Stramutatii – o mostenire toxica a Razboiului rece

Tocmai am citit un text, intitulat "Pensionari idioti, nu mai nenorociti aceasta tara!" si am ramas cu un gust amar - autorul are impresa despre el insusi ca e "un om cu cap, un om care mai crede ca, intr-o lume a ignorantei, mai este loc si de informatii relevante".

Insa felul in care a scris textul imi confirma ca respectiva parte anatomica e pe o pozitie care, vorba unui sergent de-al meu din armata, este utila doar sa nu-i ploua in gat. Nu-mi cereti linkul, nu vreau sa-i fac un trafic pe care nu-l merita. Insa imi ofera prilejul sa ies putin din amorteala si sa mai scriu vreo doua vorbe.

Motto:

Gândiți, deci existăm!

Milioane de dolari, pe mana unor "ciobeni"...

Autorul textului despre care e zicerea de fata varsa in capul pensionarilor exact ceea ce el insusi acuza "latrinele" ca varsa in spatiul public dar scapa din vedere faptul ca majoritatea celor aflati acum la varsta senectutii au facut obiectul unei spalari de creier la dimensiuni mondiale.

Asa ca ce sa te mai miri ca voteaza, cu o tenacitate demna de o cauza mai buna, cu FSN - PDSR / PD - PSD - USL? Adica cu oricine le lasa macar o umbra de impresie ca va perpetua un status-quo in care unii se fac ca muncesc, altii se fac ca platesc dar toata lumea se descurca!

Pensionarii acestia sunt taranii stramutati la oras pe vremea expansiunii economice planificate de comunisti. Mai precis, de pe vremea cand industria romaneasca avea nevoie de forta de munca si dadea utilaje de milioane de dolari pe mana unor "ciobeni" dispusi sa-si lase oile in urma si sa se faca macaragii. Sau strungari. Sau soferi de autobasculanta. Sau militieni. Sau... in fine, ati prins ideea.

... scapati de gura satului

Pentru "stramutati", venirea la oras a fost un mare pas inainte - nu trebuiau sa mai iasa prin ploaie sa-si faca nevoile, in fundul curtii si nu trebuiau sa mai aduca apa cu galeata, de la fantana, prin noroi sau zapada pana la genunchi. Iar pe la sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor '70, in toiul iernii, dormeau cu geamurile deschise, caldura din calorifere fiind mult peste ceea ce le dadea vatra sobei de acasa.

Treaba cu caldura (dar si cu multe altele) s-a compensat plenar in anii ’80, cand Tata Ceasca s-a incordat sa plateasca datoria externa a Romaniei. Primul si singurul, de altfel, daca e sa te iei dupa informatiile care circula pe internet in ultimul timp. Cine a copilarit atunci n-are cum sa uite lectiile la lumina lumanarii, inghesuiala din autobuze sau cozile interminabile la... orice.

Revenind la actualii pensionari, fostii "stramutati", "gura satului" nu-i mai ajungea la oras, asa ca puteau sa arunce gunoiul oriunde, sa se imbete fara sa-i vorbeasca lumea si sa-si faca de cap linistiti, cu fete si femei mult mai disponibile decat cele care, in sat, ar fi fost scanate la sange, de dupa fiecare gard, de babele locului. Babe fata de care un sistem cctv de securitate e in pantaloni scurti.

Dar cel mai nociv pentru vremurile pe care le traim acum, in al doilea deceniu al mileniului doi, este faptul ca acesti "stramutati" si-au dat seama ca-si pot turna linistit colegii de munca, vecinii si chiar neamurile. La urma urmei, orasul era mare si nu-i stia nimeni.

Campurile minate ale democratiei originale

Acesti "stramutati" sunt oameni care vor astepta totdeauna sa "li se dea ceva", pana la iesirea naturala din sistem, vorba unui cretin in viata, Sunt oamenii care, cei mai multi dintre ei, au fost membri de partid si acea mentalitate le-a facut creierii varza. Iar acum nu fac altceva decat sa tanjeasca dupa Big Brother. Dar se consoleaza din plin cu umbra lui Ilici si al sau devastator lant al nenorocirii nationale: FSN - PDSR - PD / PSD - USL.

Ma gandesc sa inchei asa, oarecum metaforic.
In consecinta, haideti sa va descriu cum ii vad eu pe acesti "stramutatii".

Ii percep ca pe niste oameni cu mentalitati incremenite intr-un trecut bolnav, cu frustrari nenumarate, generate de asteptari niciodata implinite. Dar cu privirea atintita mereu spre "tribuna", de unde asteapta… nici ei nu mai stiu ce. O asteptare care, cumva, te induioseaza, in cel mult zece – cincisprezece ani vor iesi din sistem si nu vor mai fi masa electorala de manevra pentru urmasii capitalisti ai comunistilor. Sau ii vom mai regasi, poate, pe listele electorale ale vreunui smecher politic fara scrupule. In democratia "originala" a "emanatilor" postdecembristi mortii sunt un bazin electoral deloc de neglijat.

Problema mare este insa ca acesti "stramutati" nu reprezinta altceva decat niste relicve toxice ale Razboiului rece. Daca vreti, niste campuri minate prin care, in Romania ultimului sfert de veac, o clasa politica ticaloasa pana la esenta si pusa pe o capatuiala absolut iresponsabila isi conduce electoratul la fel cum, candva, comisarii sovietici isi impingeau soldatii beti spre cuiburile de mitraliera inamice.

Bine si-au mai facut treaba Stalin si ai lui!

In loc de P.S. - Exceptiile care intaresc regula

Sa nu fiu gresit inteles, exista exceptii in generatia "stramutatilo" dar sunt foarte putine si cele mai multe dintre ele au facut obiectul turnatoriilor "stramutatilor".

M-am confruntat cu aspectul "la prima mana" – am avut o copilarie interesanta. In sensul blestemului aceluia chinezesc, care spune "Iti doresc sa traiesti vremuri interesante".

Spuneam deci ca am avut o copilarie mai putin prospera decat a prietenilor din vecini dar mi-a fost luminata de verticalitatea morala a unor parinti care au refuzat sa fie membri de partid. Chestiune pe care n-am inteles-o la vremea respectiva dar pentru care astazi le sunt profund recunoscator.

Astazi, fiind parinte, ma rog la Dumnezeu sa nu ma treaca prin vremuri in care sa trebuiasca sa dau dovada ca ma pot ridica la inaltimea morala a batranilor mei.