Hillary, you should be happy!

Motto:
We think, there fore we are

Stalin must be elated in his grave. Stupid US foreign policy regarding Romania made his dream come true - an almost entire people became anti-american overnight. And that's after nearly one hundred years of strong pro-american feelings. Which hasn't been done by two world wars, dictatorship, countless killings, imprisonments, gulag deportation and harsh communism enforcement.

US democrat strategists are backing up the wrong donkey - an impeached Romanian president who has got almost 90% of his people against him. I guess he's the right man for the times to come here, at the gates of the Middle East. Once again, Company's bleaching solution proves satisfactory. But on a long term it will be disastrous. Well, who gives a damn, it's only around 20 million people's lives to mess with.

Once again, after messing Europe with backing up the wrong guys in former Yugoslavia, Washington bureaucrats prove they haven't got a clue what's going on in this part of the world. And now, an entire people should play the escaping goat for some elusive strategic goals. Which will prove pointless in just a couple of years. In the mean time, those 20 million above will be ruled by an Uncle Sam backed villain.

Coming back to Romanians, for some time they have been feeling a long forgotten feeling - fear. The fear they haven't experienced since Ceausescu's communist regime was chucked at the history garbage bin. So I'm afraid I'll be expecting a visit from the Company as having your own opinion seems to be a new crime these days in my country. Should I buy some donuts?

You're the woman, Hillary! Does Barack know what you're playing with? Or maybe you're just following orders?!

I se spunea Putinescu sau "Un împărat în fundul gol"

Motto:

Gândiți, deci existăm!

După o dispută realmente stupidă cu un fost coleg din presă (ce-i drept, din corpul tehnic, nu din cel efectiv jurnalistic) pe tema infracțiunilor și derapajelor prezidențiale, începe să se întrevadă ideea că propaganda pro-băsistă îi poate sminti chiar și pe cei care posedă ceva neuroni.

Chestiune destul de greu de explicat în cazul amicului cu pricina, care trăiește, de ceva tmp, într-o țară unde procesul democratic este o realitate perenă incontestabilă și nu o vrăjeală de campanie electorală. Tocmai de aceea mi se pare extrem de greu de înțeles de ce se agită să-l susțină pe Băsescu de parcă ar fi plătit pentru asta. În fine...

Trecând la chestiunea de față, scrierea de mai jos îmi este prilejuită de o aducere aminte de pe la începutul anului, care contrazice fundamental teza băsistă precum că președintele suspendat era vazut prin toată Europa drept un fel de Sfântul Gheorghe, călare pe cal, în luptă cu balaurul corupției.

Din fericire, au existat – și înca mai există – acolo, în Europa atât de invocată zilele acestea, oameni care spun lucrurilor pe nume. Și au curajul să spună public că împăratul e în fundul gol, în ciuda intereselor geo-strategice pe care guvernele țărilor lor le au pe la noi prin ogradă.

Pragmatismul german, susținere pentru Băsescu

Există dovezi că ceea ce se petrece zilele acestea, cu declarații de la Bruxelles, cu așa-zise amenințări la adresa României, e propagandă pro-băsistă. Sau evenimente declanșate de mașina infernală a fostei Puteri, în încercarea disperată de a-l menține în funcție pe Traian Băsescu.

Felul în care este văzut președintele suspendat în mediile jurnalistice și politice din Germania și Austria, încă de prin 2010, diferă fundamental de ceea ce spune, oficial, cancelarul neamț precum și majoritatea presei românești. Numai că madam Merkel n-o s-o recunoască niciodată public, ea fiind adepta austerității ca soluție a ieșirii din criza în care se scufundă Europa. Iar dacă Băsescu taie și tot taie, e bun așa rău.


Acum, faptul că, din cei vreo 18 milioane de români, sau câți or mai fi rămas prin țară (pentru că rezultatele recensământului încă nu sunt cunoscute... ghici ghicitoarea mea de ce?!), mai mult de trei sferturi au ajuns la sapă de lemn... asta e o altă poveste. Nemții sunt pragmatici, acest aspect nu-i interesează. Dacă am fi consumatori masivi de produse germane, poate că lucrurile ar sta puțin diferit. N-ar fi indiferenți la o scădere a balanței comerciale din cauza căderii puterii de cumpărare a românilor. Dar și asta e o altă poveste.

O prietenie de aproape 20 de miliarde. De euro

Cum să nu-l susțină doamna Merkel pe Traian Băsescu, oricât de mult ar da cu constituția românească de gard, când "șeful statului" nu a adus în discuție niciodată, pe nicăieri, datoria pe care Germania o are față de noi încă dinainte de Cel de-al doilea razboi mondial?


Ce-i drept, 19 miliarde de euro sunt ceva parale chiar și pentru Germania. iar propunerea economistului Radu Golban, de a se înființa o comisie pentru studierea acestei probleme, s-a izbit de refuzul Parlamentului, dominat, la acea vreme, de PDL și Traian Băsescu.


Radu Golban spunea, la vremea respectivă, că are dubii cum că datele suplimentare, identificate de BNR pe tema datoriei Germaniei, ar fi reale.


“Până în urmă cu câteva săptămâni, BNR nu a găsit niciun fel de date privind aceste creanţe. Acum, dintr-o dată, au identificat date suplimentare“, a spus Golban, adăugând că nu înțelege de ce BNR nu vrea să colaboreze cu Banca Reglementelor, ce deține informații esențiale despre datoria istorică a Germaniei cître România.

Economistul român, stabilit în Elveția, spune că s-au făcut presini internaționale asupra României pentru a renunța la aceste creanțe, de vreme ce o eventuală recuperare a lor ar putea crea un precedent și astfel mai multe țări ar putea cere Germaniei să-și onoreze datoriile istorice.

„Nu s-a renunțat doar la aceste creanțe, ci și la posibilitatea unor discuții pe această temă”, a conchis ecnomistul Radu Golban.

Să ne mai mirăm de ce îl susține d-na Merkel pe d-l Băsescu, indiferent de derapajele dictatoriale ale acestuia din urmă?

Domnul Putinescu

Revenind la tema zicerii de față, dacă ați uitat cumva cum i se mai spune președintelui suspendat prin Europa, vă reamintim din nou – Putinescu. „Vă reamintim din nou” nu e pleonasm, prima dată am făcut-o în titlu. Asta ca să fim riguroși, pentru că sigur se va găsi vreunul care să spună că nimic nu poate fi adevărat din ce înșir aici fiindcă am un pleonasm strecurat în text.

Norbert Mappes-Niediek, un jurnalist și autor de cărți austriac, îl critică intens pe Traian Băsescu, cu toate derapajele dictatoriale ale acestuia, încă de acum vreo doi ani, printre altele, în paginile publicației Frankfurter Rundschau.

Dar, ce spune, de fapt, domnul Norbert Mappes-Niediek?

Jurnalistul austriac consideră, pe un ton sec și pragmatic, că România se îndreaptă clar spre dictatură, cu președintele Băsescu la cârma țării. Rețineți, omul spune asta încă din 2010!

Norbert Mappes-Niediek mai afirmă că sunt foarte multe asemănări între Führerul de Dâmbovița și alți lideri autocrați din Europa, cel mai vizibil fiind un alt președinte-jucător care se consideră etern: Vladimir Putin.

Sinecuri și relații „speciale”

Jurnalistul îl descrie pe Băsescu drept un fost primar al Bucureștiului care a construit un regim prezidențial atotputernic, și ai cărui consilieri se purtau la fel ca secretarii fostelor birouri politice: ei dădeau directive, iar miniștrii le executau. Mappes-Niediek este de părere că Emil Boc nu era decât un fel de ecou al președintelui și că activitatea Parlamentului se reducea la aprobarea propunerilor „șefului statului”. Care „șef de stat” răsplătea comportamentul slugarnic cu diverse sinecuri, prin consilii de administrație, prin ambasade și consulate sau, în mod curios, chiar pe la instituții culturale, gen ICR. „Clientelismul politic este aproape palpabil”, scria jurnalistul austriac, citat, pe scurt, de România liberă, pe la începutul acestui an.

Nici relația... hai să-i spunem „deosebită” cu fostul ministru al Turismului nu i-a scăpat lui Norbert Mappes-Niediek. Dar, neavând dovezi să meargă mai departe, autorul articolelor din Frankfurter Rundschau s-a limitat la a considera relația Băsescu-Udrea drept una „cel puțin specială”. Dar despre care românii au o cu totul altă parere.

O mână spală pe alta. Chiar și la Bruxeleles

Pentru că am vorbit de citatul celor de la România liberă, să nu-i credităm neapărat cu un joc la două capete. Pentru asta îți trebuie puțin curaj. Faptul că a fost citat de RL nu este decât o dovadă a felului în care propaganda băsistă găsea de cuviință să prezinte, favorabil „șefului statului”, lucruri care nu puteau fi ascunse sub preș pentru că vorbea prea multă lume despre ele.

De altfel, înainte de a lămuri lumea despre ce vrea austriacul să spună în articolele sale, RL a precizat, în detaliu, că respectivul cotidian este al unui trust de presă la care Partidul Social Democrat german deține 40% din acțiuni.

Ceea ce nu realizează RL și alți trompetiști din corul pro-băsist este că, oferind aceste date, aruncă o nouă lumină asupra observațiilor făcute de la Bruxelles. Și anume că toate aceste reacții au fost galvanizate și diseminate de indivizi precum Monica Macovei, omologilor democrat-liberali din Parlamentul European, pentru care menținerea în funcție a lui Băsescu e mult mai importantă decât felul în care trăiesc românii. Sau decât angajamentele electorale ale lui Băsescu față de propriul popor.

Ca să încheiem cu acest subiect, cred că pe români nu i-a deranjat atât luarea măsurilor de austeritate cât inechitățile crase generate de acestea și bătaia de joc la care au ajuns să fie supuși pentru atingerea acestor obiective care, în fond, nici nu sunt ale lor. Dar pe care Băsescu le susține, deci canceloarul Germaniei îl susține, la rândul său.

Coadă de topor

Dacă tot am vorbit de pragmatism, haideți să fim și mai pragmatici în cele ce urmează.

Ce a declanșat evenimentele care au dus, într-un final, la cea de-a doua suspendare a lui Băsescu?

Păi, în primul rând, felul în care s-a făcut „reforma” pensiilor și a sănătății.


Vă aduceți aminte modul flagrant, de netăgăduit, demonstrabil în fața oricărei instanțe de pe această planetă, în care s-a furat votul la Legea pensiilor? Da, este vorba despre numărătoarea care a făcut-o celebră pe Roberta Anastase. N-a făcut-o, din păcate, și pușcăriașă, pentru că "șeful statului" a avut grijă, prin lacheii săi, să o scoată basma curată.

Apoi, un alt episod - dacă vă aduceți aminte, asigurarea de stat urma să fie înlocuită cu una obligatorie, chestiune în urma căreia ar fi profitat trusturi precum ING, Vienner Sadtische sau Allianz-Tiriac. Ei, privind din această perspectivă, parcă începem să înțelegem altfel susținerea de care se bucură Băsescu pe la UNELE cancelarii europene. Nu pentru că ar fi un lider demn de parteneriat ci pentru că, pur și simplu, e o coadă de topor.

Dacă afirmația vi se pare prea dură, haideți să ne amintim de gazul de șist. Sau de Roșia Montană. Sau de autostrada Bechtel. Aia din România, pentru că cea din Albania, unde și-au cărat utilajele, e de multe ori mai ieftină. Și, lucru foarte important, terminată.

O prăbușire în flăcări

Revenind la Putinescu, probabil cel mai debusolant moment al carierei lui politice, când a început să i se crape piedestalul, a fost declanșarea protestelor de stradă, în iarnă. Și asta din simplul motiv că, fiind o mișcare spontană, protestul nu avea niște lideri clari, pe care Băsescu să îi poată ataca public.


Gafa cu Arafat, pe care l-a tratat absolut mizerabil, e o chestiune care i-a arătat caracterul de golănaș de port și a făcut ca România să spună gata, ajunge și să vuiască de „Jos Băsescu!”. Chestie care l-a șocat, dacă vă aduceți aminte, vreo câteva zile n-a scos nici măcar nasul pe geam. După ce, cu câteva zile înainte, era Zmeul zmeilor și suna pe la redacții de televiziune, să intre în emisiuni și să spună el cum stă treaba de fapt.

A reluat genul acesta de mizerii și în povestea cu premierul Ponta. Acel „Dottore” și alte glumițe de doi lei cred ca nu vor fi uitate prea curand de conștiința publică. Numai că, după reacțiile cu Arafat, „șeful statlui” n-a mai avut tupeul obișnuit, de a-l face de rahat el însuși, ci a dat ordin servitorilor să caute (și, probabil, să fabrice, nu m-ar mira) dovezi de plagiat.

De altceva însă mi-e teamă și anume de faptul că omul nu e deloc rezonabil și că a pierdut simțul realității. Pe felul său nativ, de dictator de punte, s-au grefat toate laudele și, s-o spunem pe cea dreaptă, pupincurismele camarilei. Pupincurisme prin care, așa cum spuneam mai sus, membrii clanului mai prindeau și ei un os de ros.

Ei, pierzând acest simț al realității, va trata această luptă ca pe ceva extrem de personal și se va face luntre și punte să câștige. Ceea ce-l va face să se prăbușească în flăcări.


În fond, la ce consilieri are, nici nu e de mirare că la asta se va ajunge, mai devreme sau mai târziu. La fel ca în zicerea aceea din antichitate: „Când zeii vor să piardă pe cineva, mai întâi îi iau mințile.” Și, am mai putea adăuga așa, postmodernist, după ce i-au luat mințile, îi mai dau și niște consilieri "unul și unul".


De fapt, poate chiar e adevărat că nimic nu e întamplator...

Băsescu vs USL – un fals meci, în avantajul celor care vor să evite pușcăria

Motto:

Gândiți, deci existăm!

Dacă mai aveați vreo îndoială, hai să v-o risipesc - sunt unul dintre cei care susțin trimiterea acasă a lui Traian Băsescu. Chiar și în aia pe care și-a dat-o singur, nu mai conteaza. Așa că, dacă sunteți rudă cu prezidentul, dacă sunteți pe statul lui de plată sau pur și simplu un admirator obișnuit, vă rog să nu citiți mai departe.

Cred că o veți face oricum, poate mai puțin cei de pe statul de plată. S-ar putea să vă fie în fișa postului să citiți și apoi să mă ungeți cu rahat cât timp vă mai plătește șeful. Dar sunt vaccinat, mi-a s-a mai întâmplat cât am lucrat în presă și chiar puțin după. Iar unii din ei își pleacă acum capul pe stradă când ne vedem. Probabil nu mai sunt platiți de la buget, pentru că am remarcat și alte feluri de priviri când mi-am întâlnit foștii"lăudători".

Dacă însă sunteți un cetățean obișnuit, așa ca mine, care își face griji pentru țara lui, poate dați o privire pe argumentele mele. Că sunt vreo câteva.

O prioritate națională

Îndepărtarea lui Băsescu din Palatul Cotroceni este o prioritate națională.

Cine nu o vede, se încadrează în categoria celor care n-ar trebui să citească aceste rânduri. Este, dacă vreți, genul de compromis pe care l-au făcut englezii cu Stalin, in Al doilea război mondial, când erau puși în fața unei alternative: fac pactul cu diavolul sau sunt rași de pe fața pământului.

La noi, lucrurile nu sunt duse chiar atât de departe. Dar ceasul arată 12.59 și vreo câteva secunde.

Totuși, dacă ignorați puterea financiară și de propagandă a celor care nu mai au nimic de pierdut în încercarea de a evita explicațiile pentru tonele de infracțiuni comise de-a lungul anilor, vă înșelați amarnic! Stau și mă întreb până unde ar merge Băsescu pentru a nu-și pierde imunitatea. Sau Udrea, Videanu, Boc și tot neamul lor, să nu-și piardă „tătucul”. Pentru că nu-ti trebuie un doctorat în logică formală ca să înțelegi că, pentru oricare membru al "clanului Băsescu", căderea șefului înseamnă ani grei de pușcărie. Ori poate, mai grav, chiar confiscarea averilor...

Pentru cei nehotărâți

Zicerea mea se adreseaza celor nehotărâți. Pentru că cei hotărâți, "nucleul dur" al ambelor tabere, deja știu ce vor face.


Ca să înțelegeți cât de greu îmi este să votez pentru scoaterea lui Băsescu de la Cotroceni, pe 29 iulie, vă rog să citiți textul postat mai la vale, peste vreo cateva paragrafe, pe care l-am trimis unei liste de jurnaliști pe la jumătatea anului 2010. Ideile care mi-au inspirat acel text încă mai trăiesc în mine și cred că, dacă ne uitam la imaginea de ansamblu, cred ca îmi veți da dreptate.

O singură dată mi-a mai fost atât de greu – când l-am votat pe Iliescu, să nu iasă Vadim președinte. Doamne, ce rahat!

Ce mă surprinde însă e faptul că oameni cu scaun la cap, pe care îi știu de ani de zile ca fiind echilibrați și cu toți neuronii acasă, nu realizează cât de important este să îl dăm jos pe Băsescu. Să am oare avantajul că, în toată această nebunie, sunt la vreo 2.500km de casă, într-o țară unde democrația nu e doar subiect de campanie electorală?!

Băsescu vs USL, o falsă dilemă

Unii s-ar putea întreba „Bun, tu vezi lucrurile așa pentru că ai trăit prin Anglia și America. Deci noi, care suntem acasă, suntem mai proști, nu?”.


Și, nu numai că s-ar putea întreba, unii chiar mi-au adresat asemenea întrebări, public. Culmea, chiar și unii care sunt plecați de ani de zile din țara. Bine, în ultimul caz ar fi și o chestiune de... experiență școlară, ca sa fiu corect politic.

Ei bine, dacă puneți problema așa, mă întreb daca nu cumva... aveți dreptate. Pentru că nu mi-a trecut nicio secundă prin cap să condamn, in vreun fel, pe cineva care încă îl susține pe Traian Băsescu.

Dacă are motive raționale, atunci va plăti, odată cu șeful lui. Dacă n-are motive decât de ordin emoțional, atunci nu-mi poate inspira decât compasiune. E nasol să fii ținut în întuneric, când dai de lumină încep să te doară ochii.

Însă nu-i pot înțelege, sub nicio formă, pe cei care merg pe varianta votului negativ.

Ce legătură are îndepărtarea lui Băsescu de la timonă cu acuzațiile la adresa USL?
Lumea chiar nu vede că sunt două probleme diferite, cu soluții diferite?

Cu Băsescu trebuie să ne socotim acum, cu USL ne vom socoti la toamnă, la vot. Ar cam fi timpul ca românii să gândească atunci când merg la vot. Și, mai mult, să bage votul în urnă CU RESPONSABILITATE.

Mda, știu, sună cam utopic ce am spus.

Bine, hai să recunosc deschis, chiar sună utopic.

Cât de greu îmi este...

Spuneam, mai la deal, că, din punct de vedere emoțional, îmi este greu să votez împotriva lui Băsescu tocmai din motivele pe care USL mi le oferă, din abundență, zilele astea. Dacă jucați go sau șah, nu trebuie să vă dau explicații de ce e bine să gândiți cu vreo câteva mutări înainte. Sau să sacrificați o piesă, din când în când, pentru a obține victoria.

Dacă nu jucați go sau șah, nu vă bateți capul, cred că oricum ați prins ideea.

Iată, mai jos, dovada faptului că USL nu este, din punctul meu de vedere, alianța ideală pentru România.
Însă este alianța care ne poate scăpa de un dictator și de camarila lui de infractori, care au spoliat țara și ne-au făcut să ne luăm lumea în cap. Cu mlilioanele. Și care ne-a scos, pe capete, părinții din sistem, pe cale naturală, după o viață de muncă. Și care ne-a băgat într-un rahat imens, dând vina pe criza economică mondială. Și care ne-a furat pe față, demonstrabil cu probe video, în Parlament. Și care a folosit instituțiile de control ale statului pe post de poliție politică. Hmm, obiceiurile vechi mor greu...

Și acum, textul scris pe un site al jurnaliștilor din România, cu vreo doi ani în urmă.

_________________________

To: freeex@yahoogroups.com
Date: Thursday, June 24, 2010, 5:52 PM

Lucrurile sunt simple: Romania traverseaza o criza profunda, atat economica (,) cat si morala si de autoritate. Basescu e un lider autocratic, fara contrapondere in sistemul politic actual. Nici in gasca™ lui, nici in opozitie, nici in societatea civila. De aici toate aberatiile cromatice si de sfericitate care, intr-un stat democratic, n-ar face titlurile decat in tabloide. De aici si campaniile de presa, pericol la adresa sigurantei nationale.

Daca n-ar fi de ras, ar fi de plans...

Totul este amplificat de faptul ca opozitia si societatea civila sunt impotente, penibile si corupte in cvasimajoritatea lor.

Exceptiile sunt atat de rare incat nu mai sunt modele, ci motive de trecut pe partea cealalta a trotuarului.

(Daca lucrati la stiri, va sugerez sa va opriti aici si sa reveniti, daca o sa aveti chef, pentru restul zicerii J)

Uitati-va la seful PSD, Victor Ponta, care nu este decat un mic epigon al lui Adrian Nastase. Aceleasi glumite, aceleasi mimetisme, acelasi „modus operandi”. Sa nu mai spunem ca partidul sau a ramas la fel de corupt, clientelar si baronizat ca si in urma cu... spuneti voi cati ani.

Cel putin la ultimul congres al PSD am avut senzatia ca urmaresc un documentar pe Discovery despre reptilele veninoase din Australia.

Ce credibilitatea poate avea un asemenea partid, cu un asemenea lider, in ochii celor care ar putea sa spuna ceva?

Apoi, uitati-va la seful PNL, Crin Antonescu.

Nimic concret, doar speculatii semantice la adresa luarilor de cuvant ale competitorilor politici.

E nevoie sa va aduc aminte care era varful sistemului de valori al candidatul PNL la ultima campanie prezidentiala?! Tudor Chirila!!

Cu tot respectul domnul Chirila (care chiar cred ca e un tip ok dar lumea vorbeset ca ar fi departe de un model moral), toata treaba a sunat asa, ca poanta finala dintr-un banc prost. Mi-a lasat impresia ca e unul din acei bucatari care vor si ei sa faca o placinta dar, cand s-a aplecat sa ia uleiul, vantul i-a ravasit cartea de bucate si a citit finalul de la reteta de muraturi. Iar cand serveste desertul, se simte ofensat cand lumea stramba din nas.

Liberalii au ramas, din pacate, aceeasi turma de pisici pe care un domn incearca sa o mane spre... nici el nu cred ca stie unde.

PDL... care PDL? Asta nu e partid, e o gasca de indivizi adunati pentru ca asa trebuie daca vrei sa dai inainte. Pana in `89 era PCR, apoi a fost FSN, apoi... Chiar are rost sa mai vorbim?!

Despre PC... numai de bine. Subiectul este inutil de tratat pentru ca, daca se impiedica cineva pe la Antene de cablul din heblu si se ia curentul, acest partid dispare de pe scena politica.

Societatea civila? Care societate civila?!

Cea care primeste fonduri consistente pentru proiecte de integrare a tiganilor, milioane care se cheltuie doar pentru a mentine in viata cateva organizatii fara cap si coada? Care fac zgomot doar pentru a justifica niste miscari in contabilitate? Asta in timp ce obiectul muncii lor face Romania de ras prin Europa? Englezii, italienii, francezii sau spaniolii nu se mai uita de mult la culoarea pielii, ci doar la pasaport.

La fel se poate spune si despre cei care militeaza pentru drepturile homosexualilor prin organizarea de marsuri si festivaluri... gay. Intr-o tara ca Romania, asta e ca si cum ai aprinde un chibrit ca sa vezi daca mai ai benzina in rezervor. Da, nu iti interzice nimeni sa o faci, e dreptul tau insa... cam dai foc la casa.

Ma intreb cand vor exista in Romania organizatii (functionale) la care cetateanul sa se duca de exemplu pentru a fi consiliat juridic ca sa actioneze in instanta Consilul Local (sau chiar Guvernul) atunci cand parcul din fata blocului a disparut pentru a face loc unui supermarket?

Si, in final... presa.

De fapt, care presa?

De cateva luni, de cand m-am intros din SUA, ma oripilez aproape zilnic cu ceea ce vad la TV.

Moderatori justitiari si isterizati, care nu lasa invitatii sa vorbeasca, care prezinta lucruri discutabile de parca ar fi adevaruri absolute (atat timp cat respecta indicatiile din casca). Cu aceiasi experti de serviciu, dintre care unii cu un profil moral la fel de aerodinamic ca al unei caramizi. Cu aceiasi reporteri penibili si agramati sau, pe de alta parte, agresivi si obraznici, fara pic de consideratie pentru viata privata a celor intervievati.

De invitati ce sa mai vorbim?!

L-am vazut pe Tatulici, acest dinozaur resapat, facand emisiuni despre solutiile de iesire din criza. Oare omul asta isi aduce aminte cand il prezenta pe cel cu Caritasul drept salvatorul neamului?! Sa mai spun ca e penibil? Sau jenant? Cui i-ar pasa?!

In final, episodul DD.

Mi-e greu sa-l numesc pe Dan Diaconescu coleg de breasla. Este patron de televiziune si cu asta am spus aproape tot. Daca nu i-ar placea sa iasa pe sticla, nimeni nu l-ar cunoaste la fata. Totusi, daca a santajat, sa plateasca. Penal.

Cum am spus, Romania traverseaza o criza produnda, economica, de autoritate si, mai ales, morala. Nu exista un sistem de valori clar iar, intre timp, cetatenii ei bajbaie brownian pe „meandrele concretului”, ca sa il citez pe unul din artizanii acestui haos. Trait plenar de romani in anno domini 2010.

Toate bune,

Justinian

P.S.

Daca ati avut rabdare sa cititi pana aici, inseamna ca nu lucrati la stiri.

You’re BUS-ted!

Motto:

Gândiți, deci existăm!

O premieră inedită a poliției londoneze i-a luat pe câțiva șmenari pe nepregătite. O acțiune mișto, organizată la milimetru și executată așișderea. În plus, tot planul trădează o treabă planificată și gândită „outside of the box”, ceea ce parcă te face să-ți fie ciudă: „Oare ai noștri n-ar putea face așa ceva?”

 Din păcate, ai noștri pot. Mai mult, chiar au o mare legătură cu manevra poliției londoneze pentru că șmenarii cu pricina sunt purtători de pașaport românesc.

Citiți mai jos și râdeți. Sau plângeți, după cât vă pasă de ceea ce înseamnă români și România.

Surpriza din double-decker

Cei peste douăzeci de suspecți români nici n-au tresărit ieri, miercuri, 27 iunie, când au văzut că un autobuz de tip etajat, celebrul double-decker, trage în apropiere de Podul Westminster. Respectivii se ocupau, fără nicio jenă, cu alba-neagra, zaruri, uite cartea-nu e cartea și alte delicii de prostit turiștii naivi. Ușile autobuzului, inscripționat „Marylebone No2”, s-au deschis și, în loc de pasageri, au coborât în viteză vreo 30 de polițiști. Unii cu iar alții fără celebrul „ball top helmet” (casca înaltă, binecunoscută) dar plini de inițiativă și fără prea multe glume în program. Deci nu mascați, nu girofaruri, nu televiziuni. O acțiune clară, precisă, englezească.

Să nu uit, am folosit cuvântul „suspecți” pentru că pe aici, prin Anglia, dacă încă n-ai fost condamnat de un tribunal, beneficiezi de prezumția de nevinovăție. Altfel spus, ești nevinovat până ți se dovedește contrariul într-o sală de judecată. Nu ca în alte părți...

Șmenari de România și tăntălăi de pretutindeni

Chiar dacă acțiunea a fost bine plănuită, gașca de conaționali era să fie norocoasă. După ce polițiștii au primit ordinul de atac, de la un elicopter care scana zona din înaltul cerului, ghinon – autobuzul a fost prins in trafic. Iar traficul londonez, fraților, la ora 17.30, e un coșmar! Până la urmă, organizarea și-a spus cuvântul și ambuteiajul de pe Westminser Bridge chiar a dat o notă de autentic acțiunii poliției, gamblerii români fiind luați ca din oală. Chiar au avut timp să stabilească un record greu de egalat – un turist american a fost ușurat de vreo 200 de dolari în doar 90 de secunde. Chestie care i-a făcut să se scarpine în cap a mirare până și pe ofițerii sub acoperire care scanau zona la concurență cu elicopterul ce zbârnâia încoace și încolo, peste Big Ben. Iar oamenii ăștia au văzut multe la viața lor.

Ca să nu mai lungim vorba, „oamenii legii” (iubesc clișeul ăsta!) au reținut 25 de români, dintre care 12 au fost deja acuzați de practicare ilegală a jocurilor de noroc. Printre cei reținuți se afla și o femeie cu un copil dar li s-a făcut milă de ea și i-au dat drumul. După cum arată pozele din „Evening Standard” doamna cu pricina numai la plimbare nu era. Dar, mă rog, hoțul neprins e negustor cinstit. Aici chiar funcționează vorba asta...

Acțiunea Ursus. Dar fără bere

Cel mai greu lucru pentru polițițti, după cum o spun chiar ei, este să-i rețină pe făptași din simplul motiv că respectivii dispar ca potârnichile imediat ce „săgețile” dau alarma. Dacă nu știați, „săgețile” sunt minori care dau „de șase” cum apare câte o uniformă prin zonă. Tura asta, au luat plasă pentru că nu se așteptau ca Poliția să vină la o intervenție... cu autobuzul!

Potrivit „Evening Standard”, sergentul Darin Birmingham, cel care a orchestrat toată povestea, a spus că „Londra suferă din cauza delicvenței exportate din Europa de Est. Povestea asta trebuie să se oprească. Oamenii vin la Londra pentru Jocurile Olimpice și vor să aibă un sejur plăcut, nu să fie jecmăniți. Sper ca acțunea noastră, care a fost o reușită totală, să dea un semnal puternic acestor bandiți. Nu-i vom tolera în Londra. Asta trebuie să știe și să vadă londonezii.”

Ca o pată de culoare, operațiunea de ieri a poliției londoneze a avut numele de cod URSUS. Nu cred că este nicio legătură cu celebrul rege al berii din România. Și nici cu celălalt rege, tot din România, ai cărui supuși au fost săltați ieri de poliție de pe Westminster Bridge.

Dacă stau și mă gândesc bine, o legătură tot trebuie să aibă acțiunea de ieri cu berea. Căci polițiștii cu pricina or fi sărbotorit succesul printr-un pub. Poate chiar cu Ursus.

Un lucru este cert - șmenarii din România nu vor mai lua niciodată autobuzul cu numărul 2.

Istorie și istorii jurnalistice

Motto:

Gândiți, deci existăm!

Cu câteva zile în urmă am ales să părăsesc grupul „Foștilor și actualilor jurnaliști din Iași” de pe Facebook. Nu mi-a fost ușor dar am făcut-o, după ceva timp de gândire. Sunt momente în viață când chiar trebuie să rupi pisica.

Cele de mai jos nu constituie câtuși de puțin o motivare a acțiunii, ci doar niște gânduri înșirate așa, pentru cititorii mei fideli. Care s-ar putea întreba, pe bună dreptate, de ce am făcut acest pas.

Faze tari la FAJI

Tare mult m-am bucurat când, cu oarece vreme în urmă, am intrat în grupul „Foștilor și actualilor jurnaliști din Iași”! O să-i zic FAJI, de acum înainte, ca să nu vă zăpăcesc cu atâtea litere.

Mi-am zis „Uite, bre, cineva chiar încearcă să facă ceva! Hai să intru și eu, poate dă Dumnezeu și nu ne mai împiedicăm în agende ascunse, tentative mai mult sau mai puțin transparente de manipulări, racolări, dezbinări și dezinformări, orgolii nereperate și refulate public, reclame mai mult sau mai puțin mascate la business-uri conexe sau ne.”

Să nu uit de manelisme și contondențe verbale, specifice unor minți mai odihnite decât normalul termic al perioadei astronomice.

La vremea respectivă, treaba a mers frumos o perioadă, inițiatorul chiar m-a promovat administrator de grup, motivând experiența jurnalistică și relațiile în breaslă și în afara ei etc. Totuși, la un moment dat, un al șaselea simț tot îmi dădea ghes că lucrurile nu sunt chiar ceea ce par a fi. Și, după cum se va vedea mai la vale, mare dreptate am mai avut!

Cine se ia după muște...

Realmente trăgeam speranțe cu FAJI, pentru că încercări de coagulare a breslei au mai fost. Chiar destule, subsemnatul fiind promotor sau co-promotor la vreo câteva. Unele eșuate din motive care ar face-o să se simtă rușinată chiar și pe vecina mea, o gospodină de la etajul unu, care moare de grija tuturor celor din bloc. O grijă creștinească, desigur!

În asemenea momente, îți dai seama de înțelepciunea vorbelor din basmul lui Dănilă Prepeleac: „Tot mănăstiri să croiești, dacă vrei să te bage dracii în seamă, să-ți vină cu banii la picioare și să te facă putred de bogat.”

Spre deosebire de atitutinea mioritică în care ne încleiem zilnic, pe meleagurile anglo-saxone am învățat că pisica trebuie ruptă la timp. Altfel, treburile încep să miroase până când și un sconcs scoate masca de gaze din dulap. Actualmente, aplic cu sfințenie această regulă a ruperii pisicii, am văzut că, în societățile avansate, principiul a fost testat în sute de ani și chiar funcționează. Și poate că de aceea sunt oamenii aceia unde sunt, spre deosebire de noi. Până la urmă, e o chestiune de atitudine, care face diferența.

O altă vorbă înțeleaptă spune „Boală lungă, moarte sigură”. E și firesc, n-are rost să ne pierdem timpul cu fleacuri pentru că, dacă tot am dat-o pe proverbe, „Cine se ia după muște, la rahat ajunge.”

Istoria unui eșec

Îmi aduc aminte de modul lamentabil în care a eșuat „Asociația Jurnaliștilor Profesioniști din Iași” (AJPI), când, din cauza unor orgolii și agende ascunse, am luat aceeași țeapă ca după Revoluție – în tmp ce unii se agitau cu concepte, dezbateri și principii, alții, mai șmecheri, plănuiau chestii mult mai pragmatice. Cum ar fi umflarea buzunarelor și lăbuirea, vorba colegului și prietenului Cornel Simighian, a unor sedii și parale de pe la bugetul local. Bașca ceva funcții prin niște locuri stipendiate de la buget. Pe bani grei și cu potențial barosan la CV-ul personal.

Trist e că, profitând de buna credință a membrilor grupului, respectivii au reușit în tot ce și-au propus. Ceea ce, într-un fel oarecum pervers, e de admirat. Nu e chiar de ici colea să dezbini o adunare a ziariștilor, mulți dintre ei de investigație, care miros rahatul de la distanță. Deci, cu atât mai meritoriu, din acea perspectivă bolnavă.

Apoi, să te scoți financiar „big time”, vorba englezului, plus să mai publici și cărți, pe banii asociației. Culmea, de etică și deontologie! Spre ghinionul respectivului, care doar a dat copy-paste la niște texte de pe un site american, mă documentasem anterior de la respectivul institut de presă pentru niște lucrări pe care le prezentasem în congresele Asociației pentru Protejarea și Promovarea Libertății de Exprimare (APPLE-ul inițiat de Mircea Toma). Unde preprezentam AJPI, ca vicepreședinte. Măcar de-ar fi avut o traducere mai bună!

Apoi, în buna tradiție securistă a dezinformării și intoxicării, m-am trezit acuzat, la pachet cu încă vreo doi colegi, că vreau să pun mâna pe un sediu, că vreau să-mi fac eu propriul grup, în care să fiu șef și multe alte măscări de ne-au năucit când le-am aflat. Mult timp nici nu ne-a venit să credem dar alții au pus botul plenar, ca sa mă exprim așa, academic.

Recunosc, din punctul ăsta de vedere am fost la fel de naiv ca după Revoluție. Atunci, cum spuneam și mai sus, împreună cu o gașcă de foști colegi de liceu, ne-am apucat să facem primul ziar liber din Vaslui, în timp ce alții, mai „întreprinzători”, coceau niște chestii care au dus, în final, la dispariția publicației și împrăștierea grupului în cele patru zări. Bașca niște afaceri oneroase, care pe unii i-au dus chiar în Parlament. Dar asta e o altă discuție, pentru alte ocazii.

Cave canem!

Revenind în actualitate, în anul de grație 2012 istoria se repetă. Mă trezesc acuzat că vreau să-mi fac propriul grup, că vreau neapărat să fiu moderator de discuții pe internet și că... în fine, tot felul de drăcii. De parcă m-ar fi născut mama moderator sau șef de grup și nu pot trăi fără asta!

Și... din partea cui vin aceste acuzații?

Ei bine, săgețile sunt trimise de câteva ppersoane pe care chiar le-am cauționat cu prezumția de bună credință. Deși știam foarte bine că grupul a fost făcut din cu totul alte motive decât cele declarate. Ceea ce mă surprinde pentru că suntem câțiva care chiar știm despre ce e vorba! :)

Ca un amănunt de culoare, am încercat să trec cu vederea interesul excesiv de personal al unor doamne și domnișoare, de o natură pe care unii bărbați ar găsi-o măgulitoare. Deși unii amici m-au atenționat că situația începe să devină penibilă. Dar nu poți să ai control asupra unor asemenea chestii decât cu riscul unor neplăceri destul de mari. Poți doar să nu le încurajezi, ceea ce am și făcut. Însă s-a dovedit, încă o dată, că mare dreptate avea cel care spunea că o femeie refuzată îți poate fi un adversar redutabil. E destul de greu cu una, dar când ai de-a face cu mai mule, e bine să fii foarte atent, lucrurile încep să se împută destul de repede.

Dacă e să-mi reproșez ceva, e faptul că n-am reacționat la timp împotriva micilor răutăți, care au crescut, prin lipsa mea de reacție. Lipsă de reacție pe care o pun doar pe seama unui simț al ridicolului, dobândit în primii șapte ani de viață și care încă nu s-a atrofiat.

Episodul X - "O nouă speranță"

Odată cu timpul, vine și acel simț care îți spune că unii nu sunt chiar ceea ce par a fi. Așa că m-am retras din respectiva adunare, unde, cum spuneam mai la deal, manelismul, preaplinul orgoliilor și hohăielile de grătar ajunseseră peste nivelul meu de suportabilitate.

Păcat, chiar am încercat să fac ceva.

Însă, cum nimic nu e întâmplător, câțiva foști colegi, care mă cunosc de ani de zile și știu ce fel de om sunt, au venit cu inițiativa creării unui nou grup. Așa că... să vedem ce-o mai fi și cu această nouă tentativă de coagulare a breslașilor.

Deocamdată, treburile merg în direcția bună. Oare dau dovadă din nou, de naivitate? J

Epigramă cu talent

Motto:
Gândiți, deci existăm!


Astăzi nu vă voi servi decât o epigramă, prea multă lume obosește dacă se stresează cu un text mai lung decât un SMS.

Enjoy, ca să zic așa.



Cel deștept și cu talent
Nu merge la emisiuni
Ci servește promisiuni
Și prosperă din curent.


N-am nimic împotrivă să o dați mai departe. Doar vă rog să aveți minima eleganță de a menționa autorul.
Adică subsemnatul. :)

Lustrație la un picior de lemn

Motto:

Gândiți, deci existăm!

Uraaa! Comuniștii nu vor mai accede la funcții de conducere!

Cică așa a spus Parlamentul și, pe cale de consecință, urmează să fie o lege în sensul acesta.

Totuși, ar fi bine să ne temperăm entuziasmul pentru că povestea vine atât de târziu, încât pare să fie doar o frecție la un picior de lemn.

Pardon, o lustrație la un picior de lemn.

Mulțumim, Chuck Norris!

După ce românii au descoperit virtuțile lopeții cardio, iată că acum avem alte motive de bucurie.

Cum, nu știți ce e aia „lopată cardio”? Păi, e un dispozitiv mult mai bun decât stepperele și bicicletele de fitenss, cu sau fără afișaj LCD, și pe care Guvernul – adică noi, toți, că vrem sau nu – plătește de câteva ori mai mult ca în Alaska. Adică sute de milioane de euro. Și, evident, cu rezultate nițeluș diferite.

Mi-a fost adus la cunoștință că o doamnă a slăbit vreo cinci kile într-o săptămînă doar deszăpezindu-și mașina. Pun pariu că respectiva cucoană ar fi vrut ca urgia să mai țină vreo lună, două, din motive lesne de înțeles.

Acum, ce să spun? În ciuda nămeților de bani aruncați în buzunarele deszăpezitorilor, regi, împărați sau chiar niște baroni mai mici, tot lopata e la bază. Și ce condiție fizică dobândești după ce dai de-a dura câteva tone de zăpadă! V-o pot spune în cunoștință de cauză, am lopătat la greu, în curtea și în fața porții părinților. La mine a fost puțin mai domol cu kilele pierdute, pentru că, recunosc, sunt un  gurmand. Dar tot am dat jos vreo patru kilograme, alegându-mă cu ceva complimente feminine. Ceea ce nu e chiar rău.

Bun, dar ce legătură are lopata cu domnul din intertitlu și cu legea de la care am pornit?

Păi, are, pentru că respectivul cetățean, ce-i drept, american, a binevoit să închidă ușa la frigider și, iată, bucurie mare, iarna începe să bată în retragere. Deci, nu mai avem nevoie de lopeți decât pentru a mătrăși foștii demnitari comuniști de prin pozițiile publice pe unde s-au aciuat după gălăgia din Decembrie. Chestie nu tocmai pe placul doamnei de mai la deal, care, zice ea, nu face politică.

Acum, să nu mă întrebați care e legătura între domnul Norris și iarna românească pentru că asta ar însemna că nu vă plac bancurile cu Uoacă, polițist texan. Iar dacă nu vă plac, mai bine căutați-vă altceva de făcut decât să-mi citiți blogul. Înseamnă că sunteți inflitrați aici de fostul (sau actualul) șef al spionilor.

Uteciștii de ieri, demnitarii de azi

Bine, vorba vine că pleacă, virgulă, comuniștii. Mare șmecherie nu prea este, pentru că au rămas beizadelele. Care beizadele au scăpat de lustrație, grație hotărârii înțelepte a Legislativului. Legislativ dominat, evident, de portocala mecanică de la Cotroceni. Știți, ca în Starwars, cu întunecatul lord Sith Sidious, care se ascundea atât de bine în văzul lumii, încăt nici măcar Maestrul Yoda nu l-a depistat.

Revenind în realitatea românească din galaxia situată atât de departe în spațiu și timp, tinerii lorzi sith mioritici, altfel spus, foștii uteciști de frunte și buni de gură nu vor suporta rigorile Legii lustrației. Și asta cu concursul domnului Mircea Toader, liderul deputaților PDL, care a zis că n-ar fi corect. Au mârâit puțin unii de pe la UDMR dar, în final, deputații au zis că unii sunt mai lustrabili decât alții și foștii uteciști au putut răsufla ușurați.

Având în vedere că nu ducem lipsă de neuroni, e clar pe cine a vizat mărinimaia șefului portocaliu. Dacă nu sunteți unul din cititorii fideli al acestui blog, care, vorba poetului, sunt mai inteligenți decât ai altor bloguri, vă dau un pont – ghici cine a fost membru marcant în UTC, înainte de 1989?

Ok, hai să nu vă mai chinui aiurea – numele de Mihai Răzvan Ungureanu vă spune ceva?

Mișto, nu?!


Sau, mai in trend cu vremurile, "isn't that cool"?!

O lege mai bună decât un detergent obișnuit

Acum, ca să fiu sincer, și eu am fost utecist. Numai că la mine a fost o chestie care s-a petrecut în clasa a opta, cu un an mai devreme decât prevedeau canoanele vremii, pentru că eram cel mai bun din clasă. Deci o chestie care a ținut de rezultatele la învățătură și nu a avut nicio legătură cu vreo poziție de activism politic.  Ceea ce nu e cazul premierului, care tocmai asta a făcut, a fost un politruc. Junior, ce-i drept, dar tot un politruc.

Totuși, hai să lămurim lucrurile – cine sunt cei care trebuie lustrați cu această lege, iată, mai bună decât un detergent obișnuit?

Păi, este vorba despre cei care au avut funcții politice de conducere în PCR și în aparatul central, regional și raional al Partidului Muncitoresc Român. Se mai pot băga la mașina de spălat și membri supleanți ai Comitetului central al PCR, membrii Consiliului de Stat, ai Consiliului de Miniștri și... directorii de editură.


Care-i poanta cu directorii de editură... nu mă întrebați, poate e o săgeată trimisă spre Ion Iliescu. Mai bine zis, Ghinion Iliescu, pentru că am avut nenorocul ca această lege să vină prea târziu. Mult prea târziu. Atât de târziu încât e, cum am spus în titlu, o lustrație la un picior de lemn.

Ghici cine mai scapă de mașina de spălat?

Am făcut referire, mai demult, la un banc în care un vizitator în Africa de Sud, pe vremea apartheid-ului, a fost invitat să facă pipi de la balcon, în capul celor de jos, la un spectacol de operă, pe motiv că... se putea. Erau de altă culoare, deci „no problem”.

Plecând de aici, mă întreb cât timp vor continua românii să accepte să le facă pipi în cap actualii guvernanți doar pentru că sunt portocalii.

Dacă nu știți la ce mă refer, luați aminte și judecați cu propriul creier.

Șeful comisiei juridice a Camerei Deputaților, Daniel Buda, evident, PDL, a cerut plenului Camerei eliminarea din lege a textului privind lustrarea persoanelor care au deținut calitatea de șefi ai misiunilor diplomatice sau consulare în străinătate. Pe motiv că ar fi o eroare materială.

Au fost ceva vociferări din partea Opoziției însă legea a trecut prin mașina de vot cu modificările pe care le-a vrut Puterea. Altfel spus, portocalele iar s-au pișat în capul nostru. De ce? Pentru că, la fel ca în bancul cu pricina, pot s-o facă.

Cine e benefiarul direct al acestui pipi legislativ?

Păi... noul șef al spionilor, Teodor Meleșcanu. Despre care n-am chef să mai vorbesc în zicerea de față, pentru că nu reprezintă decât o altă fațetă a ceea ce face președintele Băsescu. Adică tot un fel de pipi în capul nostru, al tuturor celor care nu suntem la fel de portocalii ca urina domniei sale.

Utilitatea inutilității

Ok, am vorbit de una, de alta dar n-am pomenit nimic despre utilitatea unei asemenea legi.

La drept vorbind, nici nu știu ce ar fi de spus pentru că vine prea târziu. La fel de bine am putea da o lege care să-i pedepsească pe fanarioți. Sau pe Burebista, că a tăiat viile. Ori pe Glad sau pe Menumorut, că, vorbește lumea, ar fi fost cam misogini. Sau poate pe Vlad Țepeș, care nu folosea standardele ISO la țepele pe care le dădea unor demnitari ai vremii. Bine, el dădea țepe din altruism, în folosul poporului, nu ca țeparii de azi. Despre aventurile sexuale ale lui Ștefan cel Mare nu mai facem vorbire pentru că el a fost lustrat deja de Biserică. Acum e și mare... dar și sfânt. Chestie pe care n-o comentez, ci doar o amintesc așa, in contextul misterioaselor căi ale Legislativului.


Pe coordonate oarecum similare, cei vizați de actul normativ lustrativ sunt ori prea bătrâni ca să mai facă ceva, ori au plecat după Tătucul Stalin. Vreo câțiva sunt chiar atât de senili încât n-ar face diferența dintre Băsescu și Ceaușescu.

De fapt, să nu fim chiar atât de nedrepți cu bătrânele lipitori comuniste, pentru că mare diferență nu prea este. Decât de podoabă capilară, pe Ceaușescu l-a ocolit calviția. Dar nu i-a folosit la nimic pentru că tot a murit. De pneumonie. Știți, gloanțele celor din eșalonul doi au fost cam reci.

Ceea ce îmi provoacă un panseu referitor la manipularea îngrozitoare ce ne-a fost servită în timpul Revoluției și imediat după.

Să fie liniște!

În toată istoria lumii, de fiecare dată când s-a schimbat un sistem, „foștii” au fost epurați. Bine, asta spus așa, eufemistic, pentru că Revoluția Franceză a avut ghilotina, bolșevicii au avut gloanțele și gulagurile iar comuniștii noștri neaoși au avut Canalul și duba neagră din toiul nopții. Indiferent de metodă, rezultatul a fost același – „foștii” au fost eliminați. De cele mai multe ori, fizic. Iar acțiunea, oricât de brută și nefinisată, chiar a avut rezultate. Sistemul s-a schimbat și chiar și în ziua de azi îi mai simțim consecințele.

Hai totuși să vedem lucrurile și din cealaltă perspectivă – ce a fost după Decembrie1989?

Păi... a fost liniște.

A fost „Un președinte pentru liniștea noastră”.


Au fost panseluțe, plantate în liniște de mineri, printre bâtele cu care rupeau oasele gălăgioșilor din Piața Univesității.

A fost Bancorex.

A fost... și apoi n-a mai fost... flota.

A fost... și apoi n-a mai fost... industria românească.

A fost „Dormi liniștit, FNI veghează pentru tine”.

A fost „Dacă nu vă convine, să veniți să-mi numărați ouăle!”.

A fost Boc.

A fost Udrea.

A fost Roberta Anastase, care a furat, în văzul lumii, votul la o lege și a fost găsită mai curată, mai uscată, de procurorii portocalii.

Au fost regii asfaltului și împărații deszăpezirii.

Au fost un premier și un guvern desemnați în sfidarea celor mai elementare forme de procedură parlamentară și constituțională.

A fost și este Băsescu.

Și, peste toate, a fost și este un popor zăpăcit de hoțiile și corupția conducătorilor, care fac pipi, după cum le e placul, în capul viermilor cu drept de vot.

Oare când ne vom da seama că liniștea nu ne aduce nimic bun?!

În final, fac iarăși trimitere la înțelepciunea bunicii, Dumnezeu s-o ierte, care spunea că, în timp ce oamenii cumsecade nu au nicio problemă cu discuțiile, mai mult sau mai puțin gălăgiose, hoții preferă liniștea.

Mare atenție, așadar, la cei care fac apel la liniște! În politică și nu numai...

Un premier la... nudul gol

Motto:

Gândiți, deci existăm!

Dacă mi-ar fi spus cineva, ieri, că voi ajunge să scriu despre așa ceva, i-aș fi spus că nu e sănătos la cap.

Pe scurt, pentru cei care nu știu despre ce e vorba, fostul prim ministru, Emil Boc, a fost dat la televizor, în pielea goală, în timp ce se îmbrăca (sau dezbrăca), în vestiarul unei săli de fitness.

O fi bine? O fi rău? Păi... bine nu e. Dar nici rău nu e.

Nu vă grăbiți să dați cu parul sau, viceversa, să săriți în sus de bucurie.

În mod evident, chestiunea comportă niște aspecte care, la prima vedere, pot duce în derizoriu. Dar are și o latură pe care nu o vedem decât dacă ne punem puțin neuronii la treabă.

Un show păcătos

Așa se intitulează chestia aia pe care unii o numesc emisiune, la Antena 1, în care s-au difuzat imaginile cu pricina. Însă n-aș vrea să o fac acum pe lupul moralist – atât timp cât există audiență pentru așa ceva, șoul respectiv o să fie difuzat.

Prima întrebare ar fi: este imoral că s-au dat imaginile cu pricina pe un post de televiziune?

În mod cert, da. Să arăți un om îmbrăcat în... pielea goală nu prea ar fi pe gustul preotului care ține predica în fața enoriașilor, duminica, la biserică. Mai ales că omul cu pricina a fost filmat pe ascuns. În plus, imaginile nu au nici măcar valențe de ordin estetic, pentru că domnul Boc trebuie să mai meargă ceva timp la sală pentru a arăta în formă. Nu știu dacă chiar la aceeași sală, pentru că, iată, pereții par a fi făcuți din microbeton. Sau videobeton, ca să respect adevărul istoric.

A doua întrebare ar fi: este ilegal?

Păi... nu prea este. Constituția în vigoare garantează libertatea de exprimare, chiar dacă aceasta, iată, capătă aspecte care ar face-o pe mama-mare să spună „Nepoate, a venit vremea de apoi!”

Dacă avem impresia că suntem un popor de tâmpiți, care își arată bucile goale în public, să ne gândim totuși la faptul că democrația vine, la pachet, cu tot felul de lucruri nu tocmai pe placul popei. O țară, un popor, la urma urmei, o întreagă nație nu este formată numai din profesori de etică, cu studenții aferenți.

După cum se poate vedea, plenar, pe la tv.

Lanțul este format din verigi

Un vechi proverb chinezesc spune că „Niciun lanț nu e mai puternic decât veriga lui cea mai slabă”. Mare dreptate au urmașii lui Confucius și nu avem cum să-i contrazicem. Decât, poate, dacă mai aveți degetul mare de la picior opozabil.

Pentru cei care nu cunosc lanțul ierarhic al unui post de televiziune, poate că ar fi bine să facem puțină lumină. Cum ajung astfel de imagini pe post?

În primul rând, cel care a filmat contactează, prin diverse mijloace, un reprezenant al postului. Acesta, la rândul său, își informează colegii sau șefii, după caz. Află, după un timp, și realizatorul emisiunii. În cele din urmă, ca să nu fac acum chiar toată teoria chibritului, producătorul emisiunii hotărăște dacă să dea sau nu imaginile cu pricina pe post. În cazul în care emisiunea se cheamă „Un show păcătos”, totul cade mănușă. Și face audiență, indiferent ce spun unii sau alții.

În plus, cel filmat la puța goală este un individ nu tocmai pe placul Antenelor. Doar dacă ați trăit pe Marte, în ultimii ani, ați putea să puneți la îndoială această aserțiune. Sau puteți dezvoltați ideea cu degetul opozabil.

Orice om de bun simț s-ar întreba totuși, pe bună dreptate, cui folosește o asemenea expunere nudă?

Ei bine, aici e o altă discuție.

Ne dați ori nu ne dați? Pe post...

În ceea ce mă privește, m-am confruntat, de-a lungul vremii, cu multe astfel de dileme – dăm sau nu dăm pe post materialul cu pricina?

Așa cum mulți dintre foștii mei subalterni își aduc aminte, pe vremea când conduceam redacțiile în care am activat, aveam o vorbă: „Și ce-i cu asta? Cu ce-l împiedică pe respectivul demnitar să-și facă treaba faptul că are o amantă pe strada X? Sau că e homosexual? Sau că nevastă-sa e cam rea de muscă?”.

Dacă răspunsul era negativ (așa cum a fost și cazul, de vreo două ori), n-am dat pe post materialele cu pricina. Uneori, chiar în ciuda insistențelor patronului, căruia i-am prezentat alternativa demisiei. Dacă aveți impresia că mă dau balenă în chiuvetă, oamenii încă mai trăiesc și pot depune mărtuirie.


De altfel, într-unul din cazuri, mi-am și luat-o, cum ar spune telespectatorii fideli ai șoului păcătos.


Adică demisia mi-a fost acceptată. La momentul respectiv am stat puțin pe bară, platindu-mi mai greu decât de obicei întreținerea, timp de vreo câteva luni. Însă, privind retrospectiv, a fost una din cele mai bune mișcări pe care le-am făcut în carieră. A fost, dacă vreți, proverbialul șut în fund, care te propulsează nesperat de mult înainte. Iar pe mine m-a dus până în America.


Trebuie să recunosc, cu sportivitate, că aici nu e doar efectul primilor șapte ani de acasa ci, în primul rând, consecința învățăturilor de la școala BBC, care mi-au dat o cu totul altă perspectivă asupra felului în care scrii despre cineva, figură publică ori ba, ca jurnalist. A fost o lecție pe care am învățat-o "The hard way", cum ar spune fostul meu trainer englez. Dar nu insist, nu e subiectul zicerii de față.

Piatra din baltă


Revenind la ce nu am dat publicității, deși aveam ce, unde și, mai ales, puterea de decizie, inutil să spun că unii dintre reporterii, redactorii sau cameramanii pe care îi păstoream nu au avut cuvinte tocmai frumoase, pe la colțurile redacției însă în mod cert, prin această poziție, am scutit conducerea postului de un proces, cu despăgubirile aferente.

Dar cel mai important, din punctul meu de vedere, este că n-am nenorocit un om, refuzând astfel să mă fac trompeta celor care l-ar fi vrut, pe respectivul, cu botul pe labe. Nimeni nu câștigă un război cu presa, oricâtă dreptate ar avea. Așa cum, se pare, președintele Băsescu încă n-a înțeles.

O minciună propagată pe media de un reporter prost, manipulat de indivizi interesați, este ca proverbiala piatră aruncată în baltă, pe care n-o pot scoate nici cel mai înțelept membru al comunității.


Dacă gazetarul o face însă în cunoștință de cauză, intrând cu cizmele peste imaginea publică a unei persoane nevinovate (sau cu o vină discutabilă), asta e o altă poveste și ține de gradul de moralitate al respectivului jurnalist.


Din păcate, prea mulți dintre foștii mei colegi de breaslă se încadrează în această ultimă categorie. Știu, explicații există: copii de hrănit, facturi de plătit la întreținere, rate de achitat la bancă etc. Nu-i așa că e desprins parcă din "Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa!"


Or fi sau n-or fi acestea argumente pentru un linșaj mediatic?


Voi ce credeți?


Eu zic că nu. Și, din punctul meu de vedere, asta face diferența dintre om și dobitoace.

Un alt lanț, verigi mai grele

Haideți acum să stăm puțin strâmb și să judecăm drept - e la mintea cocoșului că cel care a filmat este ori un apropiat al fostului premier, ori un membru al personalului sălii, ori poate chiar unul din ofițerii care au în sarcină paza demnitarului. Bine, ca să fim corecți, ar mai fi o posibilitate – un paparazzo ascuns într-un dulap.

Unul din amicii cu care am discutat povestea a emis o ipoteză interesantă - poate chiar Băsescu ar fi în spatele întâmplării.


Emițătorul acestei ziceri afirma că, în felul ăsta, președintele pregătea debarcarea lui Boc pentru cazul în care ex-premierul s-ar fi încăpățânat să rămână la Palatul Victoria. Personal, nu agreez această ipoteză dar... mai știi?! Băsescu a demonstrat că e un individ cu o apetență aproape maladivă pentru jocuri de alcov.

În fine, oricare ar fi cel care a făcut înregistrarea cu pricina, ne putem gândi, la modul cel mai serios că, în loc de cameră, putea fi un pistol. Sau ceva explozibili. Sau... mă rog, v-ați prins de poantă. Ceea ce dă cu totul alte conotații întregii povești.

Așa-i că nu e chiar atât de simplă treaba asta cu premierul dat la tv, în cucul gol?

Gradele de comparație ale imoralității

Revenind puțin la chestiunile de moralitate, prima reacție este să înfierezi difuzarea acelor imagini așa, cu o mânie ce aduce aminte de o comunitate amish. Și totuși...

Dacă gândim puțin la rece, ce e mai imoral? Să-l văd pe Boc așa cum l-a făcut natura sau să-l văd pe Traian Băsescu bătându-și joc de un popor întreg? Să văd imagini cu primul demnitar din Guvern în pielea goală sau să o văd pe Elena Udrea explicându-ne cum e cu democrația? Să-l văd pe fostul premier în curul gol, zis așa, pe românește, sau să-l văd pe Robert Turcescu, la B1TV (pardon de expresie), cum pupă respectiva parte a corpului Puterii în fiecare zi lăsată de la Dumnezeu?

Ori, la fel de dubios, cum naiba de a comentat imaginile cu nudistul de la Palatul Victoria, în direct, unul din liderii Opoziției?

Aici se cuvine o remarcă – ori Crin Antonescu are consilieri proști, ori are consilieri interesați să-l facă de caca. Ar mai fi și o a treia explicație, o inabilitate a liderului liberal, care o fi crezut că mai culege ceva voturi de-ale celor care urmăresc emisiunea cu pricina. În fond, voturile unui dobitoc sau ale unei toante care urmăresc asemenea emisiuni fac taman cât ale celor cu șapte licențe și trei doctorate.

Dacă puteți alege între una și alta dintre dilemele expuse mai sus, ferice de voi. Pe mine, personal, mă pun pe gânduri, la modul cel mai serios. Rețineți că n-am pomenit un cuvânt, mai sus, depre orgia mafiotă a spolierii României, de felul criminal în care a fost tratată năpasta albă căzută peste țară și nici măcar n-am amitit despre epitetele cu care ne gratulează reprezentanții Puterii, pe aceleași televiziuni dar în emisiuni „serioase”.


Cred că abia acestea ar fi superlativele imoralității, ca să ne menținem așa, într-o paradigmă gramaticală.

P.S.

N-am urmărit emisiunea despre care fac vorbire. Dar m-am documentat temeinic apoi, după ce am auzit o vecină hlizindu-se, pe scara blocului, că l-a văzut pe Boc în fundul gol.

Da, ați ghicit, este vorba despre gospodina care l-a reclamat pe vecinul de la trei că vine acasă cu amanta, din când în când, și că nu o trece la întreținere.