Motto:
Gândiți, deci existăm!
Cu
câteva zile în urmă am ales să părăsesc grupul „Foștilor și actualilor
jurnaliști din Iași” de pe Facebook. Nu mi-a fost ușor dar am făcut-o, după
ceva timp de gândire. Sunt momente în viață când chiar trebuie să rupi pisica.
Cele de
mai jos nu constituie câtuși de puțin o motivare a acțiunii, ci doar niște
gânduri înșirate așa, pentru cititorii mei fideli. Care s-ar putea întreba, pe
bună dreptate, de ce am făcut acest pas.
Faze tari la FAJI
Tare mult m-am bucurat când, cu oarece vreme în urmă, am intrat în grupul
„Foștilor și actualilor jurnaliști din Iași”! O să-i zic FAJI, de acum înainte,
ca să nu vă zăpăcesc cu atâtea litere.
Mi-am zis „Uite, bre, cineva chiar încearcă să facă ceva! Hai să intru și
eu, poate dă Dumnezeu și nu ne mai împiedicăm în agende ascunse, tentative mai
mult sau mai puțin transparente de manipulări, racolări, dezbinări și
dezinformări, orgolii nereperate și refulate public, reclame mai mult sau mai
puțin mascate la business-uri conexe sau ne.”
Să nu uit de manelisme și contondențe verbale, specifice unor minți mai
odihnite decât normalul termic al perioadei astronomice.
La vremea respectivă, treaba a mers frumos o perioadă, inițiatorul chiar
m-a promovat administrator de grup, motivând experiența jurnalistică și
relațiile în breaslă și în afara ei etc. Totuși, la un moment dat, un al
șaselea simț tot îmi dădea ghes că lucrurile nu sunt chiar ceea ce par a fi. Și,
după cum se va vedea mai la vale, mare dreptate am mai avut!
Cine se ia după muște...
Realmente trăgeam speranțe cu FAJI, pentru că încercări de coagulare a
breslei au mai fost. Chiar destule, subsemnatul fiind promotor sau co-promotor
la vreo câteva. Unele eșuate din motive care ar face-o să se simtă rușinată
chiar și pe vecina mea, o gospodină de la etajul unu, care moare de grija
tuturor celor din bloc. O grijă creștinească, desigur!
În asemenea momente, îți dai seama de înțelepciunea vorbelor din basmul
lui Dănilă Prepeleac: „Tot mănăstiri să croiești, dacă vrei să te bage dracii
în seamă, să-ți vină cu banii la picioare și să te facă putred de bogat.”
Spre deosebire de atitutinea mioritică în care ne încleiem zilnic, pe
meleagurile anglo-saxone am învățat că pisica trebuie ruptă la timp. Altfel,
treburile încep să miroase până când și un sconcs scoate masca de gaze din dulap. Actualmente,
aplic cu sfințenie această regulă a ruperii pisicii, am văzut că, în
societățile avansate, principiul a fost testat în sute de ani și chiar
funcționează. Și poate că de aceea sunt oamenii aceia unde sunt, spre deosebire
de noi. Până la urmă, e o chestiune de atitudine, care face diferența.
O altă vorbă înțeleaptă spune „Boală lungă, moarte sigură”. E și firesc,
n-are rost să ne pierdem timpul cu fleacuri pentru că, dacă tot am dat-o pe
proverbe, „Cine se ia după muște, la rahat ajunge.”
Istoria unui eșec
Îmi aduc aminte de modul lamentabil în care a eșuat „Asociația
Jurnaliștilor Profesioniști din Iași” (AJPI), când, din cauza unor orgolii și agende
ascunse, am luat aceeași țeapă ca după Revoluție – în tmp ce unii se agitau cu
concepte, dezbateri și principii, alții, mai șmecheri, plănuiau chestii mult
mai pragmatice. Cum ar fi umflarea buzunarelor și lăbuirea, vorba colegului și
prietenului Cornel Simighian, a unor sedii și parale de pe la bugetul local.
Bașca ceva funcții prin niște locuri stipendiate de la buget. Pe bani grei și
cu potențial barosan la CV-ul personal.
Trist e că, profitând de buna credință a membrilor grupului, respectivii
au reușit în tot ce și-au propus. Ceea ce, într-un fel oarecum pervers, e de
admirat. Nu e chiar de ici colea să dezbini o adunare a ziariștilor, mulți
dintre ei de investigație, care miros rahatul de la distanță. Deci, cu atât mai
meritoriu, din acea perspectivă bolnavă.
Apoi, să te scoți financiar „big time”, vorba englezului, plus să mai publici
și cărți, pe banii asociației. Culmea, de etică și deontologie! Spre ghinionul
respectivului, care doar a dat copy-paste la niște texte de pe un site
american, mă documentasem anterior de la respectivul institut de presă pentru
niște lucrări pe care le prezentasem în congresele Asociației pentru Protejarea
și Promovarea Libertății de Exprimare (APPLE-ul inițiat de Mircea Toma). Unde
preprezentam AJPI, ca vicepreședinte. Măcar de-ar fi avut o traducere mai bună!
Apoi, în buna tradiție securistă a dezinformării și intoxicării, m-am
trezit acuzat, la pachet cu încă vreo doi colegi, că vreau să pun mâna pe un
sediu, că vreau să-mi fac eu propriul grup, în care să fiu șef și multe alte
măscări de ne-au năucit când le-am aflat. Mult timp nici nu ne-a venit să
credem dar alții au pus botul plenar, ca sa mă exprim așa, academic.
Recunosc, din punctul ăsta de vedere am fost la fel de naiv ca după
Revoluție. Atunci, cum spuneam și mai sus, împreună cu o gașcă de foști colegi
de liceu, ne-am apucat să facem primul ziar liber din Vaslui, în timp ce alții,
mai „întreprinzători”, coceau niște chestii care au dus, în final, la
dispariția publicației și împrăștierea grupului în cele patru zări. Bașca niște
afaceri oneroase, care pe unii i-au dus chiar în Parlament. Dar asta e o altă
discuție, pentru alte ocazii.
Cave canem!
Revenind în actualitate, în anul de grație 2012 istoria se repetă. Mă trezesc
acuzat că vreau să-mi fac propriul grup, că vreau neapărat să fiu moderator de
discuții pe internet și că... în fine, tot felul de drăcii. De parcă m-ar fi
născut mama moderator sau șef de grup și nu pot trăi fără asta!
Și... din partea cui vin aceste acuzații?
Ei bine, săgețile sunt trimise de câteva ppersoane pe care chiar le-am cauționat cu prezumția de bună credință. Deși știam foarte bine că grupul a fost făcut din
cu totul alte motive decât cele declarate. Ceea ce mă surprinde pentru că suntem
câțiva care chiar știm despre ce e vorba! :)
Ca un amănunt de culoare, am încercat să trec cu vederea interesul excesiv
de personal al unor doamne și domnișoare, de o natură pe care unii bărbați ar găsi-o
măgulitoare. Deși unii amici m-au atenționat că situația începe să devină
penibilă. Dar nu poți să ai control asupra unor asemenea chestii decât cu
riscul unor neplăceri destul de mari. Poți doar să nu le încurajezi, ceea ce am
și făcut. Însă s-a dovedit, încă o dată, că mare dreptate avea cel care spunea
că o femeie refuzată îți poate fi un adversar redutabil. E destul de greu cu
una, dar când ai de-a face cu mai mule, e bine să fii foarte atent, lucrurile
încep să se împută destul de repede.
Dacă e să-mi reproșez ceva, e faptul că n-am reacționat la timp împotriva
micilor răutăți, care au crescut, prin lipsa mea de reacție. Lipsă de reacție
pe care o pun doar pe seama unui simț al ridicolului, dobândit în primii șapte
ani de viață și care încă nu s-a atrofiat.
Episodul X - "O nouă speranță"
Odată cu timpul, vine și acel simț care îți spune că unii nu sunt chiar
ceea ce par a fi. Așa că m-am retras din respectiva adunare, unde, cum spuneam
mai la deal, manelismul, preaplinul orgoliilor și hohăielile de grătar ajunseseră
peste nivelul meu de suportabilitate.
Păcat, chiar am încercat să fac ceva.
Însă, cum nimic nu e întâmplător, câțiva foști colegi, care mă cunosc de ani de
zile și știu ce fel de om sunt, au venit cu inițiativa creării unui nou grup. Așa
că... să vedem ce-o mai fi și cu această nouă tentativă de coagulare a
breslașilor.
Deocamdată, treburile merg în direcția bună. Oare dau dovadă din nou, de
naivitate? J
