Ce-o fi in sufletul lui Geoana? Nu pot sa nu ma intreb, avand in vedere ca omul a trecut de la extaz la agonie intr-un timp atat de scurt. Cum spunea cineva intr-un post pe net, s-a culcat presedinte si s-a trezit somer...
Insa nu ma pot abtine sa nu ma gandesc si la ce o fi fost in sufletele milioanelor de romani, victimele ticalosiei de partid si de stat, victimele coruptiei generalizate si ale jafului institutionalizat.
Sa speram ca lipitorile nu vor scapa de ceea ce le era teama. Poate ca asa se va indeplini si promisiunea cealalta, de a trai... bine.
Tinichele legate de coada
Dintotdeauna mi-a displacut sa leg tinichele de coada celui care a incasat deja mai mult pumni decat poate duce. Altfel spus, mi-a fost greata de lingaii care, dupa ce „boss-ul” a lasat pe cineva fara suflare, se mai duc si ei sa mai dea un sut in cel cazut. Poate din acelasi motiv nu-mi place sa ascult glume pe seama lui Geoana, acum, ca e la pamant. Cred ca e destul de nenorocit in sufletul lui si fara sa-i mai dau eu, Neica Nimeni, un sut intre coaste...
Ce-o fi fost in sufletul parintilor mei?
Ma gandesc totusi la ce o fi fost in sufletul parintilor mei, care au inceput un business mic, ca mai tot romanul, prin 90 si care peste cativa ani si-au nenorocit sanatatea din cauza ca nu mai puteau plati nici macar dobanda la imprumturile bancare. La banci devalizate de ingineriile financiare ale parvenitilor zilei facute sub plapuma FSN/PDSR/PSD. Sa va dau numele celor pe care parintii mei ar trebui sa-i scrie pe toaca!? Sincer, nici nu merita sa-i mai pomenesc pe acesti limacsi. Niste taratoare care au nenorocit sute de mii de oameni ce au incercat sa faca ceva dupa 90...
Ce-o fi fost in sufletul celor care au plecat?
Iarasi, ma gandesc la ce o fi fost in sufletul milioanelor de oameni care au ales calea bejaniei. Oameni care au lasat totul in urma si au plecat aiurea, in cautarea normalului. Cei mai multi dintre ei nu au suficienta cultura politica pentru a-si exprima nemultumirea vis-a-vis de unul sau de altul din cei care au spoliat Romania dupa 1990, insa au suficient bun simt incat sa nu mai vrea sa fie calcati in picioare in propria tara. Ii gasesti pe toate meridianele, nu numai in Europa. Vorbesc aici de oameni cu scaun la cap, harnici si buni meseriasi care, pe langa eticheta de „strain”, au avut de luptat si cu „renumele” celor care ne-au facut de ras peste tot pe unde s-au dus la furat, talharit si violat...
Cum traiesc cei de acasa?
Pe aceleasi coordonate, hai sa ne gandim ce-o fi fost in sufletul celor care au ramas acasa, cu datorii la intretinere, cu durerea in suflet ca nu-si pot trimite copiii la scoala in haine noi, la inceput de an sau cu ghiozdanele goale, pentru ca nu-si permit sa le ia rechizite. La ce s-o fi gandind parintii care isi trag odrasla de mana, cand trec prin fata magazinului de jucarii, pentru ca nu-si permit nici macar chinezariile cele mai ieftine? Iar cand ajung acasa si dau drumul la televizor, sunt bombardati zilnic de tot felul de imagini „mondene”, cu columbeni si becali, de te ia greata...
Cum se suporta „mercenarii” din media?
Ajuns aici, ma gandesc asa, cu o compasiune sincera, la ce o fi in mintea ziaristilor care se vand zilnic pe trei lei – sau mai multi – aruncand cu rahat in ventilator asa, la comanda. La ce s-or fi gandind oamenii astia cand se privesc dimineata, in oglinda de la baie? Cum reusesc sa-si muteasca constiinta? Nu ma refer la cea profesionala, care e clar ca e inexistenta, ci la cea personala. Mai devreme sau mai tarziu, nu se poate sa nu „te ajunga” toate aceste marsavii...
Ce-o sa faca marinarul ca barca sa nu mai ia apa?
Ma gandesc la ce o fi si in mintea lui Basescu, care se poate odihni acum, ca un boxer dupa un meci in care a parcurs toate rundele si, neputand sa-si faca ko adversarul, a castigat la puncte, „la mustata”. Batranul lup de mare, chirias la Cotroceni pentru inca cinci ani, va trebui sa faca in asa fel incat tara noastra sa inceapa sa se stabilizeze. Sau, in termeni marinaresti, primul carmaci va trebui sa ia masuri urgente in asa fel incat Romania sa nu mai ia apa.
Asa ca sa va spun ce e si in mintea mea...
In primul rand, sunt curios sa vad daca vor incepe sa ajunga la beci marii smenari ai tarii. Daca se vor confisca averi. Daca se vor darama butaforiile in spatele carora colcaie sobolanii coruptiei. Daca se va face ceva ca cei cativa capatuiti dupa Revolutie sa nu mai traga sforile in spatiul mediatic romanesc. Daca... Sunt naiv, nu-i asa?!
Incep sa-mi aduc aminte de poezia „If...”, a lui Rudyard Kipling. Si de ultimul sau vers, care ar trebui sa dea de gandit multora:
If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with Kings — nor lose the common touch,
If neither foes nor loving friends can hurt you,
If all men count with you, but none too much:
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run,
Yours is the Earth and everything that's in it,
And which is more; you'll be a Man, my son!
Pentru nevorbitorii de engleza, o traducere foarte buna gasiti aici.
Inchizand cercul...
Oare ce-o fi in mintea lui Geoana si a celor care au pariat pe el, sperand ca vor scapa de anchete, procese sau cel putin de explicatii pentru unele gesturi... hai sa le spunem mai putin ortodoxe?
Sincer sa fiu, putin imi pasa... Cred ca e timpul sa plateasca pentru faptele lor.
As vrea sa vad ca lipitorile nu scapa de ceea ce le era teama. Poate asa se va indeplini si promisiunea din mandatul trecut, de a trai... bine.
marți, decembrie 08, 2009
luni, noiembrie 23, 2009
Sotia, patriarhul si Tudor Chirila. Sau „Cum sa prostesti un popor pe cale de disparitie...”
Daca mi-ar fi spus cineva ca la 20 de ani dupa schimbarea regimului din Romania voi avea de ales iarasi, ca presedinte al tarii, intre doi comunisti, unul mai „breaz” ca altul, cred ca i-as fi sugerat sa se duca... ma rog, acolo unde ii trimitem de obicei pe cei carora nu le dorim raul ci o noua sansa, o renastere sub auspicii mai bune...
Sunt, asadar, 20 de ani de cand s-a schimbat regimul in Romania. 20 de ani in care esalonul doi de pe vremea lui Ceausescu face ce vrea in tara asta. Sau ce poate, pentru ca mi-e greu sa cred ca acesti indivizi fac ceea ce fac de capul lor. La urma urmei, e firesc, unii trebuie sa ramana mici si nenorociti pentru ca marii smecheri ai acestei lumi sa aiba piata de desfacere, un loc unde sa bata, in liniste, irakienii sau afganii banuiti de terorism (bine, asta cand ii acuza de ceva...), un loc unde sa reguleze ce vor si cand vor, pe cativa lei (sic!)...
Beizadele cosangvine
Intre timp, acel esalon doi de care vorbeam mai sus, s-a „impuiezit” cosangvin, au aparut beizadelele. Era o chestiune fireasca, pana la urma, care tine de fiziologie. Si Stalin si-a adus aminte, la un moment dat, ca e om. Si a murit...
Vorbind insa de beizadelele de la noi, naravurile au ramas, rafinate de ceva spoiala de carte, chestiune care face si mai nociva prestatia lor in viata Romaniei. Este un truism sa spun ca acesti indivizi au un comportament de paraziti. Un comportament care insa nu are decenta pe care o au aproape toti parazitii de pe lumea aceasta... si anume de a nu-si omori gazda.
Nu mi-am propus, in aceasta zicere, sa fac o radiografie a celor 20 de ani trecuti de la impuscarea lui Ceausescu. Scriu, pur si simplu, ca o masura de refulare. De altfel, cand am facut blogul asta, nu ma gandeam ca o sa emit judecati de valoare despre mizeriile traite plenar in Tara Romaneasca, ca in urma cu ceva ani, cand cica eram platit pentru asta... As fi vrut sa ma limitez strict la fotografie, insa simt nevoia de a-mi da cu parerea despre ceea ce se petrece in tara mea. N-am idee pe cine o sa intereseze ce spun eu pe aici insa privesc asta ca pe o supapa, un mod de a mai „drena” lehamitea care ma cuprinde de fiecare data cand vin acasa, de pe meleaguri straine, pe unde m-am dus sa traiesc decent. Dintr-o leafa castigata cinstit, fara sa ma prostituez.
Putoarea sconcsului
Depre campanie si alegeri, n-o sa spun prea multe. Decat poate ca mi-au provocat un dezgust greu de depasit, la fel cum e putoarea sconcsului, pe care n-o mai scoti nici cu cel ma bun detergent. Care este, evident, mai bun decat unul „obisnuit”...
Cred ca o sa-i supar pe unii din fostii mei colegi din mass media, mai vanitosi, cand o sa spun ca una din putinele zile in care am urmarit programele de stiri a fost in seara alegerilor. Ma gandeam totusi ca imi datorez mie insumi sa stiu ce se petrece prin zona. Si am facut asta convins ca, oricat de mare si nesimtita ar fi manipularea, n-o sa spuna nimeni ca el a castigat cand, de fapt, a pierdut la scor. Adica asa cum face Vadim de fiecare data, de a ajuns sa fie banal pana si pentru cei care l-ar fi votat „pentru ca e nebun”...
Daca Geoana si Basescu au fost „in parametri”, Antonescu mi-a provocat o mare dezamagire. Mergand insa pe ideea ca frustrarea este raportul dintre aspiratii si realizari, cred ca e cinstit sa recunosc ca am avut asteptari prea mari de la omul asta. De fapt, nu „prea mari”, ci asteptari normale pentru un tip care isi spunea „ne-comunist”, „alternativa neticalosita”, „revolutionar al bunului simt” etc etc.
E bun asa rau
Culmea este ca ma bucur pentru Crin Antonescu ca n-a castigat! Ar fi fost pus intr-o situatie penibila, in care ar fi ajuns sa-si minta proprii suporteri, asa cum se face pe la noi dintotdeauna. Cu siguranta n-ar fi putut sa-si puna in aplicare programul. De fapt... care program? Cel al lui Patriciu? „Implementat" de indivizi precum Fenechiu, pe care l-am vazut la dezbaterea cu pricina, hlizindu-se in spatele lui Antonescu?
Imi pare rau pentru sutele de mii de oameni din tara asta care chiar au crezut ca se poate schimba ceva. Pentru ca restul, pana pe la vreo 18 milioane, par anesteziati, prostiti asa... cum sa spun? Ca de sarpele acela din „Cartea Junglei”. Trebuiau insa sa-si dea seama, acesti oameni de buna credinta, ca ceva se va intampla. Ceva „nasol”, vorba domnului cu ochelari de la Catavencu, avand in vedere masinaria infernala desfasurata pe Antene, Realitati si alte dispozitive de imbecilizat / infricosat / dezinformat populatia.
Umbra „Mioritei”. La romani...
Trist este faptul ca acestor indivizi care paraziteaza Romania le va merge bine si in continuare. Atacul constant asupra bunului simt si asupra unui sistem de valori redus la "fotomodele", manelisti si baroni locali condamna la pierzanie tara asta si viitorul celor care inca n-au apucat – sau sunt prea batrani, slabi ori pur si simplu prosti – sa plece din ea. Si o sa le mearga pentru ca romanii n-au vocatie de luptatori, de revolutionari. Nu sunt sociolog insa nu cred ca bat campii cand spun ca, daca lucrurile merg in continuare in felul in care merg, statul roman va disparea in cel mult 100 de ani. Bine, s-ar putea sa fiu optimist aici, in privinta termenului de o suta de ani... Iar romanii se vor imparti iarasi in „cel moldovean, cel vrancean si cel ungurean”.
De altfel, nici ca se putea mai bine nimeri „Miorita” ca balada romaneasca. Ganditi-va putin – un om afla de la un informator „de buna credinta” ca partenerii lui de business vor sa-l omoare. Ce face acest om? Ei bine... el face pregatiri de inmormantare. A lui!
Doar la noi se poate asa ceva! Si acum chiar nu bat campii cu „ca la noi la nimenea”! Am avut ocazia sa vad aproape jumatate de mapamond, asa ca am pretentia unei opinii „educate” in privinta aceasta.
Pe alte meleaguri, respectivul domn ar fi pus mana pe par, sa le serveasca ticalosilor lectia pe care o merita. Sau s-ar fi apucat sa-si ascuta sabia, sa-si curete coiful si scutul. Ori ar fi pus mana pe un Colt, cu munitia aferenta.
La noi... nu – baciul isi face pregatirile pentru inmormantare, invins inainte de a incepe lupta, pierdut asa... intr-o visare cuantica. Cam cum priveste in gol, de pe scaunul lui cu telecomanda, Stephen Hawking, gandindu-se cum de nu i-a venit lui ideea cu teoria stringurilor...
Sugestie pentru activistii Greenpeace
Revin la sistemul de valori si fac un apel la memoria celor care au vazut dezbaterea trioului de prezidentiabili, difuzata la TVR vinerea trecuta. Celor care n-au vazut-o, cu riscul de a le strica ziua, le aduc la cunostinta niste „chestii” greu de calificat de o minte normala.
Care sunt varfurile sistemul de valori al celor care vor sa conduca Romania? Sotia, patriarhul si... Tudor Chirila. Cu tot respectul pentru sotie, patriarh si domnul Chirila (care chiar cred ca e un tip ok dar departe de a fi model moral), toata treaba asta suna ca poanta finala dintr-un banc prost.
Din pacate, este un banc prost trait zilnic de romani. Ar trebui ca baietii si fetele de la Greenpeace, in loc sa se lege de macarale sau sa se aseze in calea harpoanelor, sa-si puna lanturi si sa se posteze in calea celor care mitraliaza zilnic un popor sleit si zapacit. Un popor pe cale de disparitie...
P.S.
Ca sa fiu consecvent cu mine insumi, o sa atasez aici, la final, o imagine surprinsa prin Iasi zilele trecute. O imagine mica pentru Iasi, una extrem de sugestiva pentru Romania...
Sunt, asadar, 20 de ani de cand s-a schimbat regimul in Romania. 20 de ani in care esalonul doi de pe vremea lui Ceausescu face ce vrea in tara asta. Sau ce poate, pentru ca mi-e greu sa cred ca acesti indivizi fac ceea ce fac de capul lor. La urma urmei, e firesc, unii trebuie sa ramana mici si nenorociti pentru ca marii smecheri ai acestei lumi sa aiba piata de desfacere, un loc unde sa bata, in liniste, irakienii sau afganii banuiti de terorism (bine, asta cand ii acuza de ceva...), un loc unde sa reguleze ce vor si cand vor, pe cativa lei (sic!)...
Beizadele cosangvine
Intre timp, acel esalon doi de care vorbeam mai sus, s-a „impuiezit” cosangvin, au aparut beizadelele. Era o chestiune fireasca, pana la urma, care tine de fiziologie. Si Stalin si-a adus aminte, la un moment dat, ca e om. Si a murit...
Vorbind insa de beizadelele de la noi, naravurile au ramas, rafinate de ceva spoiala de carte, chestiune care face si mai nociva prestatia lor in viata Romaniei. Este un truism sa spun ca acesti indivizi au un comportament de paraziti. Un comportament care insa nu are decenta pe care o au aproape toti parazitii de pe lumea aceasta... si anume de a nu-si omori gazda.
Nu mi-am propus, in aceasta zicere, sa fac o radiografie a celor 20 de ani trecuti de la impuscarea lui Ceausescu. Scriu, pur si simplu, ca o masura de refulare. De altfel, cand am facut blogul asta, nu ma gandeam ca o sa emit judecati de valoare despre mizeriile traite plenar in Tara Romaneasca, ca in urma cu ceva ani, cand cica eram platit pentru asta... As fi vrut sa ma limitez strict la fotografie, insa simt nevoia de a-mi da cu parerea despre ceea ce se petrece in tara mea. N-am idee pe cine o sa intereseze ce spun eu pe aici insa privesc asta ca pe o supapa, un mod de a mai „drena” lehamitea care ma cuprinde de fiecare data cand vin acasa, de pe meleaguri straine, pe unde m-am dus sa traiesc decent. Dintr-o leafa castigata cinstit, fara sa ma prostituez.
Putoarea sconcsului
Depre campanie si alegeri, n-o sa spun prea multe. Decat poate ca mi-au provocat un dezgust greu de depasit, la fel cum e putoarea sconcsului, pe care n-o mai scoti nici cu cel ma bun detergent. Care este, evident, mai bun decat unul „obisnuit”...
Cred ca o sa-i supar pe unii din fostii mei colegi din mass media, mai vanitosi, cand o sa spun ca una din putinele zile in care am urmarit programele de stiri a fost in seara alegerilor. Ma gandeam totusi ca imi datorez mie insumi sa stiu ce se petrece prin zona. Si am facut asta convins ca, oricat de mare si nesimtita ar fi manipularea, n-o sa spuna nimeni ca el a castigat cand, de fapt, a pierdut la scor. Adica asa cum face Vadim de fiecare data, de a ajuns sa fie banal pana si pentru cei care l-ar fi votat „pentru ca e nebun”...
Daca Geoana si Basescu au fost „in parametri”, Antonescu mi-a provocat o mare dezamagire. Mergand insa pe ideea ca frustrarea este raportul dintre aspiratii si realizari, cred ca e cinstit sa recunosc ca am avut asteptari prea mari de la omul asta. De fapt, nu „prea mari”, ci asteptari normale pentru un tip care isi spunea „ne-comunist”, „alternativa neticalosita”, „revolutionar al bunului simt” etc etc.
E bun asa rau
Culmea este ca ma bucur pentru Crin Antonescu ca n-a castigat! Ar fi fost pus intr-o situatie penibila, in care ar fi ajuns sa-si minta proprii suporteri, asa cum se face pe la noi dintotdeauna. Cu siguranta n-ar fi putut sa-si puna in aplicare programul. De fapt... care program? Cel al lui Patriciu? „Implementat" de indivizi precum Fenechiu, pe care l-am vazut la dezbaterea cu pricina, hlizindu-se in spatele lui Antonescu?
Imi pare rau pentru sutele de mii de oameni din tara asta care chiar au crezut ca se poate schimba ceva. Pentru ca restul, pana pe la vreo 18 milioane, par anesteziati, prostiti asa... cum sa spun? Ca de sarpele acela din „Cartea Junglei”. Trebuiau insa sa-si dea seama, acesti oameni de buna credinta, ca ceva se va intampla. Ceva „nasol”, vorba domnului cu ochelari de la Catavencu, avand in vedere masinaria infernala desfasurata pe Antene, Realitati si alte dispozitive de imbecilizat / infricosat / dezinformat populatia.
Umbra „Mioritei”. La romani...
Trist este faptul ca acestor indivizi care paraziteaza Romania le va merge bine si in continuare. Atacul constant asupra bunului simt si asupra unui sistem de valori redus la "fotomodele", manelisti si baroni locali condamna la pierzanie tara asta si viitorul celor care inca n-au apucat – sau sunt prea batrani, slabi ori pur si simplu prosti – sa plece din ea. Si o sa le mearga pentru ca romanii n-au vocatie de luptatori, de revolutionari. Nu sunt sociolog insa nu cred ca bat campii cand spun ca, daca lucrurile merg in continuare in felul in care merg, statul roman va disparea in cel mult 100 de ani. Bine, s-ar putea sa fiu optimist aici, in privinta termenului de o suta de ani... Iar romanii se vor imparti iarasi in „cel moldovean, cel vrancean si cel ungurean”.
De altfel, nici ca se putea mai bine nimeri „Miorita” ca balada romaneasca. Ganditi-va putin – un om afla de la un informator „de buna credinta” ca partenerii lui de business vor sa-l omoare. Ce face acest om? Ei bine... el face pregatiri de inmormantare. A lui!
Doar la noi se poate asa ceva! Si acum chiar nu bat campii cu „ca la noi la nimenea”! Am avut ocazia sa vad aproape jumatate de mapamond, asa ca am pretentia unei opinii „educate” in privinta aceasta.
Pe alte meleaguri, respectivul domn ar fi pus mana pe par, sa le serveasca ticalosilor lectia pe care o merita. Sau s-ar fi apucat sa-si ascuta sabia, sa-si curete coiful si scutul. Ori ar fi pus mana pe un Colt, cu munitia aferenta.
La noi... nu – baciul isi face pregatirile pentru inmormantare, invins inainte de a incepe lupta, pierdut asa... intr-o visare cuantica. Cam cum priveste in gol, de pe scaunul lui cu telecomanda, Stephen Hawking, gandindu-se cum de nu i-a venit lui ideea cu teoria stringurilor...
Sugestie pentru activistii Greenpeace
Revin la sistemul de valori si fac un apel la memoria celor care au vazut dezbaterea trioului de prezidentiabili, difuzata la TVR vinerea trecuta. Celor care n-au vazut-o, cu riscul de a le strica ziua, le aduc la cunostinta niste „chestii” greu de calificat de o minte normala.
Care sunt varfurile sistemul de valori al celor care vor sa conduca Romania? Sotia, patriarhul si... Tudor Chirila. Cu tot respectul pentru sotie, patriarh si domnul Chirila (care chiar cred ca e un tip ok dar departe de a fi model moral), toata treaba asta suna ca poanta finala dintr-un banc prost.
Din pacate, este un banc prost trait zilnic de romani. Ar trebui ca baietii si fetele de la Greenpeace, in loc sa se lege de macarale sau sa se aseze in calea harpoanelor, sa-si puna lanturi si sa se posteze in calea celor care mitraliaza zilnic un popor sleit si zapacit. Un popor pe cale de disparitie...
P.S.
Ca sa fiu consecvent cu mine insumi, o sa atasez aici, la final, o imagine surprinsa prin Iasi zilele trecute. O imagine mica pentru Iasi, una extrem de sugestiva pentru Romania...
 |
| De la No comment |
joi, octombrie 29, 2009
Cu ocazia... prilejului
Duminica, 25 octombrie, m-am urnit si am facut o iesire la pozarit. Spun „pozarit” si nu „fotografiat” pentru ca asta a si fost – n-am avut o tinta anume, ci doar testarea unor obiective si petrecerea unui timp placut intr-o companie la fel de placuta.
Partenerii de pozareala mi-au fost Bogdan Sandulescu, Ionut Ignat si Ionel Pomana.
Trebuie sa-i multumesc lui Bogdan care m-a anuntat, printr-un sms, ca s-a schimbat ora si m-a ajutat astfel sa nu pierd timpul degeaba pe langa panoul cu mersul trenurilor din Iasi Nord.
Am iesit, asadar, la pozarit. Pasii ne-au dus prin padure pe la Barnova unde, din cauza vremii, nu am putut surprinde culorile toamnei in "parametrii" pe care i-am fi vrut. Am mers prin padure, apoi pe calea ferata si, in cele din urma, am luat microbuzul din Ciurea spre Iasi.
Revenind la sedinta de pozareala, din punctul meu de vedere, aceasta a fost mai mult decat productiva, avand in vedere ca mi-am testat ultima achizitie, un obiectiv Sigma DG 24-60mm f1:2.8, pe care nu-l folosisem niciodata. Poate cu exceptia celor 5-6 imagini pe care le-am facut imediat dupa ce mi-a venit de la Amazon.
Obiectivele pe care le-am avut la mine au fost in numar de patru: Sigma DG 24-60mm f1:2.8, Sigma EX 70-200mm f1:2.8, Canon 50mm f1:1.4 si, evident, fish eye-ul Tokina 10-17mm, pe care il scot ori de cate ori am ocazia. Daca nu pentru altceva, atunci pentru ca ma ajuta sa fac... bici din orice subiect, oricat de „fad” ar fi.
Ionut s-a jucat, in cea mai mare parte a timpului, cu 70-200 de care s-a declarat foarte multumit. Adevarul este ca e o lentila deosebita, cu o calitate optica ireprosabila si cu manuire pe masura. Autofocusul este foarte rapid (ce-i drept, este USM) si nu da rateuri nici in conditii de lumina scazuta. Raportul pret/calitate la aceasta lentila este deosebit si, cu orice ocazie, mi-a dat cele mai mari satisfactii.
Revenind la obiectivul pe care am vrut sa-l testez „in teren”, Sigma 24-60mm cu f2.8, pot sa spun ca are si acesta un raport pret/calitate foarte bun. Mi-a dat, in toate ocaziile, imagini clare, cu un contrast foarte bun si rezolutie pe masura. Diafragma de 2.8 il face destul de luminos si, avand in vedere ca l-am folosit pe un Canon EOS Rebel Xti (400D), cropul de 1.6 a diminuat din moliciunea de pe marginea framei la diafragme deschise. Oricum, din ce am observat, la diafragma 5.6, imaginile sunt foarte clare iar contrastul rivalizeaza cu cel al altor obiective, mult mai scumpe.
Ionel si Bogdan au camere Nikon, asa ca aici n-o sa insist prea mult. Sunt canonist convins si, la cate lentile EF am, ar fi cam dificil sa sar parleazul in partea cealalta.
Una peste alta, a fost o iesire reusita si, chiar daca vremea nu a fost insorita, ar fi bine sa vad partea buna a lucrurilor – am petrecut timp de calitate in compania unor oameni de calitate.
Abia astept urmatoarea iesire!
P.S.
Multumesc lui Ionel si Ionut pentru fotografiile pe care mi le-au trimis.
Mai multe imagini de la aceasta iesire se gasesc la http://picasaweb.google.com/justinianmoga/Barnova25Octombrie2009#
Partenerii de pozareala mi-au fost Bogdan Sandulescu, Ionut Ignat si Ionel Pomana.
Trebuie sa-i multumesc lui Bogdan care m-a anuntat, printr-un sms, ca s-a schimbat ora si m-a ajutat astfel sa nu pierd timpul degeaba pe langa panoul cu mersul trenurilor din Iasi Nord.Am iesit, asadar, la pozarit. Pasii ne-au dus prin padure pe la Barnova unde, din cauza vremii, nu am putut surprinde culorile toamnei in "parametrii" pe care i-am fi vrut. Am mers prin padure, apoi pe calea ferata si, in cele din urma, am luat microbuzul din Ciurea spre Iasi.
Revenind la sedinta de pozareala, din punctul meu de vedere, aceasta a fost mai mult decat productiva, avand in vedere ca mi-am testat ultima achizitie, un obiectiv Sigma DG 24-60mm f1:2.8, pe care nu-l folosisem niciodata. Poate cu exceptia celor 5-6 imagini pe care le-am facut imediat dupa ce mi-a venit de la Amazon. Obiectivele pe care le-am avut la mine au fost in numar de patru: Sigma DG 24-60mm f1:2.8, Sigma EX 70-200mm f1:2.8, Canon 50mm f1:1.4 si, evident, fish eye-ul Tokina 10-17mm, pe care il scot ori de cate ori am ocazia. Daca nu pentru altceva, atunci pentru ca ma ajuta sa fac... bici din orice subiect, oricat de „fad” ar fi.Ionut s-a jucat, in cea mai mare parte a timpului, cu 70-200 de care s-a declarat foarte multumit. Adevarul este ca e o lentila deosebita, cu o calitate optica ireprosabila si cu manuire pe masura. Autofocusul este foarte rapid (ce-i drept, este USM) si nu da rateuri nici in conditii de lumina scazuta. Raportul pret/calitate la aceasta lentila este deosebit si, cu orice ocazie, mi-a dat cele mai mari satisfactii. Revenind la obiectivul pe care am vrut sa-l testez „in teren”, Sigma 24-60mm cu f2.8, pot sa spun ca are si acesta un raport pret/calitate foarte bun. Mi-a dat, in toate ocaziile, imagini clare, cu un contrast foarte bun si rezolutie pe masura. Diafragma de 2.8 il face destul de luminos si, avand in vedere ca l-am folosit pe un Canon EOS Rebel Xti (400D), cropul de 1.6 a diminuat din moliciunea de pe marginea framei la diafragme deschise. Oricum, din ce am observat, la diafragma 5.6, imaginile sunt foarte clare iar contrastul rivalizeaza cu cel al altor obiective, mult mai scumpe.
Ionel si Bogdan au camere Nikon, asa ca aici n-o sa insist prea mult. Sunt canonist convins si, la cate lentile EF am, ar fi cam dificil sa sar parleazul in partea cealalta.
Una peste alta, a fost o iesire reusita si, chiar daca vremea nu a fost insorita, ar fi bine sa vad partea buna a lucrurilor – am petrecut timp de calitate in compania unor oameni de calitate.Abia astept urmatoarea iesire!
P.S.
Multumesc lui Ionel si Ionut pentru fotografiile pe care mi le-au trimis.
Mai multe imagini de la aceasta iesire se gasesc la http://picasaweb.google.com/justinianmoga/Barnova25Octombrie2009#
Abonați-vă la:
Postări (Atom)