Fotoclubul din Iasi

Ideaa fotoclubului din Iasi nu este noua. De fapt, cred ca este la fel de veche precum existenta acestei pasiuni printre ieseni. Insa tinerii care s-au adunat spontan si care impartasesc pasiunea pentru fotografie au sansa acum ca, dupa mai multe incercari esuate, chiar sa coaguleze un club. Nu neaparat dupa model englezesc, exclusivist, ci mai degraba de tipul Junimii - intra cine vrea, ramane cine poate.
Masura in care acest club va si functiona este un examen de maturitate pe care trebuie sa-l sustina comunitatea fotografica din Iasi.
Asa cum vad eu lucrurile, principalul "cave at" va fi managementul orgoliilor. Si, cand vor aparea, si al banilor. Nu este o chestiune de "daca", ci de "cand"...
Aici, nu spun nici o noutate. Proiectele care au genul acesta de implicare, cum este si fotoclubul iesenilor, presupun un anumit tip de expunere publica. Atat a "productiilor" proprii, cat si a propriei peroane. Implicit, a propriei personalitati.
In afara faptului in care iti platesti facturile din asta, care implica o cu totul alta discutie, este de presupus ca, atunci cand fotografiezi ceva, o faci in mod altruist. O faci pentru a impartasi celorlalti creativitatea ta, pentru a impartasi o viziune asupra vietii, asupra unei idei, asupra unui sentiment. Si mai putin pentru a-ti revarsa prea-plinul egoului.
Daca ma gandesc mai bine, e clar ca, mai devreme sau mai tarziu, cei care fac fotografii - oricat de bune sau de artistice ar fi acestea, doar pentru a-si revarsa prea-plinul, egoist, in cautare de osanale, vor ajunge la o poarta dincolo de care nu mai este nimic. Nimic care sa-i satisfaca. Mai devreme sau mai tarziu, acesti oameni se vor plictisi sa ma produca doar pentru "show off", cum ar spune americanul. Sau, mai neaos, sa se dea mari. Vor dori altceva.
Vor fi multe peroane care vor intra in acest club, din diverse motive. Nu insist asupra lor, pentru ca e o chestiune de optiuni personale. De asemenea, vor fi si multe persoane care il vor parasi. Mai mult sau mai putin elegant, mai mult sau mai putin oportun. Este, in mod evident, o chestiune ce tine de educatie, de personalitate. Pana la urma, tot de optiuni personale.
Insa fagasul pe care merge fotoclubul este inca un drum ascendent. M-a surprins intr-un mod foarte placut felul in care trateaza cei mai multi dintre membrii activi chestiunile in discutie. Se schima idei, critica a inceput sa fie constructiva, calitate imaginilor postate a crescut. Mai pe scurt, se comunica. Si asta e bine, pentru ca „a comunica” este esenta si motorul oricarei activitati umane.
Atat timp cat iesirile, de exemplu, vor avea un caracter constructiv, cat vor reprezenta o provocare pentru membri, totul va fi "in parametri". Team building-ul este bun in masura in care chiar se si petrece asa ceva. Aici, riscul ca lucrurile sa se deterioreze este exprimat perfect de legile lui Murphy: "Daca o problema necesita mai multe sedinte pentru a fi rezolvata, la un moment dat sedintele vor deveni mai importante decat rezolvarea problemei."
In final, trebuie sa precizez ca resimt o oarecare dificultate. nu stiu cui sa multumesc pentru timpul petrecut alaturi de membrii comunitatii nou inchegate. Daca as face nominalizari, as nedreptati. Si nu aceasta imi este intentia. Insa vacanta mi se termina cu un regret - acela de a nu fi petrecut suficient timp alaturi de niste oameni cu care impartasesc aceeasi pasiune - fotografia.