Istorie și istorii jurnalistice

Motto:

Gândiți, deci existăm!

Cu câteva zile în urmă am ales să părăsesc grupul „Foștilor și actualilor jurnaliști din Iași” de pe Facebook. Nu mi-a fost ușor dar am făcut-o, după ceva timp de gândire. Sunt momente în viață când chiar trebuie să rupi pisica.

Cele de mai jos nu constituie câtuși de puțin o motivare a acțiunii, ci doar niște gânduri înșirate așa, pentru cititorii mei fideli. Care s-ar putea întreba, pe bună dreptate, de ce am făcut acest pas.

Faze tari la FAJI

Tare mult m-am bucurat când, cu oarece vreme în urmă, am intrat în grupul „Foștilor și actualilor jurnaliști din Iași”! O să-i zic FAJI, de acum înainte, ca să nu vă zăpăcesc cu atâtea litere.

Mi-am zis „Uite, bre, cineva chiar încearcă să facă ceva! Hai să intru și eu, poate dă Dumnezeu și nu ne mai împiedicăm în agende ascunse, tentative mai mult sau mai puțin transparente de manipulări, racolări, dezbinări și dezinformări, orgolii nereperate și refulate public, reclame mai mult sau mai puțin mascate la business-uri conexe sau ne.”

Să nu uit de manelisme și contondențe verbale, specifice unor minți mai odihnite decât normalul termic al perioadei astronomice.

La vremea respectivă, treaba a mers frumos o perioadă, inițiatorul chiar m-a promovat administrator de grup, motivând experiența jurnalistică și relațiile în breaslă și în afara ei etc. Totuși, la un moment dat, un al șaselea simț tot îmi dădea ghes că lucrurile nu sunt chiar ceea ce par a fi. Și, după cum se va vedea mai la vale, mare dreptate am mai avut!

Cine se ia după muște...

Realmente trăgeam speranțe cu FAJI, pentru că încercări de coagulare a breslei au mai fost. Chiar destule, subsemnatul fiind promotor sau co-promotor la vreo câteva. Unele eșuate din motive care ar face-o să se simtă rușinată chiar și pe vecina mea, o gospodină de la etajul unu, care moare de grija tuturor celor din bloc. O grijă creștinească, desigur!

În asemenea momente, îți dai seama de înțelepciunea vorbelor din basmul lui Dănilă Prepeleac: „Tot mănăstiri să croiești, dacă vrei să te bage dracii în seamă, să-ți vină cu banii la picioare și să te facă putred de bogat.”

Spre deosebire de atitutinea mioritică în care ne încleiem zilnic, pe meleagurile anglo-saxone am învățat că pisica trebuie ruptă la timp. Altfel, treburile încep să miroase până când și un sconcs scoate masca de gaze din dulap. Actualmente, aplic cu sfințenie această regulă a ruperii pisicii, am văzut că, în societățile avansate, principiul a fost testat în sute de ani și chiar funcționează. Și poate că de aceea sunt oamenii aceia unde sunt, spre deosebire de noi. Până la urmă, e o chestiune de atitudine, care face diferența.

O altă vorbă înțeleaptă spune „Boală lungă, moarte sigură”. E și firesc, n-are rost să ne pierdem timpul cu fleacuri pentru că, dacă tot am dat-o pe proverbe, „Cine se ia după muște, la rahat ajunge.”

Istoria unui eșec

Îmi aduc aminte de modul lamentabil în care a eșuat „Asociația Jurnaliștilor Profesioniști din Iași” (AJPI), când, din cauza unor orgolii și agende ascunse, am luat aceeași țeapă ca după Revoluție – în tmp ce unii se agitau cu concepte, dezbateri și principii, alții, mai șmecheri, plănuiau chestii mult mai pragmatice. Cum ar fi umflarea buzunarelor și lăbuirea, vorba colegului și prietenului Cornel Simighian, a unor sedii și parale de pe la bugetul local. Bașca ceva funcții prin niște locuri stipendiate de la buget. Pe bani grei și cu potențial barosan la CV-ul personal.

Trist e că, profitând de buna credință a membrilor grupului, respectivii au reușit în tot ce și-au propus. Ceea ce, într-un fel oarecum pervers, e de admirat. Nu e chiar de ici colea să dezbini o adunare a ziariștilor, mulți dintre ei de investigație, care miros rahatul de la distanță. Deci, cu atât mai meritoriu, din acea perspectivă bolnavă.

Apoi, să te scoți financiar „big time”, vorba englezului, plus să mai publici și cărți, pe banii asociației. Culmea, de etică și deontologie! Spre ghinionul respectivului, care doar a dat copy-paste la niște texte de pe un site american, mă documentasem anterior de la respectivul institut de presă pentru niște lucrări pe care le prezentasem în congresele Asociației pentru Protejarea și Promovarea Libertății de Exprimare (APPLE-ul inițiat de Mircea Toma). Unde preprezentam AJPI, ca vicepreședinte. Măcar de-ar fi avut o traducere mai bună!

Apoi, în buna tradiție securistă a dezinformării și intoxicării, m-am trezit acuzat, la pachet cu încă vreo doi colegi, că vreau să pun mâna pe un sediu, că vreau să-mi fac eu propriul grup, în care să fiu șef și multe alte măscări de ne-au năucit când le-am aflat. Mult timp nici nu ne-a venit să credem dar alții au pus botul plenar, ca sa mă exprim așa, academic.

Recunosc, din punctul ăsta de vedere am fost la fel de naiv ca după Revoluție. Atunci, cum spuneam și mai sus, împreună cu o gașcă de foști colegi de liceu, ne-am apucat să facem primul ziar liber din Vaslui, în timp ce alții, mai „întreprinzători”, coceau niște chestii care au dus, în final, la dispariția publicației și împrăștierea grupului în cele patru zări. Bașca niște afaceri oneroase, care pe unii i-au dus chiar în Parlament. Dar asta e o altă discuție, pentru alte ocazii.

Cave canem!

Revenind în actualitate, în anul de grație 2012 istoria se repetă. Mă trezesc acuzat că vreau să-mi fac propriul grup, că vreau neapărat să fiu moderator de discuții pe internet și că... în fine, tot felul de drăcii. De parcă m-ar fi născut mama moderator sau șef de grup și nu pot trăi fără asta!

Și... din partea cui vin aceste acuzații?

Ei bine, săgețile sunt trimise de câteva ppersoane pe care chiar le-am cauționat cu prezumția de bună credință. Deși știam foarte bine că grupul a fost făcut din cu totul alte motive decât cele declarate. Ceea ce mă surprinde pentru că suntem câțiva care chiar știm despre ce e vorba! :)

Ca un amănunt de culoare, am încercat să trec cu vederea interesul excesiv de personal al unor doamne și domnișoare, de o natură pe care unii bărbați ar găsi-o măgulitoare. Deși unii amici m-au atenționat că situația începe să devină penibilă. Dar nu poți să ai control asupra unor asemenea chestii decât cu riscul unor neplăceri destul de mari. Poți doar să nu le încurajezi, ceea ce am și făcut. Însă s-a dovedit, încă o dată, că mare dreptate avea cel care spunea că o femeie refuzată îți poate fi un adversar redutabil. E destul de greu cu una, dar când ai de-a face cu mai mule, e bine să fii foarte atent, lucrurile încep să se împută destul de repede.

Dacă e să-mi reproșez ceva, e faptul că n-am reacționat la timp împotriva micilor răutăți, care au crescut, prin lipsa mea de reacție. Lipsă de reacție pe care o pun doar pe seama unui simț al ridicolului, dobândit în primii șapte ani de viață și care încă nu s-a atrofiat.

Episodul X - "O nouă speranță"

Odată cu timpul, vine și acel simț care îți spune că unii nu sunt chiar ceea ce par a fi. Așa că m-am retras din respectiva adunare, unde, cum spuneam mai la deal, manelismul, preaplinul orgoliilor și hohăielile de grătar ajunseseră peste nivelul meu de suportabilitate.

Păcat, chiar am încercat să fac ceva.

Însă, cum nimic nu e întâmplător, câțiva foști colegi, care mă cunosc de ani de zile și știu ce fel de om sunt, au venit cu inițiativa creării unui nou grup. Așa că... să vedem ce-o mai fi și cu această nouă tentativă de coagulare a breslașilor.

Deocamdată, treburile merg în direcția bună. Oare dau dovadă din nou, de naivitate? J