva timp, văd pe televiziunile care susţin Guvernul că mii de revoluţionariau nu ştiu ce avantaje şi că sunt nişte ticăloşi, că au vreo 24 de milioane pelună şi asta de vreo 20 de ani încoace.

Ce spune despre asta cel care abia are după ce bea apă? „Ia uite,bandiţii şi profitorii!”

Ceea ce nu ştie cetăţeanul cu pricina este că... totul e o minciunăsfruntată. Revoluţionarii nu iau douăzeci şi ceva de milioane pe lună, nu dedouăzeci de ani şi nici măcar o zecime din numărul susţinut de televiziunile departid şi de stat. Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs, mai ceva ca la RadioErevan!

Lumea nu ştie că, pentru a lua îndemnizaţia cu pricina, revoluţionariidin ’89au fost verificaţi de vreo trei comisii, de Procuratură, de Guvern, deSecretariatul de Stat şi de Dumnezeu mai ştie cine. Iar dintre cei care au primitîndemnizaţia, (vorbim la trecut pentru că s-a tăiat deja) aceasta a fost sub salariul mediu brut peeconomie – asta dacă nu depăşeau cumva măcar cu un leu marja.

Iarăşi, ce nu s-a spus este că, din această sumă, s-au oprit diverse contribuţiipentru bugetul de stat. Despre pământ, spaţii comerciale şi alte daravele de-asteanu ştiu câţi au beneficiat în afară de vreo câţiva care s-au mişcat rapid pevremea lui Iliescu. Afirm, cu toată reponsabilitatea, că pe aceşti oameni îipoţi număra pe degete şi n-ar fi exclus ca tocmai printre ei să se numere, vorba proverbului, negustorii cinstiţi.

Demonizaţi revoluţionarii, ei pot fi motorul unei revolte generalizate!

Sigur, printre ei s-or fi strecurat şi escroci, Revoluţia nu s-a făcutdoar cu profesori, medici şi avocaţi. Însă dacă vreo cinci comisii şi toateinstituţiile statului implicate au eliminat toţi impostorii pe care i-au putut dovedi... hmm, cam dă cuvirgulă, nu?!

Şi atunci, de ce războiul Puterii, prin trompetele mediatice, împotrivarevoluţionarilor din ’89?

Răspunsul este simpul – oamenii ăştiaau ieşit atunci în stradă şi este foarte probabil că o vor face din nou. Iar eivor fi centre de cristalizare pentru un protest care riscă să se generalizeze.

Revoluţionar nu te faci, indiferent câte diplome primeşti, ci te naşti! Şi,nota bene, toate aceste aşa-zise avantaje au fost în urma unei legi, trecută prin Parlament şi votată de sute de deputaţi şi senatori, numită „Legearecunoştinţei” şi nu cum au furat cei de la putere, indiferet ce culoare a avutaceasta, la adăpostul diverşilor führeri de partid.

Iată altă petardă a Stăpânirii, ca să uităm de Bancorex, de mineriade, deFNI, de devalizarea băncilor, de privatizările frauduloase, de distrugereaeconomiei, a flotei, a agriculturii, de vinderea pe nimic a bogăţiilorsubsolului şi aşa mai departe. Nu, astea nu sunt importante, important este căo mână de oameni, revoluţionarii, primesc o îndemnizaţie de subzistenţă,echivalentul unei părţi infime din ceea ce fură zilnic Puterea.

Nu e normal!

O să mă apropii acum de final, că poate vreţi să vă întoarceţi la dilemazilnică – bani de mâncare sau de medicamente? De întreţinere sau de rechizitepentru cei mici? De benzină sau de haine? De vacanţă sau de curăţenie înapartament? De... sau de...?

Sunt de părere că nu e normal să poţi să trăieşti decent doar dacă faciparte din partidul aflat la putere, alături de oportunişti, şmenari, hoţi, corupţişi incompetenţi.

Nu e normal să poţi să ai o afacere doar dacă plăteşti taxă de protecţiela partid, faţă de care şi interlopii par oameni de treabă.

Nu e normal să avem şosele şi autostrăzi de patru ori mai scumpe decâtoriunde în lume.

Nu e normal să moară oamenii cu zile pentru că nu-şi permit asistenţamedicală, în contextul în care cotizează la bugetul de sănăate.

Nu e normal ca oamenii să plece din ţară iar primul om în stat să spună: „Săplece unde le e mai bine!”

Nu e normal ca votul la o lege să fie furat pe faţă, în faţa camerelor deluat vederi, iar Procuratura să nu înceapă urmărirea penală!

Nu e normal ca o gaşcă de incompetenţi, hoţi şi cocote să conducăRomânia!

Nu e normal ca oamenii de bine să nu facă nimic pentru a-i opri!

IPS. Adică „În loc de P.S.”

Barca incepe sa ia apa. Oare căpitanul se va scufunda cu ea, ca sa arateca are cuvant sau se va lua la intrecere cu sobolanii, care spala putina mairepede? Ori... poate că e prea intoxicatca să nimeraescă barca de salvare...

Oricum, deznodamantul e clar - Basescu si PDL sunt terminati. Daca,fereasca Dumnezeu, moare careva in timpul portestelor care se anunta, imi fac chiargriji pentru sanatatea lor. Asta aşa, creştineşte.

Mai nasol e că, în momentul de faţă, cocktalul în care ne bălăceştePuterea e reţeta perfectă pentru coagularea şi proliferarea mişcărilor extremiste.Cred că oameni ăştia au chiulit la greu în timpul orelor de istorie. Mă rog,cei care au dat pe la şcoală...

Completare, după ceva feed-back de la cititorii fideli
O observaţie de foarte mare bun simţ, care ar trebui să-l facă să intre în pământ de ruşine pe Robert Turcescu - oare câţi ies acum în stradă cu gândul la îndemnizaţiile de revoluţionar pe care le vor primi peste douăzeci de ani? Cum "care revoluţie"?! Cea a bunului simţ. Da, chestia aceea pe care actuala Putere n-o poate avea, indiferent cât fură!

Incompetenta si reavointa. Sau... pur si simplu, sinecurism?!

2011-09-11T16:17:00.009+03:00

Cu kalasnikovul la ureche

Ca oriunde sunt bani publici, nici TVR nu e scutita, ca institutie, de prezenta sinecuristilor. Iar aici ii includ pe toti cei care nu-si merita leafa. Pe toti cei pe care incompetenta nu-i recomanda, in niciun fel, pentru functia si fotoliul pe care le ocupa. Asta ca sa ma exprim elegant...

La obiect vorbind, din punctul meu de vedere nu-si merita banii, in primul rand, cei care dau acceptul pentru felul in care se face imaginea institutiei.

Voi ati vazut promo-urile TVR Info? Sunt infantile, sunt sinistre!

Sunt convins ca oamenii aceia care fac emisiunile cu pricina sunt profesionisti insa nu s-a gandit nimeni ca nu sunt tocmai cei mai potrivit actori in propriile promo-uri?!
"Dinamic", "intens", "interesant", sunt cuvintele cheie din aceste promouri, rostite insa cu un ton si o voce de parca ar fi pe Al Jazeera, cu kalasnikovul la cap.

Pe de alta parte, grafica este la nivel de CNN sau BBC. Are tot ce vrei - dinamica, forta, expresie, culoare etc.

The right man in the right place

Ce ne spun toate astea? Ne spun ca cei care conduc institutia ori nu pot, ori nu vor sa o faca in parametri. O fi "Omul potrivit la locul potrivit" un proverb anglo-saxon dar la noi nu se aplica nu pentru ca nu se poate, ci pentru ca nu se vrea. Pe facebook nu mi-am expus argumentele pe larg, din consideratie pentru timpul vostru insa aici imi permit sa aprofundez.

Cum ar putea fi potrivit un profesionist intr-un post de conducere, intr-o institutie publica? Evident, ma refer la situatia de la noi, unde mai marii zilei au propria agenda, diferita fundamental de cea publica.

Pai, un profesionist pus sa conduca ceva - o echipa, o institutie etc. - are, dincolo de bagajul profesional, o anumita probitate morala. Are niste linii etice care ii directioneaza evolutia in viata, atat cea personala cat si cea publica.

Pe un asemenea individ nu-l poti amenintat cu "fa cum iti spun eu, ori pleci"", pentru ca iti rade in nas. Si pleaca, daca incerci sa-l legi de picioare si apoi ii ceri sa bata recordul la o suta de metri plat.

O reflexie fractalica

Am senzatia ca TVR nu este altceva decat o reflectare fractalica a felului in care a ajuns societatea romaneasca.

Smecheri si incompetenti "cu spate" pastoresc echipe de oamenic are isi fac treaba in parametri. E ca si cum ai avea o galera romana la care vaslasii trag toti in ritm, soldatii isi ascutsa biile si isi pregatesc scuturile pentru abodarea inamicului, carmaciul sta pregactit sa raspunda comenzilor capitanului iar capitanul... e mort de beat, in cabina, cu sticla in brate.

Toate astea te fac sa te intrebi asa, mai mult retoric - cine e mai vinovat?

Cel pus intr-o functie pe care n-o merita? Cel care pupa in fund un sef mai mult sau mai putin vizibil si, in acelasi timp, distruge niste valori?

Sau, pe de alta parte, cei care continua sa traga la caruta, chiar daca in scarba si comentand pe la colturi?

Concluzia?

Am asa, o oarece tristete pentru profesionistii care lucreaza in televiziunea publica. Spun "profesionisti" pentru ca am cunoscut multi dintre ei si chiar sunt buni.
Ce le reprosez insa - imi permit, unii imi sunt prieteni si stiu ca nu sunt rau intentionat - este ca tac si inghit nesimtirea si obrazniciile celor care ii fac de ras.
Evident, nu pot reprosa nimanui faptul ca n-are vocatia sacrificiului. Fie chiar si in beneficiul unui ideal profesional.

Am senzatia ca, la noi, atunci cand parintii isi educa copiii - bine, cei care o fac - lasa de-o parte o componenta esentiala. Si anume indemnul de a sta vertical, cu coloana vertebrala dreapta, de a i-o taia din start celui care n-are dreptate. Chiar daca are un debit verbal mai mare si incearca sa vorbeasca tot timpul peste tine.

Nu stiu daca ati observat, la fel ca activistii comunisti de pe vremuri, sinecuristii sunt buni de gura!

P.S.

Data fiind ziua de azi, ar fi fost de asteptat ca subiectul sa fie altul. Am insa indoielile mele legate de veridicitatea celor afirmate oficial in legatura cu 9/11. Asa ca, din respect pentru cei care au murit acolo, prefer sa vorbesc despre altceva.

P.P.S.

Asadar...

Postarea de azi imi este prilejuita de reactia unei bune si vechi prietene, care lucreaza in TVR, la reprosul unei amice comune pe tema incompetentei si sinecursimului din institutie.

Indigestii regionale

2011-08-15T15:03:00.002+03:00

Am urmărit azi, cu o răbdare ce frizează masochismul, pe TVR Iași (adică pe postul public regional, n.b.), un documentar despre Vatra Dornei. Un loc special pentru mine, din motive asupra cărora nu insist. Cu această ocazie, mi-am promis ca, atunci când mai iau prânzul în fața televizorului, să nu-l mai las deschis pe un program care îmi poate provoca indigestie.

Singurii care își merită banii pentru deplasarea de la Vatra Dornei sunt cameramanul și șoferul. Cameramanul pentru că și-a făcut meseria în parametrii la care te aștepți de la un post public de televiziune iar șoferul pentru că i-a dus și i-a adus pe toți, nevătămați, la și de la locul faptei.

Despre script și montaj...

Redactorului îi recomand să deschidă Google și să urmeze primul link. Nici nu mă interesează acum care e ăla însă cu siguranță ar fi reușit să evite astfel cele câteva truisme absolut jenante din burtierele puse pe material.

Pentru montajist, o sugestie – un soft foarte ieftin, care se poate achiziționa cu o sumă absolut ridicolă pentru bugetul postului de televiziune regional TVR Iași – sub 100 de dolari. Softul se cheamă Pinnacle Studio și are magnifica trăsătură că poate monta (și) „automat”. Adică, îi bagi coloana sonoră și îl alimentezi cu imagini iar el face restul. Dacă producătorul (sau redactorul) ar fi optat pentru această variantă, n-ar fi ieșit penibilitatea pe care mi-a fost dat s-o văd. Nu intru acum în detalii, pentru că se cheamă consultanță. Iar asta costă.

Nu cred că are sens acum să caut rațiuni pentru care ajung să vadă lumina ecranului asemenea „rateuri”. De altfel, nu este nici măcar cel mai penibil material pe care am avut nefericita ocazie să-l urmăresc pe TVR Iași. Unele din ele „comise” de oameni cu pretenții grele, de profesioniști în televiziune. Am simțit doar nevoia să scot din mine preaplinul de energie negativă care m-a umplut după vizionarea acestui documentar. Știți voi, ca atunci când ești beat cui și, cu un efot de voință, dai afară ceea ce stomacul nu mai poate procesa. Ca apoi să-ți fie mai bine.

Evident, nu am rezistat să urmăresc până la capăt calupul de documentare în care era atașat cel cu Vatra Dornei. Asta în ideea în care să-mi dau seama cine râde de noi pe bani de la buget. Însă am remarcat într-un cadru o persoană, călare pe un cal, care aducea cu un membru al conducerii postului. Dacă nu-i pasă de ceea ce fac subordonații ei, atunci măcar ar trebui să aiba grijă unde și cum își promovează imaginea. Dar ăsta un alt subiect, pentru altă dată.

Cu basca de pământ...

2011-08-12T10:03:00.005+03:00

Azi dimineață, după ce m-am trezit, am zis „Ia hai să fac o chestie nouă!” Așa că, după puţină mişcare, am închis radioul și am dat drumul la televizor. Aproape un minut mai târziu, l-am întrerupt. Consuma curent degeaba.

National Geographic şi Discovery transmiteau nişte documentare pe care le mai văzusem iar pe Euronews şi CNN erau nişte chestii care mă atingeau prea puţin. BBC nu am pe cablu dar am înțeles că s-au liniștit treburile prin Albion.

Pe facebook... nimic interesant – o persoană, pe care nu ştiu de ce o mai ţin în lista de prieteni, îşi face autopromo la nu ştiu ce mărgică ouată cu surle şi trâmbiţe. Apoi, obişnuitele poze ale descreieraţilor mândri de odraslele lor. Sau din nu ştiu ce vacanţe, pe care le oferă pe tavă „la tot cartierul”, să crape rânza în Madam Cutare! Ca apoi să se întrebe de ce apar prin ziare sau pe bloguri ale „duşmanilor”. Cât despre ferme virtuale şi alte rahaturi de omorât timpul... le-am pus, de mult, la spam.

Revenind la persoana pe care o s-o ejectez curând, când o să-mi fac curat în lista de amici, mă bucur să văd că a trecut la un stadiu superior de evoluţie. Până mai ieri îşi dădea like la propriile postări. Acum spune pe unde o să fie şi ce o să facă. Mă rog, o fi şi asta o strategie, când nevasta îţi critică burta iar amanta s-a supărat că nu i-ai plătit abonamentul la sală. Corul aplaudacilor trebuie ghiftuit cu ceva, nu?!

Adevărul e că experienţele din ultimul timp (adică de vreun an încoace), legate de televizor, n-au fost tocmai de bun augur. Singurele emisiuni în limba română pe care le pot suporta fără să dau cu basca de pământ le pot număra pe degetele de la o singură mână.

Una ar fi cea a lui Moise Guran, cu ora lui de business. Profesionist, jos pălăria! Apoi, „România, te iubesc!”, de la ProTv. Cristi Leonte a rămas, spre plăcuta mea surprindere, în aceiaşi parametri pe care îi ştiam de la Iaşi. Cam at\t. Mai era pe Antena 1 o chestie cu reportaje dar, după ce am văzut vreo două în care se simţea, vorba unui amic, o mână bărboasă de mogul, i-am dat eject.

Am revenit la radio, unde tocmai curgea un Ramstein, cu „Du hast”. Chestie oarecum apoteotică având în vedere gândurile care mă cuprinseseră. După care a urmat Depeche Mode, cu „Policy of Truth”, ceea ce m-a făcut să mă simt așa, ca într-unul din momentele alea Kodak în care gândești: „Nimic nu e întâmplător!”
Aşa că m-am aşezat la computer şi am început un exerciţiu de imaginaţie. Despre ce? Păi... despre un vechi microb, care nu mă lasă şi pace – presa românească.

Oare cum ar fi să lucrez din nou în presă? Adică, „la stăpân”, cum am lucrat atâția ani, înainte de a mi se face silă și a pleca aiurea, peste Atlantic?
Scenariul virtual se desfășoară ușor, ușor, iar ochii minții încep să-l vadă din ce în ce mai clar...

(va urma)

Jenant!

2011-07-02T12:03:00.001+03:00

Incepe sa ma oboseasca suficienta semidocta a trompetelor lui Voiculescu. Si nu numai pentru ca trag in Basescu din toate pozitiile. Sau ca au descoperit brusc valorile monarhiei. Ci pentru ca, in timp ce rad cu gura pana la urechi de agramatismele Ebei, au ajuns sa rastoarne ei insisi regulile limbii romane.

Care-i durerea, vorba Führerului semichel, de Dambovita?
Pai, cica ar fi o nunta la Monaco.
Bun, si ce-i cu asta?
Pai, e, pentru ca Monaco este numele principatului, in timp ce numele orasului este Monte Carlo.
Deci, nu poti sa spui "Nunta la Monaco" sau "Principele X se insoara la Monaco". Ori ca "Avem un corespondent la Monaco".
Este ca si cum ai spune "Nunta la Romania"... etc.
Oare cat timp o sa ne mai prefacem ca regele nu e in... fundul gol?!

Nu sunt fan Basescu sau Boc. Sau, Doamne pazeste, PDL!
Nu am cum, am pretentia despre mine ca sunt un om cu mintea intreaga. Resortul observatiilor mele este doar un reflex aproape visceral, ca atunci cand stomacul nu mai poate suporte ce primeste.

P.S.
Celor care ma tot intreaba "De ce dracu' te-ai mai intors din America?!" le spun acum public, simplu, caragialesc: "Amice, esti idiot?!"
Asa ca va rog frumos sa incetati sa-mi mai spuneti asta daca nu suportati replica.

Simplu, ca buna ziua!

2010-06-25T02:04:00.006+03:00

Lucrurile sunt simple: Romania traverseaza o criza profunda, atat economica (,) cat si morala si de autoritate. Basescu e un lider autocratic, fara contrapondere in sistemul politic actual. Nici in ‚gasca’ lui, nici in opozitie, nici in societatea civila. De aici toate aberatiile cromatice si de sfericitate care, intr-un stat democratic, n-ar face titlurile decat in tabloide. De aici si ‚campaniile de presa, pericol la adresa sigurantei nationale’.
Daca n-ar fi de ras, ar fi de plans...

Totul este amplificat de faptul ca opozitia si societatea civila sunt impotente, penibile si corupte in cvasimajoritatea lor.
Exceptiile sunt atat de rare incat nu mai sunt modele, ci motive de trecut pe partea cealalta a trotuarului.

(Daca lucrati la stiri, va sugerez sa va opriti aici si sa reveniti, daca o sa aveti chef, pentru restul zicerii )

Partide sau gasti politice?

Uitati-va la seful PSD, Victor Ponta, care nu este decat un epigon al lui Adrian Nastase. Aceleasi glumite, aceleasi mimetisme, acelasi 'modus operandi’. Sa nu mai spunem ca partidul sau a ramas la fel de corupt, clientelar si 'baronizat’ ca si in urma cu... spuneti voi cati ani.
Cel putin la ultimul congres al PSD am avut senzatia ca urmaresc un documentar pe Discovery despre reptilele veninoase din Australia.
Ce credibilitatea poate avea un asemenea partid, cu un asemenea lider, in ochii celor care ar putea sa spuna ceva?

Apoi, uitati-va la seful PNL, Crin Antonescu.
Nimic concret, doar speculatii semantice la adresa luarilor de cuvant ale competitorilor politici.
E nevoie sa va aduc aminte care era varful sistemului de valori al candidatul PNL la ultima campanie prezidentiala?! Tudor Chirila! Cu tot respectul domnul Chirila (care chiar cred ca e un tip ok dar departe de a fi un model moral), toata treaba a sunat asa, ca poanta finala dintr-un banc prost. Mi-a lasat impresia ca e unul din acei bucatari care vor si ei sa faca o placinta dar, cand s-a aplecat sa ia uleiul, vantul i-a ravasit cartea de bucate si a citit finalul de la reteta de muraturi.
Liberalii au ramas, din pacate, aceeasi turma de pisici pe care un domn incearca sa o mane spre... nici el nu stie unde.

PDL... care PDL? Asta nu e partid, e o gasca de indivizi adunati pentru ca ‚asa trebuie daca vrei sa dai inainte’. Pana in '89 era PCR, apoi a fost FSN, apoi... Chiar are rost sa mai vorbim?!

Despre PC... numai de bine. Subiectul este inutil de tratat pentru ca, daca se impiedica cineva pe la Antene de cablul din heblu si 'se ia curentul’, acest partid dispare de pe scena politica.

Societatea civila? Care societate civila?!

Chiar asa, care societate civila?

Cea care primeste fonduri consistente pentru proiecte de integrare a tiganilor, milioane care se cheltuie doar pentru a mentine in viata cateva organizatii fara cap si coada? Care fac zgomot doar pentru a justifica niste miscari in contabilitate? Asta in timp ce obiectul muncii lor face Romania de ras prin Europa? Englezii, italienii, francezii sau spaniolii nu se mai uita de mult la culoarea pielii, ci doar la pasaport.

La fel se poate spune si despre cei care militeaza pentru drepturile homosexualilor prin organizarea de marsuri si festivaluri... 'gay’. Intr-o tara ca Romania, asta e ca si cum ai aprinde un chibrit ca sa vezi daca mai ai benzina in rezervor. Da, nu iti interzice nimeni sa o faci, e dreptul tau insa... dai foc la casa.

Ma intreb cand vor exista in Romania organizatii (functionale) la care cetateanul sa se duca de exemplu pentru a fi consiliat juridic ca sa actioneze in instanta Consilul Local (sau chiar Guvernul) atunci cand parcul din fata blocului a disparut pentru a face loc unui supermarket?

Si, in final... presa

De fapt, care presa?

De cateva luni, de cand m-am intros din SUA, ma oripilez aproape zilnic cu ceea ce vad la TV.
Moderatori 'justitiari’ si isterizati, care nu lasa invitatii sa vorbeasca, care prezinta lucruri discutabile de parca ar fi adevaruri absolute (atat timp cat respecta indicatiile 'din casca’). Cu aceiasi 'experti’ de serviciu, dintre care unii cu un profil moral la fel de aerodinamic ca al unei caramizi. Cu aceiasi reporteri penibili si agramati sau, pe de alta parte, agresivi si obraznici, fara pic de consideratie pentru viata privata a celor intervievati.

L-am vazut pe Tatulici, acest dinozaur reciclat, facand emisiuni despre solutiile de iesire din criza. Oare omul asta isi aduce aminte cand il prezenta pe cel cu Caritasul drept salvatorul neamului?! Sa mai spun ca e penibil? Sau jenant? Cui i-ar pasa?!

In final, episodul DD

Mi-e greu sa-l numesc pe Dan Diaconescu coleg de breasla. Este patron de televiziune si cu asta am spus aproape tot. Daca nu i-ar placea sa iasa 'pe sticla’, nimeni nu l-ar cunoaste la fata. Totusi, daca a santajat, sa plateasca. Penal.

Cum am spus, Romania traverseaza o criza produnda, economica, de autoritate si, mai ales, morala. Nu exista un sistem de valori clar iar, intre timp, cetatenii ei bajbaie brownian pe 'meandrele concretului’, ca sa il citez pe unul din artizanii acestui haos trait plenar de romani in anno domini 2010.

Simplu... ca 'buna ziua'!

Toate bune,
Justinian

P.S.
Daca ati avut rabdare sa cititi pana aici, inseamna ca nu lucrati la stiri. 

Sistemul luat la bani mărunți

2010-02-07T23:00:00.013+02:00

Ceea ce a făcut, zilele trecute, un timişorean amendat de poliţiştii comunitari ar trebui să dea de gândit unei naţii aflată în criză. În primul rând, în criză de idei... Cum era vorba aceea? ”Azi la Timișoara, mâine în toată țara!”?!
Admit, cu sportivitate, că este una din puţinele ştiri pe care le-am urmărit cu atenţie în ultimii ani la televizor, în România.

Paradoxul românesc - toată lumea are dreptate
Ca să fac un rezumat, pentru aceia dintre voi care sunt sătui de prostiile de la televizor, situația stă cam așa: omul nostru a recurs la un protest mai puţin obişnuit – a mers să plătească o amendă, în valoare de 100 de lei noi, cu... monede de 5, 10 şi 50 de bani. Nimic ilegal, însă „organul”, intransigent ca mai tot funcţionarul public, a ţinut morţiş că nu primește decât bancnote. Long story short, cum spune americanul, până la urmă protestatarul a reuşit să-şi impună punctul de vedere – ce-i drept, și cu ajutorul presei - aşa că poliţiştii comunitari au avut de lucru mai bine de o oră ca să numere paralele adunate în două pungi din plastic.
Acum, chiar n-are importanţă că mama omului cu pricina, prinsă într-un autobuz expres cu bilet pentru linii „normale”, era sau nu vinovată. O fi explicat femeia că n-a ştiut cum stă treaba cu biletele, însă „organul” a dat o lovitură de graţie fărădelegii – a amendat-o pe cucoană cu 100 de lei.
Cinstit vorbind, „organul” cu pricina avea și el dreptate, în felul lui – femeia nu avea biletul în regulă. Ar fi ca şi cum te-ai duce cu acceleratul şi prezinţi bilet de personal. Dar nu acesta este aspectul care mă interesează ci felul în care s-a gândit timişoreanul să se răzbune pe autorităţi.

De la ”organ” citire – ”Fără mărunțiș!”
Faptul că un funcţionar public a refuzat să primească banii, în monedă românească, doar pentru că erau prea „mărunţi”, spune multe despre cei care ne conduc. Sau despre cei care ne biciuiesc în numele "șefilor". Adică noi trebuie să facem ceea ce ei ne spun că trebuie să facem, chiar dacă nu ne convine. Însă, când roata se schimbă, apar blocaje. De ce să muncească funcţionarul mai mult, chiar și atunci când vine vorba de numărat bani?!
Gestul timişoreanului ar trebui urmat de toţi cei care au de protestat împotriva sistemului aberant şi criminal din ţara asta. Sistem care protejează mafioţi şi permite acestora şi acoliţilor lor să prospere în timp ce alţii au ajuns să nu mai aibă nici măcar proverbiala sapă din lemn. Sistem care bagă la beci pentru 10 ani pe cel care fură o pâine dar care eliberează după nici trei ani, pentru „bună purtare”, mafioţi din sfera puterii ce au devalizat bănci cu sume egale cu bugetele unor ministere.
Dacă aleșii noștri tot s-au obișnuit să facă ce vor, fără teamă de consecințe, iar număratul banilor e sportul lor preferat, haideți să le dăm de treabă. Măcar când e vorba de numărat bani. Că de făcut copii... cam greu pe criza asta...

Ne-au dat leul greu. Păi... să-l folosim!
Aşadar, dragii mei, dacă aveţi de plătit dări, amenzi, taxe, impozite, rate etc., cred că e timpul să va schimbaţi banii în monede. Pentru că cei care ne conduc se pare că au uitat un lucru esenţial, şi anume că exista oameni, cu milioanele, a căror viaţă se duce de pe o zi pe alta cu monede de 1, 5, 10 şi 50 de bani. În fond, e firesc, pentru că atunci când faci sute de mii şi milioane de euro din şpăgi, comisioane, „atenţii”, ordonanţe de urgenţă cu valabilitate de 24 de ore, hotărâri de consiliu de administraţie care lovesc doar în „plevuşcă” şi tot aşa mai departe... e greu să îţi aduci aminte că există şi altfel de bani decât bancnotele de la 100 de lei în sus. Asta în cazul în care mai foloseşti lei...
Revenind la știrea în sine, cinismul existenţei zilnice mă face să trec cu vederea – şi să schimb canalul, evident – peste tot ceea ce înseamnă ştiri, fie ele despre cutremure in Haiti sau crime odioase la Cucul din Deal. Cred că suntem sătui cu toţii de asta, nu cred că-mi poate reproşa nimeni lipsa de interes. Și, uneori, de empatie faţă de cei din jur. Este un efect al atomizării populaţiei, impuse de un regim politic absolut nepăsător la nevoile reale ale cetăţeanului, văzut și tratat doar ca vacă de muls. Măcar de ne-ar pune și muzică, am auzit cu ceva timp in urmă că niște băieți deștepți au descoperit că vacile, atunci când ascultă muzică simfonică, dau lapte mai mult și mai bun. La noi, cu manelele astea... faceți și voi socoteala.

Trei, Doamne, și toți trei... polițiști comunitari
Ca să închei într-o notă mai optimistă, cred că de acum înainte polițiștii comunitari nu vor mai merge câte doi în patrulă, ci câte trei – unul care să știe să scrie, altul care să știe să citească și un al treilea care să știe să socotească. Nu de alta, dar s-ar putea să mai vină câte un cetățean care să vrea să-i ia... la bani mărunți.
Altfel spus, dacă tot ne-au dat guvernanții leul ”greu”, pe care șmecherii îl folosesc să-și cumpere vile iar restul, ”fraierii”, să plătească dări, păi... hai să-l folosim! Ei cu contul din bancă și cu portofelul, restul... cu găleata!

Spor la adunat ”mărunți” și pungi din plastic! Sau din hârtie, să nu-i supărăm pe ecologiști. Eu unul, m-am apucat deja, am inceput să aranjez monedele pe raftul bibliotecii. Am de plătit întreținerea, curentul, telefonul, gazul, internetul...

Hai sa ne aflam in treaba...

2010-01-26T18:45:00.007+02:00

M-am tot gandit si m-am tot rasucit... Ce sa fac eu pe frigul asta?!

Daca tot e asa de naspa afara, hai sa pun pe blog ceva de prin 'tarile calde', pe unde am umblat 'in interes de serviciu'.

Va las sa va delectati cu imagini pe care le-am filmat la un "two tank diving", din Cozumel, Mexic.

Sper ca temperaturile din Caraibe sa va mai incalzeasca putin. Macar in suflet... :)
Spor!

Ce-o fi fost in sufletul lor?

2009-12-08T08:20:00.013+02:00

Ce-o fi in sufletul lui Geoana? Nu pot sa nu ma intreb, avand in vedere ca omul a trecut de la extaz la agonie intr-un timp atat de scurt. Cum spunea cineva intr-un post pe net, s-a culcat presedinte si s-a trezit somer...
Insa nu ma pot abtine sa nu ma gandesc si la ce o fi fost in sufletele milioanelor de romani, victimele ticalosiei de partid si de stat, victimele coruptiei generalizate si ale jafului institutionalizat.
Sa speram ca lipitorile nu vor scapa de ceea ce le era teama. Poate ca asa se va indeplini si promisiunea cealalta, de a trai... bine.

Tinichele legate de coada
Dintotdeauna mi-a displacut sa leg tinichele de coada celui care a incasat deja mai mult pumni decat poate duce. Altfel spus, mi-a fost greata de lingaii care, dupa ce „boss-ul” a lasat pe cineva fara suflare, se mai duc si ei sa mai dea un sut in cel cazut. Poate din acelasi motiv nu-mi place sa ascult glume pe seama lui Geoana, acum, ca e la pamant. Cred ca e destul de nenorocit in sufletul lui si fara sa-i mai dau eu, Neica Nimeni, un sut intre coaste...

Ce-o fi fost in sufletul parintilor mei?
Ma gandesc totusi la ce o fi fost in sufletul parintilor mei, care au inceput un business mic, ca mai tot romanul, prin 90 si care peste cativa ani si-au nenorocit sanatatea din cauza ca nu mai puteau plati nici macar dobanda la imprumturile bancare. La banci devalizate de ingineriile financiare ale parvenitilor zilei facute sub plapuma FSN/PDSR/PSD. Sa va dau numele celor pe care parintii mei ar trebui sa-i scrie pe toaca!? Sincer, nici nu merita sa-i mai pomenesc pe acesti limacsi. Niste taratoare care au nenorocit sute de mii de oameni ce au incercat sa faca ceva dupa 90...

Ce-o fi fost in sufletul celor care au plecat?
Iarasi, ma gandesc la ce o fi fost in sufletul milioanelor de oameni care au ales calea bejaniei. Oameni care au lasat totul in urma si au plecat aiurea, in cautarea normalului. Cei mai multi dintre ei nu au suficienta cultura politica pentru a-si exprima nemultumirea vis-a-vis de unul sau de altul din cei care au spoliat Romania dupa 1990, insa au suficient bun simt incat sa nu mai vrea sa fie calcati in picioare in propria tara. Ii gasesti pe toate meridianele, nu numai in Europa. Vorbesc aici de oameni cu scaun la cap, harnici si buni meseriasi care, pe langa eticheta de „strain”, au avut de luptat si cu „renumele” celor care ne-au facut de ras peste tot pe unde s-au dus la furat, talharit si violat...

Cum traiesc cei de acasa?
Pe aceleasi coordonate, hai sa ne gandim ce-o fi fost in sufletul celor care au ramas acasa, cu datorii la intretinere, cu durerea in suflet ca nu-si pot trimite copiii la scoala in haine noi, la inceput de an sau cu ghiozdanele goale, pentru ca nu-si permit sa le ia rechizite. La ce s-o fi gandind parintii care isi trag odrasla de mana, cand trec prin fata magazinului de jucarii, pentru ca nu-si permit nici macar chinezariile cele mai ieftine? Iar cand ajung acasa si dau drumul la televizor, sunt bombardati zilnic de tot felul de imagini „mondene”, cu columbeni si becali, de te ia greata...

Cum se suporta „mercenarii” din media?
Ajuns aici, ma gandesc asa, cu o compasiune sincera, la ce o fi in mintea ziaristilor care se vand zilnic pe trei lei – sau mai multi – aruncand cu rahat in ventilator asa, la comanda. La ce s-or fi gandind oamenii astia cand se privesc dimineata, in oglinda de la baie? Cum reusesc sa-si muteasca constiinta? Nu ma refer la cea profesionala, care e clar ca e inexistenta, ci la cea personala. Mai devreme sau mai tarziu, nu se poate sa nu „te ajunga” toate aceste marsavii...

Ce-o sa faca marinarul ca barca sa nu mai ia apa?
Ma gandesc la ce o fi si in mintea lui Basescu, care se poate odihni acum, ca un boxer dupa un meci in care a parcurs toate rundele si, neputand sa-si faca ko adversarul, a castigat la puncte, „la mustata”. Batranul lup de mare, chirias la Cotroceni pentru inca cinci ani, va trebui sa faca in asa fel incat tara noastra sa inceapa sa se stabilizeze. Sau, in termeni marinaresti, primul carmaci va trebui sa ia masuri urgente in asa fel incat Romania sa nu mai ia apa.

Asa ca sa va spun ce e si in mintea mea...
In primul rand, sunt curios sa vad daca vor incepe sa ajunga la beci marii smenari ai tarii. Daca se vor confisca averi. Daca se vor darama butaforiile in spatele carora colcaie sobolanii coruptiei. Daca se va face ceva ca cei cativa capatuiti dupa Revolutie sa nu mai traga sforile in spatiul mediatic romanesc. Daca... Sunt naiv, nu-i asa?!

Incep sa-mi aduc aminte de poezia „If...”, a lui Rudyard Kipling. Si de ultimul sau vers, care ar trebui sa dea de gandit multora:

If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with Kings — nor lose the common touch,
If neither foes nor loving friends can hurt you,
If all men count with you, but none too much:
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run,
Yours is the Earth and everything that's in it,
And which is more; you'll be a Man, my son!

Pentru nevorbitorii de engleza, o traducere foarte buna gasiti aici.

Inchizand cercul...
Oare ce-o fi in mintea lui Geoana si a celor care au pariat pe el, sperand ca vor scapa de anchete, procese sau cel putin de explicatii pentru unele gesturi... hai sa le spunem mai putin ortodoxe?

Sincer sa fiu, putin imi pasa... Cred ca e timpul sa plateasca pentru faptele lor.
As vrea sa vad ca lipitorile nu scapa de ceea ce le era teama. Poate asa se va indeplini si promisiunea din mandatul trecut, de a trai... bine.

Sotia, patriarhul si Tudor Chirila. Sau „Cum sa prostesti un popor pe cale de disparitie...”

2009-11-23T17:24:00.011+02:00

Daca mi-ar fi spus cineva ca la 20 de ani dupa schimbarea regimului din Romania voi avea de ales iarasi, ca presedinte al tarii, intre doi comunisti, unul mai „breaz” ca altul, cred ca i-as fi sugerat sa se duca... ma rog, acolo unde ii trimitem de obicei pe cei carora nu le dorim raul ci o noua sansa, o renastere sub auspicii mai bune...

Sunt, asadar, 20 de ani de cand s-a schimbat regimul in Romania. 20 de ani in care esalonul doi de pe vremea lui Ceausescu face ce vrea in tara asta. Sau ce poate, pentru ca mi-e greu sa cred ca acesti indivizi fac ceea ce fac de capul lor. La urma urmei, e firesc, unii trebuie sa ramana mici si nenorociti pentru ca marii smecheri ai acestei lumi sa aiba piata de desfacere, un loc unde sa bata, in liniste, irakienii sau afganii banuiti de terorism (bine, asta cand ii acuza de ceva...), un loc unde sa reguleze ce vor si cand vor, pe cativa lei (sic!)...

Beizadele cosangvine
Intre timp, acel esalon doi de care vorbeam mai sus, s-a „impuiezit” cosangvin, au aparut beizadelele. Era o chestiune fireasca, pana la urma, care tine de fiziologie. Si Stalin si-a adus aminte, la un moment dat, ca e om. Si a murit...
Vorbind insa de beizadelele de la noi, naravurile au ramas, rafinate de ceva spoiala de carte, chestiune care face si mai nociva prestatia lor in viata Romaniei. Este un truism sa spun ca acesti indivizi au un comportament de paraziti. Un comportament care insa nu are decenta pe care o au aproape toti parazitii de pe lumea aceasta... si anume de a nu-si omori gazda.

Nu mi-am propus, in aceasta zicere, sa fac o radiografie a celor 20 de ani trecuti de la impuscarea lui Ceausescu. Scriu, pur si simplu, ca o masura de refulare. De altfel, cand am facut blogul asta, nu ma gandeam ca o sa emit judecati de valoare despre mizeriile traite plenar in Tara Romaneasca, ca in urma cu ceva ani, cand cica eram platit pentru asta... As fi vrut sa ma limitez strict la fotografie, insa simt nevoia de a-mi da cu parerea despre ceea ce se petrece in tara mea. N-am idee pe cine o sa intereseze ce spun eu pe aici insa privesc asta ca pe o supapa, un mod de a mai „drena” lehamitea care ma cuprinde de fiecare data cand vin acasa, de pe meleaguri straine, pe unde m-am dus sa traiesc decent. Dintr-o leafa castigata cinstit, fara sa ma prostituez.

Putoarea sconcsului
Depre campanie si alegeri, n-o sa spun prea multe. Decat poate ca mi-au provocat un dezgust greu de depasit, la fel cum e putoarea sconcsului, pe care n-o mai scoti nici cu cel ma bun detergent. Care este, evident, mai bun decat unul „obisnuit”...

Cred ca o sa-i supar pe unii din fostii mei colegi din mass media, mai vanitosi, cand o sa spun ca una din putinele zile in care am urmarit programele de stiri a fost in seara alegerilor. Ma gandeam totusi ca imi datorez mie insumi sa stiu ce se petrece prin zona. Si am facut asta convins ca, oricat de mare si nesimtita ar fi manipularea, n-o sa spuna nimeni ca el a castigat cand, de fapt, a pierdut la scor. Adica asa cum face Vadim de fiecare data, de a ajuns sa fie banal pana si pentru cei care l-ar fi votat „pentru ca e nebun”...

Daca Geoana si Basescu au fost „in parametri”, Antonescu mi-a provocat o mare dezamagire. Mergand insa pe ideea ca frustrarea este raportul dintre aspiratii si realizari, cred ca e cinstit sa recunosc ca am avut asteptari prea mari de la omul asta. De fapt, nu „prea mari”, ci asteptari normale pentru un tip care isi spunea „ne-comunist”, „alternativa neticalosita”, „revolutionar al bunului simt” etc etc.

E bun asa rau
Culmea este ca ma bucur pentru Crin Antonescu ca n-a castigat! Ar fi fost pus intr-o situatie penibila, in care ar fi ajuns sa-si minta proprii suporteri, asa cum se face pe la noi dintotdeauna. Cu siguranta n-ar fi putut sa-si puna in aplicare programul. De fapt... care program? Cel al lui Patriciu? „Implementat" de indivizi precum Fenechiu, pe care l-am vazut la dezbaterea cu pricina, hlizindu-se in spatele lui Antonescu?

Imi pare rau pentru sutele de mii de oameni din tara asta care chiar au crezut ca se poate schimba ceva. Pentru ca restul, pana pe la vreo 18 milioane, par anesteziati, prostiti asa... cum sa spun? Ca de sarpele acela din „Cartea Junglei”. Trebuiau insa sa-si dea seama, acesti oameni de buna credinta, ca ceva se va intampla. Ceva „nasol”, vorba domnului cu ochelari de la Catavencu, avand in vedere masinaria infernala desfasurata pe Antene, Realitati si alte dispozitive de imbecilizat / infricosat / dezinformat populatia.

Umbra „Mioritei”. La romani...
Trist este faptul ca acestor indivizi care paraziteaza Romania le va merge bine si in continuare. Atacul constant asupra bunului simt si asupra unui sistem de valori redus la "fotomodele", manelisti si baroni locali condamna la pierzanie tara asta si viitorul celor care inca n-au apucat – sau sunt prea batrani, slabi ori pur si simplu prosti – sa plece din ea. Si o sa le mearga pentru ca romanii n-au vocatie de luptatori, de revolutionari. Nu sunt sociolog insa nu cred ca bat campii cand spun ca, daca lucrurile merg in continuare in felul in care merg, statul roman va disparea in cel mult 100 de ani. Bine, s-ar putea sa fiu optimist aici, in privinta termenului de o suta de ani... Iar romanii se vor imparti iarasi in „cel moldovean, cel vrancean si cel ungurean”.

De altfel, nici ca se putea mai bine nimeri „Miorita” ca balada romaneasca. Ganditi-va putin – un om afla de la un informator „de buna credinta” ca partenerii lui de business vor sa-l omoare. Ce face acest om? Ei bine... el face pregatiri de inmormantare. A lui!

Doar la noi se poate asa ceva! Si acum chiar nu bat campii cu „ca la noi la nimenea”! Am avut ocazia sa vad aproape jumatate de mapamond, asa ca am pretentia unei opinii „educate” in privinta aceasta.

Pe alte meleaguri, respectivul domn ar fi pus mana pe par, sa le serveasca ticalosilor lectia pe care o merita. Sau s-ar fi apucat sa-si ascuta sabia, sa-si curete coiful si scutul. Ori ar fi pus mana pe un Colt, cu munitia aferenta.
La noi... nu – baciul isi face pregatirile pentru inmormantare, invins inainte de a incepe lupta, pierdut asa... intr-o visare cuantica. Cam cum priveste in gol, de pe scaunul lui cu telecomanda, Stephen Hawking, gandindu-se cum de nu i-a venit lui ideea cu teoria stringurilor...

Sugestie pentru activistii Greenpeace
Revin la sistemul de valori si fac un apel la memoria celor care au vazut dezbaterea trioului de prezidentiabili, difuzata la TVR vinerea trecuta. Celor care n-au vazut-o, cu riscul de a le strica ziua, le aduc la cunostinta niste „chestii” greu de calificat de o minte normala.
Care sunt varfurile sistemul de valori al celor care vor sa conduca Romania? Sotia, patriarhul si... Tudor Chirila. Cu tot respectul pentru sotie, patriarh si domnul Chirila (care chiar cred ca e un tip ok dar departe de a fi model moral), toata treaba asta suna ca poanta finala dintr-un banc prost.

Din pacate, este un banc prost trait zilnic de romani. Ar trebui ca baietii si fetele de la Greenpeace, in loc sa se lege de macarale sau sa se aseze in calea harpoanelor, sa-si puna lanturi si sa se posteze in calea celor care mitraliaza zilnic un popor sleit si zapacit. Un popor pe cale de disparitie...

P.S.
Ca sa fiu consecvent cu mine insumi, o sa atasez aici, la final, o imagine surprinsa prin Iasi zilele trecute. O imagine mica pentru Iasi, una extrem de sugestiva pentru Romania...

De la No comment

Cu ocazia... prilejului

2009-10-29T09:15:00.014+02:00

Duminica, 25 octombrie, m-am urnit si am facut o iesire la pozarit. Spun „pozarit” si nu „fotografiat” pentru ca asta a si fost – n-am avut o tinta anume, ci doar testarea unor obiective si petrecerea unui timp placut intr-o companie la fel de placuta.
Partenerii de pozareala mi-au fost Bogdan Sandulescu, Ionut Ignat si Ionel Pomana.
Trebuie sa-i multumesc lui Bogdan care m-a anuntat, printr-un sms, ca s-a schimbat ora si m-a ajutat astfel sa nu pierd timpul degeaba pe langa panoul cu mersul trenurilor din Iasi Nord.

Am iesit, asadar, la pozarit. Pasii ne-au dus prin padure pe la Barnova unde, din cauza vremii, nu am putut surprinde culorile toamnei in "parametrii" pe care i-am fi vrut. Am mers prin padure, apoi pe calea ferata si, in cele din urma, am luat microbuzul din Ciurea spre Iasi.
Revenind la sedinta de pozareala, din punctul meu de vedere, aceasta a fost mai mult decat productiva, avand in vedere ca mi-am testat ultima achizitie, un obiectiv Sigma DG 24-60mm f1:2.8, pe care nu-l folosisem niciodata. Poate cu exceptia celor 5-6 imagini pe care le-am facut imediat dupa ce mi-a venit de la Amazon.
Obiectivele pe care le-am avut la mine au fost in numar de patru: Sigma DG 24-60mm f1:2.8, Sigma EX 70-200mm f1:2.8, Canon 50mm f1:1.4 si, evident, fish eye-ul Tokina 10-17mm, pe care il scot ori de cate ori am ocazia. Daca nu pentru altceva, atunci pentru ca ma ajuta sa fac... bici din orice subiect, oricat de „fad” ar fi.
Ionut s-a jucat, in cea mai mare parte a timpului, cu 70-200 de care s-a declarat foarte multumit. Adevarul este ca e o lentila deosebita, cu o calitate optica ireprosabila si cu manuire pe masura. Autofocusul este foarte rapid (ce-i drept, este USM) si nu da rateuri nici in conditii de lumina scazuta. Raportul pret/calitate la aceasta lentila este deosebit si, cu orice ocazie, mi-a dat cele mai mari satisfactii.
Revenind la obiectivul pe care am vrut sa-l testez „in teren”, Sigma 24-60mm cu f2.8, pot sa spun ca are si acesta un raport pret/calitate foarte bun. Mi-a dat, in toate ocaziile, imagini clare, cu un contrast foarte bun si rezolutie pe masura. Diafragma de 2.8 il face destul de luminos si, avand in vedere ca l-am folosit pe un Canon EOS Rebel Xti (400D), cropul de 1.6 a diminuat din moliciunea de pe marginea framei la diafragme deschise. Oricum, din ce am observat, la diafragma 5.6, imaginile sunt foarte clare iar contrastul rivalizeaza cu cel al altor obiective, mult mai scumpe.
Ionel si Bogdan au camere Nikon, asa ca aici n-o sa insist prea mult. Sunt canonist convins si, la cate lentile EF am, ar fi cam dificil sa sar parleazul in partea cealalta.
Una peste alta, a fost o iesire reusita si, chiar daca vremea nu a fost insorita, ar fi bine sa vad partea buna a lucrurilor – am petrecut timp de calitate in compania unor oameni de calitate.

Abia astept urmatoarea iesire!

P.S.
Multumesc lui Ionel si Ionut pentru fotografiile pe care mi le-au trimis.
Mai multe imagini de la aceasta iesire se gasesc la http://picasaweb.google.com/justinianmoga/Barnova25Octombrie2009#

Cum şi ce... sau despre meciul "Poze vs fotografii"

2008-09-08T21:04:00.004+03:00

Zicerea de faţă îmi este prilejuită de o serie de discuţii de pe www.blur.ro/forum, unde, aşa cum ştie deja multă lume, se află forumul comunităţii fotografice din Iaşi.

Toată povestea se învârte în jurul unei singure întrebări – de ce apăsăm pe declanşator? O întrebare simplă dar care, dacă o tratezi cu seriozitate, devine una extrem de importantă.
Aş îndrăzni să spun că este întrebarea fundamentală în fotografie.

La urma urmei, e firesc, având în vedere că, dacă nu aveţi nici un motiv aparent pentru care apăsaţi butonul cu pricina, nu puteţi avea pretenţia ca acele imagini să fie un pas înainte spre a deveni un (mai) bun fotograf. Nu aveţi motivaţie deci nu puteţi aprecia dacă imaginea de azi e mai bună sau mai proastă decât cea de ieri.
Altfel spus, dacă nu vă pasă încotro mergeţi, nu aveţi cum să vă rătăciţi. Iar corolarul este că nici nu veţi ajunge... la destinaţie. Din simplul motiv că... nu aveţi o destinaţie!

Dacă aveţi un singur răspuns la întrebarea „De ce aţi apăsat pe delanşator?!”, e suficient. Şi spun asta pentru că e suficient să puteţi să vă explicaţi măcar vouă înşivă de ce aţi făcut-o. Dacă cineva va fi pe aceeaşi lungime de undă cu voi, va înţelege. Fotografia este, până la urmă, o artă iar mesajul este comunicat metalingvistic. Aşa că, dacă e nevoie de multe explicaţii pentru a explica mesajul unei imagini, este clar: sunteţi departe de ceea ce aţi vrut.

Evident, fiecare face poze din cu totul alte motive. Dar, pentru cei mai mulţi, aceste motive coincid şi aceşti oameni încep să vorbească aceeaşi limbă, cea fotografică.

Sunt unii care fac poze bune şi alţii cărora, oricât s-ar stădui... nu le iese şi pace!
Oare de ce?
Sunt convins că v-aţi pus întrebarea asta de o mie de ori. Sau, mă rog, măcar o dată, atunci când v-aţi aflat în faţa unui loc fotografiat şi răsfotografiat şi totuşi... nu v-a ieşti aşa cum aţi văzut în „vederi”.

Răspunsul la întrebarea „De ce nu iese la fel...?” este mai simplu decât credeţi – ochiul uman nu percepe realitatea aşa cum o percepe un aparat foto. Sau o cameră video.
O să mă limtez la cele legate de camerele foto pentru că, in cazul camerelor video, lucrurile sunt puţin mai complicate.

Aşadar...

De ce unii da şi alţii... ba?

Pentru că aparatul foto surprinde un „crop” din realitate, o limitare. Şi această limitare este din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, este vorba despre încadrare.
Un om cu o vedere normală are un câmp vizual de aproximativ 120 de grade. Ceea ce echivalează cu un obiectiv wide angle (sau „mare unghiular” pentru adepţii Şcolii Ardelene).

În plus, irisul uman, echivalentul diafragmei de la obiectivul foto, corelat cu distanţa până la retină, aceasta din urmă fiind echivalentul filmului sau a senzorului foto, fac în aşa fel încât profunzimea de câmp este mult mai mare dectâ al celor mai multe camere foto. Pentru novici, profunzimea de câmp este distanţa, în faţa şi în spatele subiectului, în care obiectele sunt focalizate corect.

O altă diferenţă între noi şi cameră la capitolul percepţia realităţii este legată de gama dinamică.
La acest capitol, un aparat foto de calitate pe film încă scoate imagini mai bune decât un digital. Este unul din ultimele bastioane încă necucerite de digitale. Dar se lucrează intens la acest capitol, ultimele camere de la Fuji (şi chiar Nikon) fiind un mare pas înainte din această privinţă.

Nu în ultimul rând, diferenţa mai este făcută de felul în care percepem culorile.
Camerele foto sunt mai „obiective!” din această privinţă, pentru că ochiul uman (de fapt, creierul) are un balans al albului foarte bun şi, din păcate sau din fericire, imperceptibil.

Poate aţi observat că atunci când sunteţi într-o ambianţă în care predomină o anumită culoare, de la un moment dat încolo nu mai puteţi indica cu precizie crominanţa. Şi aceasta deoarece creierul uman compensează lipsa unei anumite culori, din păcate după un algoritm care încă nu este foarte bine elucidat nici măcar în epoca noastră, super-tehnologică.

Ca să rezum, fac din nou apel la memorie – vă aduceţi aminte de senzaţia pe care o aveţi când intraţi în casă, pe la orele amurgului, şi observaţi că lumina din interior, de la becurile cu filament incandescent, este puţin roşiatică? Dar, după o perioadă petrecută în casă, dacă ieşiţi afară, veţi observa că lumina are o puternică dominantă albastră. Ei bine, aceasta s-a întâmplat pentru că „procesorul de imagine” care este creierul şi-a făcut un „balans al albului” şi a compensat ceea ce lipsea. După o anumită perioadă, lucrurile revin la normal. Mai precis, la ceea ce consideră creierul uman drept „normal”.

Ei bine, dacă privim toate cele de mai sus, putem rafina mult mai bine răspunsul la întrebarea „De ce profesioniştii fac poze bune şi eu nu?!”.

Mergând puţin mai departe, arta este să facem în aşa fel încât cel care priveşte o imagine realizată de noi să simtă ce am simţit atunci când am apăsat declanşatorul aparatului foto.
La polul opus, privitorul va simţi... ceea ce vrem noi să simtă! Dar ca să putem ajunge aici, trebuie ani de muncă, o foarte bună stăpânire a tehnicii şi o bună cunoaştere a istoriei artei fotografice. În fond, nu trebuie să reinventăm roata de fiecare dată, nu?!

Aşadar, îmbunătăţirea calităţii actului fotografic este o chestiune de timp.
Normal, sună ca un truism, dar asta e!

Totuşi, cel care porneşte la drum în descoperirea fotografiei ca artă (sau măcar ca hobby) are noroc acum, în epoca digitală, şi aceasta în primul rând din cauza feed-back-ului aproape instantaneu. Putem, în felul acesta, să ardem etapele şi să ajungem la destinaţie mult mai repede. Chiar cu câţiva ani mai devreme decât au ajuns alţii înainte. Ceea ce e mare lucru...

Există însă şi un aspect mai puţin pozitiv care este un efect secundar al lucrului pe digital – superficialitatea. Un punct de vedere de genul „Las’ că trag până umplu cardul, că oi găsi eu ceva bun printre cele o mie şi ceva de poze!” este, cu siguranţă, păgubos măcar din punct de vedere al timpului pe care va trebui să-l petrecem sortând zeci şi chiar sute de imagini. Este foarte posibil ca, din plictiseală sau pur şi simplu din cauza oboselii, să trecem de mai multe ori pe lângă imaginile de calitate. Bine, în cazul în care le avem...

Nu e mai simplu să petrecem puţin timp studiind câteva reguli şi apoi punându-le în aplicare? Pentru că, cu excepţia unor cazuri de noroc chior, o imagine bună este mai întâi în ochiul fotografului şi apoi pe film/senzor. Oricum, pe noroc nu ne putem baza, pentru că, se ştie, fulgerul nu loveşte de două ori în acelaşi loc...

Şi, a propos de reguli...
Mi se pare foarte potrivit să vă dau câteva repere pe care le folosesc profesioniştii. Când vorbesc de profesionişti, mă refer la cei care predau fotografia la New York Institute of Photography şi care chiar reprezintă ceva în America. Şi nu numai...

Cele trei linii directoare pentru obţinerea unor imagini MAI BUNE, după NYIP, sunt următoarele:

1. O fotografie bună are un subiect clar.
2. O fotografie bună atrage atenţia asupra subiectului.
3. O fotografie bună este una cât mai simplă.

În consecinţă, dacă vreţi să faceţi poze MAI BUNE decât ieri, adresaţi-vă aceste întrebări înainte de a apăsa pe declanşator (cu timpul vor deveni reflexe):

1. Care îmi este subiectul (tema) pe care îl (o) fotografiez?
2. Cum pot să fac în aşa fel încăt să atrag atenţia asupra subiectului şi să atrag, în acelaşi timp, ochiul privitorului spre acesta?
3. Am făcut tot posibilul să simplific? Am inclus doar ceea ce atrage atenţia asupra subiectului şi am eliminat orice altceva care nu este esenţial sau care distrage atenţia?

Aplicaţi lucrurile astea simple, de mai sus, şi veţi avea o revelaţie. În scurt timp, vă va creşte respectul pentru propria persoană.

Dacă n-aţi înţeles diferenţa dintre „subiect” şi „temă”, gândiţi-vă la următoarea imagine: un copil care aleargă, alături de câinele lui, prin parc. Totul este blurat (se foloseşte un timp de expunere de 1/30, 1/60 cu panoramare fixată pe faţa copilului), mai puţin faţa copilului, care este în focus. Tema ar putea fi „Vârsta inocenţei” sau „Fără griji” iar subiectul „Costel, băiatul Popeştilor, cu câinele lui prin parc”.

Să nu uit, pentru că e important – o fotografie bună trebuie să spună o poveste.
Asta este, de altfel, DIFERENŢA ESENŢIALĂ dintre o fotografie bună şi una FOARTE BUNĂ – cea bună arată ceva iar cea foarte bună spune o poveste.

Spor!

Fotoclubul din Iasi

2008-05-16T02:48:00.015+03:00

Ideaa fotoclubului din Iasi nu este noua. De fapt, cred ca este la fel de veche precum existenta acestei pasiuni printre ieseni. Insa tinerii care s-au adunat spontan si care impartasesc pasiunea pentru fotografie au sansa acum ca, dupa mai multe incercari esuate, chiar sa coaguleze un club. Nu neaparat dupa model englezesc, exclusivist, ci mai degraba de tipul Junimii - intra cine vrea, ramane cine poate.
Masura in care acest club va si functiona este un examen de maturitate pe care trebuie sa-l sustina comunitatea fotografica din Iasi.
Asa cum vad eu lucrurile, principalul "cave at" va fi managementul orgoliilor. Si, cand vor aparea, si al banilor. Nu este o chestiune de "daca", ci de "cand"...
Aici, nu spun nici o noutate. Proiectele care au genul acesta de implicare, cum este si fotoclubul iesenilor, presupun un anumit tip de expunere publica. Atat a "productiilor" proprii, cat si a propriei peroane. Implicit, a propriei personalitati.
In afara faptului in care iti platesti facturile din asta, care implica o cu totul alta discutie, este de presupus ca, atunci cand fotografiezi ceva, o faci in mod altruist. O faci pentru a impartasi celorlalti creativitatea ta, pentru a impartasi o viziune asupra vietii, asupra unei idei, asupra unui sentiment. Si mai putin pentru a-ti revarsa prea-plinul egoului.
Daca ma gandesc mai bine, e clar ca, mai devreme sau mai tarziu, cei care fac fotografii - oricat de bune sau de artistice ar fi acestea, doar pentru a-si revarsa prea-plinul, egoist, in cautare de osanale, vor ajunge la o poarta dincolo de care nu mai este nimic. Nimic care sa-i satisfaca. Mai devreme sau mai tarziu, acesti oameni se vor plictisi sa ma produca doar pentru "show off", cum ar spune americanul. Sau, mai neaos, sa se dea mari. Vor dori altceva.
Vor fi multe peroane care vor intra in acest club, din diverse motive. Nu insist asupra lor, pentru ca e o chestiune de optiuni personale. De asemenea, vor fi si multe persoane care il vor parasi. Mai mult sau mai putin elegant, mai mult sau mai putin oportun. Este, in mod evident, o chestiune ce tine de educatie, de personalitate. Pana la urma, tot de optiuni personale.
Insa fagasul pe care merge fotoclubul este inca un drum ascendent. M-a surprins intr-un mod foarte placut felul in care trateaza cei mai multi dintre membrii activi chestiunile in discutie. Se schima idei, critica a inceput sa fie constructiva, calitate imaginilor postate a crescut. Mai pe scurt, se comunica. Si asta e bine, pentru ca „a comunica” este esenta si motorul oricarei activitati umane.
Atat timp cat iesirile, de exemplu, vor avea un caracter constructiv, cat vor reprezenta o provocare pentru membri, totul va fi "in parametri". Team building-ul este bun in masura in care chiar se si petrece asa ceva. Aici, riscul ca lucrurile sa se deterioreze este exprimat perfect de legile lui Murphy: "Daca o problema necesita mai multe sedinte pentru a fi rezolvata, la un moment dat sedintele vor deveni mai importante decat rezolvarea problemei."
In final, trebuie sa precizez ca resimt o oarecare dificultate. nu stiu cui sa multumesc pentru timpul petrecut alaturi de membrii comunitatii nou inchegate. Daca as face nominalizari, as nedreptati. Si nu aceasta imi este intentia. Insa vacanta mi se termina cu un regret - acela de a nu fi petrecut suficient timp alaturi de niste oameni cu care impartasesc aceeasi pasiune - fotografia.

Poiana cu statui

2008-04-29T03:23:00.025+03:00

Cu exact zece zile în urmă, ieşeam la Bârnova cu un grup de oameni pe care i-am cunoscut pe internet, pe un forum.
Motivul pentru care am bătut coclaurii şi ne-am umplut, democratic, de noroi pe bocanci şi pantaloni, este unul şi acelaşi pentru toată lumea care a făcut deplasarea în cauză: pasiunea pentru imagine.

Recunosc, înainte de a-i întâlni, nu-mi imaginam că o să fiu decanul de vârstă. Dar, în scurt timp, lucrul ăsta n-am mai contat. Mă rog, cel puţin pentru mine... Am ajuns să-i cunosc şi am avut din nou senzaţia aceea extrem de plăcută pe care ţi-o dă conversaţia cu oameni care îţi împărtăşesc pasiunile.

Am întâlnit în grupul cu pricina câţiva oameni care chiar ştiu câte ceva legat de fotografie şi tehnică fotografică. Sincer să fiu, mă aşteptam şi la ceva fiţe, la etalări de scule şi discuţii despre sexul îngerilor. Nu prea a fost cazul. Şi m-am bucurat...

Pe de altă parte, după experienţa neplăcută pe care am avut-o în ceva discuţii de pe forumul Fotomagazin.ro, aveam şi o oarecare angoasă de altă natură. Eram chiar pregătit să "keep a low profile", având în vedere că numai în rucsacul cu care am venit aveam scule de vreo $7.000. M-am gândit totuşi că, în fond, dacă te întâlneşti cu fotografi, e de presupus că ai scule foto cu tine.

Oricum, temerile mele au fost inutile. Sau, mă rog, dacă a fost ceva-ceva, nu s-a văzut nimic. Şi le mulţumesc pentru asta tuturor celor care au fost cu mine. Să fiu sincer, sunt sătul de fiţe şi manifestări stupide din partea unora care se consideră adulţi. Sau, mai rău, care se vor trataţi ca adulţi deşi se poartă ca nişte copii răzgâiaţi...

Rvenind la lumea reală, mă gândesc că, până pe 17 mai, când trebuie să fiu în Miami, poate mai este timp de o ieşire. Toată treaba e să ţină şi vremea cu noi...

P.S. Evident ca trebuie să ataşez şi nişte fotografii din deplasarea la Bârnova. Altfel, ar fi cam "pointless", ca să zic aşa... Cei interesaţi pot găsi aici toate fotografiile pe care le-am prelucrat din raw. Daca vedeţi cumva vreuna pe care aţi dori-o în "original", aşa cum au făcut-o deja unii din cei cu care am fost la Bârnova, nu aveţi decât să-mi daţi un mail sau un mesaj pe Yahoo mess. Şi se rezolvă...

In sfarsit...

2008-03-20T19:58:00.000+02:00

Intr-un final, uite ca mi-am facut si eu blog. Aproape ca ma umfla rasul dar, ma rog, hai sa intru si eu in rand cu lumea...

Am ezitat mult pana sa fac pasul asta tocmai din cauza faptului ca sunt atatia ciudati care isi varsa prea-plinul pe internet sau scriu numai ca sa-i vada vecinul de la etajul al treilea ca au si ei ceva de spus.

Cel mai ciudat mi se pare faptul ca scriu "public" dar fara sa fiu platit pentru asta. Fostii colegi ziaristi cred ca inteleg mai bine ce vreau sa spun...

Oricum, cred ca era momentul sa am blogul meu, nu de alta dar baba care sta la apartamentul de vis-a-vis mai are o zi-doua si cred ca-si face si ea log pe internet. Chiar sa raman de caruta?!

Gata, cred ca e destul pentru prima "iesire in oras"... :)