Lustrație la un picior de lemn

Motto:

Gândiți, deci existăm!

Uraaa! Comuniștii nu vor mai accede la funcții de conducere!

Cică așa a spus Parlamentul și, pe cale de consecință, urmează să fie o lege în sensul acesta.

Totuși, ar fi bine să ne temperăm entuziasmul pentru că povestea vine atât de târziu, încât pare să fie doar o frecție la un picior de lemn.

Pardon, o lustrație la un picior de lemn.

Mulțumim, Chuck Norris!

După ce românii au descoperit virtuțile lopeții cardio, iată că acum avem alte motive de bucurie.

Cum, nu știți ce e aia „lopată cardio”? Păi, e un dispozitiv mult mai bun decât stepperele și bicicletele de fitenss, cu sau fără afișaj LCD, și pe care Guvernul – adică noi, toți, că vrem sau nu – plătește de câteva ori mai mult ca în Alaska. Adică sute de milioane de euro. Și, evident, cu rezultate nițeluș diferite.

Mi-a fost adus la cunoștință că o doamnă a slăbit vreo cinci kile într-o săptămînă doar deszăpezindu-și mașina. Pun pariu că respectiva cucoană ar fi vrut ca urgia să mai țină vreo lună, două, din motive lesne de înțeles.

Acum, ce să spun? În ciuda nămeților de bani aruncați în buzunarele deszăpezitorilor, regi, împărați sau chiar niște baroni mai mici, tot lopata e la bază. Și ce condiție fizică dobândești după ce dai de-a dura câteva tone de zăpadă! V-o pot spune în cunoștință de cauză, am lopătat la greu, în curtea și în fața porții părinților. La mine a fost puțin mai domol cu kilele pierdute, pentru că, recunosc, sunt un  gurmand. Dar tot am dat jos vreo patru kilograme, alegându-mă cu ceva complimente feminine. Ceea ce nu e chiar rău.

Bun, dar ce legătură are lopata cu domnul din intertitlu și cu legea de la care am pornit?

Păi, are, pentru că respectivul cetățean, ce-i drept, american, a binevoit să închidă ușa la frigider și, iată, bucurie mare, iarna începe să bată în retragere. Deci, nu mai avem nevoie de lopeți decât pentru a mătrăși foștii demnitari comuniști de prin pozițiile publice pe unde s-au aciuat după gălăgia din Decembrie. Chestie nu tocmai pe placul doamnei de mai la deal, care, zice ea, nu face politică.

Acum, să nu mă întrebați care e legătura între domnul Norris și iarna românească pentru că asta ar însemna că nu vă plac bancurile cu Uoacă, polițist texan. Iar dacă nu vă plac, mai bine căutați-vă altceva de făcut decât să-mi citiți blogul. Înseamnă că sunteți inflitrați aici de fostul (sau actualul) șef al spionilor.

Uteciștii de ieri, demnitarii de azi

Bine, vorba vine că pleacă, virgulă, comuniștii. Mare șmecherie nu prea este, pentru că au rămas beizadelele. Care beizadele au scăpat de lustrație, grație hotărârii înțelepte a Legislativului. Legislativ dominat, evident, de portocala mecanică de la Cotroceni. Știți, ca în Starwars, cu întunecatul lord Sith Sidious, care se ascundea atât de bine în văzul lumii, încăt nici măcar Maestrul Yoda nu l-a depistat.

Revenind în realitatea românească din galaxia situată atât de departe în spațiu și timp, tinerii lorzi sith mioritici, altfel spus, foștii uteciști de frunte și buni de gură nu vor suporta rigorile Legii lustrației. Și asta cu concursul domnului Mircea Toader, liderul deputaților PDL, care a zis că n-ar fi corect. Au mârâit puțin unii de pe la UDMR dar, în final, deputații au zis că unii sunt mai lustrabili decât alții și foștii uteciști au putut răsufla ușurați.

Având în vedere că nu ducem lipsă de neuroni, e clar pe cine a vizat mărinimaia șefului portocaliu. Dacă nu sunteți unul din cititorii fideli al acestui blog, care, vorba poetului, sunt mai inteligenți decât ai altor bloguri, vă dau un pont – ghici cine a fost membru marcant în UTC, înainte de 1989?

Ok, hai să nu vă mai chinui aiurea – numele de Mihai Răzvan Ungureanu vă spune ceva?

Mișto, nu?!


Sau, mai in trend cu vremurile, "isn't that cool"?!

O lege mai bună decât un detergent obișnuit

Acum, ca să fiu sincer, și eu am fost utecist. Numai că la mine a fost o chestie care s-a petrecut în clasa a opta, cu un an mai devreme decât prevedeau canoanele vremii, pentru că eram cel mai bun din clasă. Deci o chestie care a ținut de rezultatele la învățătură și nu a avut nicio legătură cu vreo poziție de activism politic.  Ceea ce nu e cazul premierului, care tocmai asta a făcut, a fost un politruc. Junior, ce-i drept, dar tot un politruc.

Totuși, hai să lămurim lucrurile – cine sunt cei care trebuie lustrați cu această lege, iată, mai bună decât un detergent obișnuit?

Păi, este vorba despre cei care au avut funcții politice de conducere în PCR și în aparatul central, regional și raional al Partidului Muncitoresc Român. Se mai pot băga la mașina de spălat și membri supleanți ai Comitetului central al PCR, membrii Consiliului de Stat, ai Consiliului de Miniștri și... directorii de editură.


Care-i poanta cu directorii de editură... nu mă întrebați, poate e o săgeată trimisă spre Ion Iliescu. Mai bine zis, Ghinion Iliescu, pentru că am avut nenorocul ca această lege să vină prea târziu. Mult prea târziu. Atât de târziu încât e, cum am spus în titlu, o lustrație la un picior de lemn.

Ghici cine mai scapă de mașina de spălat?

Am făcut referire, mai demult, la un banc în care un vizitator în Africa de Sud, pe vremea apartheid-ului, a fost invitat să facă pipi de la balcon, în capul celor de jos, la un spectacol de operă, pe motiv că... se putea. Erau de altă culoare, deci „no problem”.

Plecând de aici, mă întreb cât timp vor continua românii să accepte să le facă pipi în cap actualii guvernanți doar pentru că sunt portocalii.

Dacă nu știți la ce mă refer, luați aminte și judecați cu propriul creier.

Șeful comisiei juridice a Camerei Deputaților, Daniel Buda, evident, PDL, a cerut plenului Camerei eliminarea din lege a textului privind lustrarea persoanelor care au deținut calitatea de șefi ai misiunilor diplomatice sau consulare în străinătate. Pe motiv că ar fi o eroare materială.

Au fost ceva vociferări din partea Opoziției însă legea a trecut prin mașina de vot cu modificările pe care le-a vrut Puterea. Altfel spus, portocalele iar s-au pișat în capul nostru. De ce? Pentru că, la fel ca în bancul cu pricina, pot s-o facă.

Cine e benefiarul direct al acestui pipi legislativ?

Păi... noul șef al spionilor, Teodor Meleșcanu. Despre care n-am chef să mai vorbesc în zicerea de față, pentru că nu reprezintă decât o altă fațetă a ceea ce face președintele Băsescu. Adică tot un fel de pipi în capul nostru, al tuturor celor care nu suntem la fel de portocalii ca urina domniei sale.

Utilitatea inutilității

Ok, am vorbit de una, de alta dar n-am pomenit nimic despre utilitatea unei asemenea legi.

La drept vorbind, nici nu știu ce ar fi de spus pentru că vine prea târziu. La fel de bine am putea da o lege care să-i pedepsească pe fanarioți. Sau pe Burebista, că a tăiat viile. Ori pe Glad sau pe Menumorut, că, vorbește lumea, ar fi fost cam misogini. Sau poate pe Vlad Țepeș, care nu folosea standardele ISO la țepele pe care le dădea unor demnitari ai vremii. Bine, el dădea țepe din altruism, în folosul poporului, nu ca țeparii de azi. Despre aventurile sexuale ale lui Ștefan cel Mare nu mai facem vorbire pentru că el a fost lustrat deja de Biserică. Acum e și mare... dar și sfânt. Chestie pe care n-o comentez, ci doar o amintesc așa, in contextul misterioaselor căi ale Legislativului.


Pe coordonate oarecum similare, cei vizați de actul normativ lustrativ sunt ori prea bătrâni ca să mai facă ceva, ori au plecat după Tătucul Stalin. Vreo câțiva sunt chiar atât de senili încât n-ar face diferența dintre Băsescu și Ceaușescu.

De fapt, să nu fim chiar atât de nedrepți cu bătrânele lipitori comuniste, pentru că mare diferență nu prea este. Decât de podoabă capilară, pe Ceaușescu l-a ocolit calviția. Dar nu i-a folosit la nimic pentru că tot a murit. De pneumonie. Știți, gloanțele celor din eșalonul doi au fost cam reci.

Ceea ce îmi provoacă un panseu referitor la manipularea îngrozitoare ce ne-a fost servită în timpul Revoluției și imediat după.

Să fie liniște!

În toată istoria lumii, de fiecare dată când s-a schimbat un sistem, „foștii” au fost epurați. Bine, asta spus așa, eufemistic, pentru că Revoluția Franceză a avut ghilotina, bolșevicii au avut gloanțele și gulagurile iar comuniștii noștri neaoși au avut Canalul și duba neagră din toiul nopții. Indiferent de metodă, rezultatul a fost același – „foștii” au fost eliminați. De cele mai multe ori, fizic. Iar acțiunea, oricât de brută și nefinisată, chiar a avut rezultate. Sistemul s-a schimbat și chiar și în ziua de azi îi mai simțim consecințele.

Hai totuși să vedem lucrurile și din cealaltă perspectivă – ce a fost după Decembrie1989?

Păi... a fost liniște.

A fost „Un președinte pentru liniștea noastră”.


Au fost panseluțe, plantate în liniște de mineri, printre bâtele cu care rupeau oasele gălăgioșilor din Piața Univesității.

A fost Bancorex.

A fost... și apoi n-a mai fost... flota.

A fost... și apoi n-a mai fost... industria românească.

A fost „Dormi liniștit, FNI veghează pentru tine”.

A fost „Dacă nu vă convine, să veniți să-mi numărați ouăle!”.

A fost Boc.

A fost Udrea.

A fost Roberta Anastase, care a furat, în văzul lumii, votul la o lege și a fost găsită mai curată, mai uscată, de procurorii portocalii.

Au fost regii asfaltului și împărații deszăpezirii.

Au fost un premier și un guvern desemnați în sfidarea celor mai elementare forme de procedură parlamentară și constituțională.

A fost și este Băsescu.

Și, peste toate, a fost și este un popor zăpăcit de hoțiile și corupția conducătorilor, care fac pipi, după cum le e placul, în capul viermilor cu drept de vot.

Oare când ne vom da seama că liniștea nu ne aduce nimic bun?!

În final, fac iarăși trimitere la înțelepciunea bunicii, Dumnezeu s-o ierte, care spunea că, în timp ce oamenii cumsecade nu au nicio problemă cu discuțiile, mai mult sau mai puțin gălăgiose, hoții preferă liniștea.

Mare atenție, așadar, la cei care fac apel la liniște! În politică și nu numai...