Barca începe sa ia apă - ce va face căpitanul?

Zilele trecute am văzut o ştire cum că un vas de croazieră a eşuat pe un banc de nisip şi s-a scufundat parţial, vreo patru oameni fiind ucişi în toată această tevatură. Căpitanul cică a fost arestat, ca să dea explicaţii nu numai despre cum a dat cu vaporul de fundul mării ci şi cum de a spălat putina înainte de termenul scris în fişa postului.

Am petrecut ceva timp la bordul unui asemenea vas şi văd cu alţi ochi ceea ce s-a întâmplat acolo. Totul poate fi bine şi frumos, lumea cântă, râde şi dansează... însă când treaba se împute, se împute rău de tot!

Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre cât de bine seamănă situaţia de acolo cu ceea ce se petrece în România anului de graţie 2012.

Reputaţie şi conflict

Între oamenii care ştiu cu ce se mănâncă vasele de croazieră, vapoarele liniei maritime Costa nu au o reputaţie foarte bună. Din multe motive, pe care nu le redau aici pentru că nu aveţi atâta timp la dispoziţie.

Aici începe şi analogia cu ţara noastră – nici România nu are o reputaţie foarte bună printre oamenii care au oarece informaţii despre cum funcţionează lumea.

Aşa cum ştiu foarte bine cei alături de care am lucrat pe mări şi oceane, jungle şi deşerturi, indiferent că mi-au fost colegi, şefi sau subordonaţi, când căpitanul îşi respectă oamenii din subordine, totul merge bine. Acolo unde căpitanul e zbir sau chiar nedrept, situaţia e tensionată şi, mai devreme sau mai târziu, apar probleme. Unele, banale în aparenţă, nu se rezolvă decât după ani de zile şi după cheltuirea a multe milioane de dolari.

Căpitanul vaporului România a făcut un joc periculos – a semănat vânt iar acum culege furtună. A învrăjbit şi antagonizat categoriile sociale iar acum situaţia riscă să scape de sub control.

Ce-o fi fost în mintea lui, mai ales că nu navighează singur, precum corăbierii din epoca marilor descoperiri geografice, ci merge într-un convoi, numit Uniunea Europeană? Iar ălora nu prea le convine să se confrunte cu revolte pe bărcile din parohie.

Ca să merg mai departe cu analogia, dacă nu ai luat măsuri clare de prevenire a problemelor, mai devreme sau mai tărziu te confrunţi cu un dezastru de proporţii.

Când nu iei măsuri, o mică problemă devine dezastru

Îmi aduc aminte cum odată, la o inspecţie a US Coast Guard, s-a făcut un exerciţiu de salvare mai puţin obişnuit. Aşa numitul „boat drill”, cum foarte bine ştiu cei care au lucrat pe un vapor.

Ce s-au gândit oficialii americani – măi, ia hai să schimbăm noi locul unde se adună lumea pentru a fi evacuată („muster station”, în limbajul de specialitate), ca să vedem cum se comportă ofiţerii şi echipajul.

Zis şi făcut. Totul a decurs relativ ok până când ofiţerii vasului, în marea lor majoritate italieni, au intervenit. Ce să vă mai spun, mai bine îşi vedeau de treabă, adică să stea cu mana în fund, ca de obicei şi să-i lase pe ce din subordine să-şi facă treaba.

A ieşit un dezastru!

Se vedea clar că oamenii – ofiţerii, adică – sunt depăşiţi de situaţie. Habar n-aveau să gestioneze problema, toată lumea umbla aiurea pe holurile vaporului cu vestele de salvare trase pe cap, se bulucea, se împingea, mulţi nu ştiau încotro s-o apuce iar alţii erau panicaţi de-a dreptul. Şi era doar un exerciţiu de salvare! Nici nu vreau să mă gândesc ce-ar fi fost într-o situaţie reală! În acel moment mi-am dat seama că, dacă se împute treaba, fiecare va fi pe cont propriu.

La fel şi în România, cei care sunt responsabili pentru gestionarea treburilor cetăţii, exact ca şi ofiţerii italieni de pe vaporul de mai sus, sunt nişte incompetenţi, nişte ipocriţi şi nişte hoţi. Când vremurile sunt bune, profită de tot ceea ce se poate profita însă când situaţia se încinge, habar n-au ce să facă şi o dau din rău în mai rău. Iar asta duce la pierderi de vieţi omeneşti şi la pagube incalculabile.

Iepurele prins la colţ te muşcă mai rău decât un doberman

O altă lecţie pe care am învăţat-o pe vasele de croazieră este că nu trebuie să presezi un om până la limita de suportabilitate. Chestiune pe care guvernanţii români ori n-o pricep, ori nu-i văd potenţialul exploziv.

Pe unul din vasele companiei americane la care am lucrat era un individ, într-o poziţie de conducere, cu o reputaţie teribilă. Omul era un zbir iar cine mişca în front, fără aprobarea lui, era terminat. Lucrurile au continuat aşa până când situaţia a luat o întorsătură tragică.

Nişte filipinezi, despre care toată lumea ştie că sunt printre cei mai docili membri de echipaj şi, poate de aceea, cel mai prost plătiţi, n-au mai suportat şi au luat măsuri.

Într-o seară, când zmeul îşi făcea numărul de rigoare, câţiva nemulţumiţi au hotărât că gata, e de ajuns. Şi, când nu-i vedea nimeni... l-au aruncat în apă. Când un vapor se deplasează cu vreo douăzeci de noduri, în mijlocul oceanului, asta e o problemă. De fapt, e de ajuns impactul cu apa, pentru că, de la o înălţime de vreo cinsprezece metri, e ca şi cum te-ai lovi de asfalt.

Inutil să spun că lipsa individului cu pricina a fost remarcată abia a doua zi, când omul nostru era deja, cel mai probabil, in burta vreunui rechin sau a vreunei baracude. În plen sau pe secţiuni.

Să vă mai fac vreo analogie cu România?

Cred că deja aţi prins ideea şi puteţi înţelege singuri ce se întâmplă dacă presezi un popor prea tare. Chiar şi un popor aşa docil cum e cel român.

Minciună, corupţie şi incompetenţă

De-a lungul istoriei, semnalul pentru începutul sfârşitului unui regim politic a fost atunci când Puterea a început să-şi mintă, pe faţă, cetăţenii. Voi da doar un singur exemplu, primul care îmi vine în minte pentru că am date sută la sută certe şi, la rigoare, demonstrabile în instanţă.

De ceva timp, văd pe televiziunile care susţin Guvernul că mii de revoluţionari au nu ştiu ce avantaje şi că sunt nişte ticăloşi, că au vreo 24 de milioane pe lună şi asta de vreo 20 de ani încoace.

Ce spune despre asta cel care abia are după ce bea apă? „Ia uite, bandiţii şi profitorii!”

Ceea ce nu ştie cetăţeanul cu pricina este că... totul e o minciună sfruntată. Revoluţionarii nu iau douăzeci şi ceva de milioane pe lună, nu de douăzeci de ani şi nici măcar o zecime din numărul susţinut de televiziunile de partid şi de stat. Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs, mai ceva ca la Radio Erevan!

Lumea nu ştie că, pentru a lua îndemnizaţia cu pricina, revoluţionarii din ’89 au fost verificaţi de vreo trei comisii, de Procuratură, de Guvern, de Secretariatul de Stat şi de Dumnezeu mai ştie cine. Iar dintre cei care au primit îndemnizaţia, (vorbim la trecut pentru că s-a tăiat deja)  aceasta a fost sub salariul mediu brut pe economie – asta dacă nu depăşeau cumva măcar cu un leu marja.

Iarăşi, ce nu s-a spus este că, din această sumă, s-au oprit diverse contribuţii pentru bugetul de stat. Despre pământ, spaţii comerciale şi alte daravele de-astea nu ştiu câţi au beneficiat în afară de vreo câţiva care s-au mişcat rapid pe vremea lui Iliescu. Afirm, cu toată reponsabilitatea, că pe aceşti oameni îi poţi număra pe degete şi n-ar fi exclus ca tocmai printre ei să se numere, vorba proverbului, negustorii cinstiţi.

Demonizaţi revoluţionarii, ei pot fi motorul unei revolte generalizate!

Sigur, printre ei s-or fi strecurat şi escroci, Revoluţia nu s-a făcut doar cu profesori, medici şi avocaţi. Însă dacă vreo cinci comisii şi toate instituţiile statului implicate au eliminat toţi impostorii pe care i-au putut dovedi... hmm, cam dă cu virgulă, nu?!

Şi atunci, de ce războiul Puterii, prin trompetele mediatice, împotriva revoluţionarilor din ’89?

Răspunsul este simpul – oamenii ăştia au ieşit atunci în stradă şi este foarte probabil că o vor face din nou. Iar ei vor fi centre de cristalizare pentru un protest care riscă să se generalizeze.

Revoluţionar nu te faci, indiferent câte diplome primeşti, ci te naşti! Şi, nota bene, toate aceste aşa-zise avantaje au fost în urma unei legi, trecută prin Parlament şi votată de sute de deputaţi şi senatori, numită „Legea recunoştinţei” şi nu cum au furat cei de la putere, indiferet ce culoare a avut aceasta, la adăpostul diverşilor führeri de partid.

Iată altă petardă a Stăpânirii, ca să uităm de Bancorex, de mineriade, de FNI, de devalizarea băncilor, de privatizările frauduloase, de distrugerea economiei, a flotei, a agriculturii, de vinderea pe nimic a bogăţiilor subsolului şi aşa mai departe. Nu, astea nu sunt importante, important este că o mână de oameni, revoluţionarii, primesc o îndemnizaţie de subzistenţă, echivalentul unei părţi infime din ceea ce fură zilnic Puterea.

Nu e normal!

O să mă apropii acum de final, că poate vreţi să vă întoarceţi la dilema zilnică – bani de mâncare sau de medicamente? De întreţinere sau de rechizite pentru cei mici? De benzină sau de haine? De vacanţă sau de curăţenie în apartament? De... sau de...?

Sunt de părere că nu e normal să poţi să trăieşti decent doar dacă faci parte din partidul aflat la putere, alături de oportunişti, şmenari, hoţi, corupţi şi incompetenţi.

Nu e normal să poţi să ai o afacere doar dacă plăteşti taxă de protecţie la partid, faţă de care şi interlopii par oameni de treabă.

Nu e normal să avem şosele şi autostrăzi de patru ori mai scumpe decât oriunde în lume.

Nu e normal să moară oamenii cu zile pentru că nu-şi permit asistenţa medicală, în contextul în care cotizează la bugetul de sănăate.

Nu e normal ca oamenii să plece din ţară iar primul om în stat să spună: „Să plece unde le e mai bine!”

Nu e normal ca votul la o lege să fie furat pe faţă, în faţa camerelor de luat vederi, iar Procuratura să nu înceapă urmărirea penală!

Nu e normal ca o gaşcă de incompetenţi, hoţi şi cocote să conducă România!

Nu e normal ca oamenii de bine să nu facă nimic pentru a-i opri!

IPS. Adică  „În loc de P.S.”

Barca incepe sa ia apa. Oare căpitanul se va scufunda cu ea, ca sa arate ca are cuvant sau se va lua la intrecere cu sobolanii, care spala putina mai repede? Ori... poate  că e prea intoxicat ca să nimeraescă barca de salvare...

Oricum, deznodamantul e clar - Basescu si PDL sunt terminati. Daca, fereasca Dumnezeu, moare careva in timpul portestelor care se anunta, imi fac chiar griji pentru sanatatea lor. Asta aşa, creştineşte.

Mai nasol e că, în momentul de faţă, cocktalul în care ne bălăceşte Puterea e reţeta perfectă pentru coagularea şi proliferarea mişcărilor extremiste. Cred că oameni ăştia au chiulit la greu în timpul orelor de istorie. Mă rog, cei care au dat pe la şcoală...




Completare, după ceva feed-back de la cititorii fideli
O observaţie de foarte mare bun simţ, care ar trebui să-l facă să intre în pământ de ruşine pe Robert Turcescu - oare câţi ies acum în stradă cu gândul la îndemnizaţiile de revoluţionar pe care le vor primi peste douăzeci de ani? Cum "care revoluţie"?! Cea a bunului simţ. Da, chestia aceea pe care actuala Putere n-o poate avea, indiferent cât fură!