How are you doing?
Rar mi se intampla sa am "reactii adverse" la texte de opinie dar zicerea Simonei Tache de astazi, gasita aici mi-a schimbat putin obiceiul. Am trecut si peste trimiterile scatologice, chiar din titlu, pe care le-am considerat doar niste alunecari neinspirate ale unui condei altfel destul de bun.
Din pacate, tura asta n-ai prea nimerit-o, Simona! Si, "si mai din pacate", n-ai nimerit-o cu aproape nimic din textul tau. Chiar daca e, asa cum spui, un blog cu texte neincrancenate etc. etc.
Mai bine te duceai la mall si-ti faceai un selfie...
Motto:
Gândiți, deci existăm!
Daca taceai, filosof ramaneai...
Cand nu te grabesti sa faci galagie, pari mai destept. Sau, ma rog, asa se spune. Asa ca, in mod evident, va intrebati acum de ce naiba nu tac si nu-mi vad de treaba, ca sa par mai destept?!
Raspunsul e simplu si, chiar daca pare ca trag cu tunul dupa vrabii, imi este provocat de o zicere a lui Burke, pe care am ajuns sa o citez de vreo trei ori pe saptamana: "Pentru ca raul sa triumfe, este suficient ca oamenii de treaba sa nu faca nimic."
Ei bine, pentru unii formatori de opinie din Romania este, probabil, una din acele zile in care mai bine alegi o tacere plina de profunzime decat o "emisie" subtire si care arunca in derizoriu alte ziceri, unele cu miez.
Selectia darwiniana a cititorului
Daca v-ati facut timp sa ajungeti pe blogul meu, atunci nu va menajez si voi scrie pe larg. Subiectul merita cateva randuri, e pacat sa fie aruncat in derizoriu in doar cateva paragrafe.
In eventualitatea in care nu mai reveniti, nu e nicio pierdere, e clar ca acest text nu e pentru voi - de cand cu retelele de socializare, este peste puterile majoritatii oamenilor "normali" sa citeasca mai mult de doua paragrafe de text care nu e prospectul vreunui telefon sau mixer de bucatarie...
Superficialitatea indusa de noile medii are si ea rostul ei, destul de pervers dar extrem de darwinian, de a face diferenta intre cititorii de prospecte si cititorii de idei. Daca mai sunteti pe aici, e clar, faceti parte din a doua categorie si pentru voi scriu ce scriu.
Asadar, revenim la chestiune.
"How are you?" este, intr-adevar, o formula protocolara dar in niciun caz goala de inteles pentru ca raspunsul la aceasta intrebare are o importanta deosebita in socializare.
Din pacate, la noi, atomizarea si brutalizarea intentionate, care mentin poporul la nivel de populatie a dus la eliminarea aproape cvasitotala a formulelor de socializare cu rol real si nu doar la un nivel lipsit de importanta, aproape de apendice verbal.
Este poate si o expresie a lipse generale de respect pentru... Pentru orice - de la sistemul traditional de valori si pana la respectul de sine. La urma urmei, daca nu-ti pasa de aproapele tau, la ce-i bun sa pierzi timpul conversand?!
In lumea "normala"...
...oamenii apreciaza la justa valoare importanta comunicarii "initiale", a "small talk"-ului, acele schimburi de replici care par a nu avea prea multa profunzime.
Spre exemplu, un raspuns de felul "Great! How are you doing?" duce la o discutie generala de cateva minute si, poate, aprofundarea pe diverse teme, daca interlocutorii au timp si chef.
In cazul extremei opuse, "So and so..." sau, mai rau, "Not really well...", stii ca e bine sa-ti vezi de treaba, fara a intra chiar in acel cvasigeneral small talk, care tine de baza socializarii in cultura anglo-saxona.
A propos, oricine a trait intr-o tara ango-saxona (sau macar a avut de-a face, tangential, cu anglo-saxoni) stie ca small talk-ul este foarte important si poate fi hotarator pentru lucuri mai "serioase". Iar orice small talk incepe, nu-i asa, cu "How are you?" sau "How are you doing?". Care este diferit, ce-i drept, de "What are you doing?" dar, din pacate, in limba romana se traduc cam la fel si nu-i deloc bine.
"Cum esti?" nu "Ce faci!"
Personal, eram foarte iritat, la inceputuri, de intreabarea "Are you ok?" sau "Is everything all right?" dar, pe masura ce au trecut anii, am prins mesajul - oamenilor le pasa, pur si simplu, si trecusera de mai neutrul "How are you doing?".
Ca sa nu spun ca, provenit dintr-o cultura care nu mai intelege avantajele sociale ale acestui small talk, am luat-o "the hard way" cand mi s-a spus "I asked how were you doing, not what were you doing!".
Evident, colegii mei americani si englezi habar n-aveau ca, la noi, ambele intrebari se traduc aproape la fel si au ajuns, intr-adevar, golite de orice sens. In timp, dupa ce ne-am imprietenit, mi-au marturisit ca, intrand direct in subiect, fara small talk, le paream necioplit iar, in unele cazuri, chiar agresiv, de unde si distanta dintre noi pentru care, la vremea respectiva, nu aveam nicio explicatie.
Gusturi bune si gusturi proaste
Revenind intr-o paradigma romaneasca, nu vreau sa inchei inainte de a-i spune Simonei Tache ca este un formator de opinie. Ceea ce nu prea lasa loc de ziceri "de week-end", fara prea multa importanta. Nu cred ca-i trebuie alta dovada mai buna decat raspunsul meu kilometric...
Din pacate, textul de la care a pornit ramaiana mea, este simptomatic pentru lipsa de respect cu care jurnalistii romani isi trateaza cititorii. Cu atat mai suprinzator pentru mine sa identific asa ceva in zicerea Simonei Tache, care, din cate stiu eu, nu prea are astfel de texte.
Dar, ma rog, lumea este in miscare. La fel si opiniile, care nu sunt nci bune nici proaste. Ca si gusturile, bune sau proaste, nu se discuta. Insa se invata si asta necesita oarece atentie...
