Mulţumim, din inimă, Partidului!

Vă aduceţi aminte refrenul care se auzea, atât de des, în cele două ore de program al televiziunii comuniste? Dacă nu vă aduceţi aminte, nu-i bai, înseamnă că sunteţi prea tânăr. Totuşi, dacă aveţi peste 22 de ani, ar fi timpul să vizitaţi medicul de familie.

Zilele acestea, am privit în jur şi mi-am dat seama că avem o grămadă de motive să mulţumim din nou, din inimă, Partidului. Atât a celui de azi cât şi a celui de ieri.

Nu-i aşa că viaţa are o ironie a ei, care te înfioară şi te face să-ţi dai seama că nimic nu e întâmplător?

Mulţumim pentru trezirea spiritului civic

În primul rând, cred că trebuie să mulţumim pentru că Partidul a reuşit să trezească din nou spiritul civic la români. Evident, nu că ar fi vrut dar aşa s-a întâmplat şi acesta e un lucru bun.

Ani de zile, intelectualii din primele rânduri ale falagelor civice au fost ţinta diverselor demersuri ale Puterii. Unii au fost intimidaţi şi s-au cuminţit. Alţii au fost cumpăraţi şi s-au cuminţit. O parte au plecat din ţară şi, aţi ghicit, s-au cuminţit. Însă, aşa cum spuneam şi cu altă ocazie, nu poţi cumpăra, minţi, şantaja sau prosti pe toată lumea, tot timpul.

Ca să nu fiu acuzat că sunt cârcotaş doar de dragul de a fi cârcotaş, haideţi să încercăm un exerciţiu de imaginaţie şi să vizualizăm, printre manifestanţii din stradă, pe vreunul dintre „consacraţi”.

Hmm... vă vine vreo idee?

Să nu vă fie jenă, nici mie nu-mi vine. Încerc, la modul cel mai serios, să-mi imaginez personaje precum Dinescu sau Caramitru în ‘89 însă nu le prea găsesc echivalenţă în societatea de azi.

De altfel, aţi văzut cu ochii voştri – diverşi indivizi au încercat să coboare în stradă, să profite de situaţie numai că protestatarii, spre cinstea lor, i-au pus pe fuga în secunda doi. Şi nu numai pentru că Irinel e la fel de mic ca Boc.

Asta îmi aduce aminte de o vorbă, pe care o fluturam când lucram în radio şi televiziune, în pauzele publicitare din campaniile electorale – „Cheia succesului în politică este să găseşti un grup de oameni care protestează pentru ceva şi să te aşezi în fruntea lor.”

Ei bine, tura asta... ghinion! Lumea pare să nu mai fie atât de uşor de prostit!

Mulţumim şi conducătorilor de ieri!

Să nu uit, a propos de prostit – oameni buni, trebuie să mulţumim, din toată inima, conducătorilor de ieri ai României. Mă refer, în special, la Ion Iliescu, acest individ care a reuşit să aducă România în pragul extincţiei ca stat şi poate chiar ca naţiune.

Ce am fi făcut noi azi dacă n-ar fi fost Ilici şi gaşca lui, cu manipulările ordinare şi jegoase de la mineriade? Aşa-i că nu ne-am fi vaccinat şi am fi căzut în plasa diversiunilor cu pietre din caldarâm şi cocktailuri molotov?

Ei, cu această ocazie, Puterea a primit o veste proastă – lumea a văzut că totul e o regie. Atât de transparente au fost încercările de manipulare a revoltei spontane a populaţiei încât mi se face greaţă.

Fazele cu jandarmii sunt notorii, când au permis diversioniştilor să facă scandal dar au împiedicat lumea paşnică să iasă la protest... Cred că se cuvine totuşi să mulţumim şi pentru asta, pentru că am aflat că oamenii din dispozitiv ar fi vrut să intervină, să-i elimine pe diversionişti, însă nu au fost lăsaţi de şefi. Care şefi? Păi, cum care?! Cei numiţi politic!

Vedeţi cum se aşează lucrurile?!

Revenind, trebuie să mulţumim pentru ajutorul nepreţuit dat de regimul Iliescu. Uite că Dumnezeu nu uită şi nici nu bate cu parul – Iliescu a fost operat, în cur(s)ul zilei de ieri, de nişte chestii pe la partea posterioară. Să fie oare o avanpremieră la cazanul cu smoală care îl aşteaptă... dincolo?! După toate aparenţele, fochist şef îl va avea pe Vlad Ţepeş. Alias Vlad Dracu. Despre care lumea vorbeşte că  ar fi specializat  în tratamente nturiste, cu lemn de prun.

Nu-i aşa că viaţa are o ironie a ei, care te înfioară şi te face să-ţi dai seama că nimic nu e întâmplător?

Mulţumim pentru expunerea lichelelor şi a lingăilor

În vremurile tulburi, gunoaiele ies la suprafaţă. Asta e o axiomă dar, în acelaşi timp, o chestie tare bună şi, mai devreme sau mai târziu, se dovedeşte a fi chiar nepreţuită.

Cred că trebuie să mulţumim din inimă pentru faptul că mulţi indivizi şi-au dat arama pe faţă zilele astea. Privesc la televizor, (şi) la trompetele Puterii, şi mă cutremur de penibilul în care se scaldă unii din foştii mei colegi de breaslă.

Pe un post de televiziune al cărui nume trebuie să fii atent cum îl rosteşti, ca să nu fii acuzat de limbaj licenţios, un individ, care nu mai încape în el din cauza părerii foarte bune despre sine, face o propagandă absolut neruşinată pro Băsescu şi pro Putere.

Stau şi mă întreb: oare cu ce naiba l-o fi cumpărat?! Pentru că toţi banii din lume nu ajung ca să îţi lepezi atât de mult demnitatea şi să ignori în halul acesta realitatea de zi cu zi. Bine, asta în cazul în care ai demnitate. Sau simţul realităţii.

E jenant, apoi, ce se petrece în televiziunile de stat.

Am asistat la scene de un penibil înfiorător, când doi moderatori plus o invitată (jurnalistă, cică) a televiziunii publice înfierau, în cea mai pură manieră bolşevică, manifestaţiile din Bucureşti şi din ţară. Potrivit celor amintiţi, acolo nu erau decât scandalagii şi oameni fără personalitate, manipulaţi de partidele din opoziţie. Bine, am spus „oameni fără personalitate” absolut eufemistic, exprimările au fost în cu totul alt registru.

Mulţumim pentru calificativele primite

Dacă în paragraful anterior am trecut în revistă câţiva lingăi, haideţi să mergem acum puţin mai sus, la cei care beneficiază de aceste clisme mediatice.

Am aflat cum ne văd guvernanţii de azi ai României. Am aflat ce suntem pentru ei, ce reprezentăm în ochii lor.

Aşadar, dragi compatrioţi, contribuabili la bugetul din care se înfruptă cu atâta nesimţire aceşti ticăloşi, aşezaţi vremelnic în fotoliile Puterii, noi suntem pentru ei „scandalagii”, „huligani”, „ţărani”, „anarhişti”, „imbecilizaţi de televiziuni!” şi, nu în ultimul rând, „viermi”.

Oare când am mai auzit apelative de genul ăsta?!

Dar ei oare ce sunt?!

Oare cum i-am putea numi pe cei care au furat aproape tot ce s-a putut fura?

Oare cum îi putem numi pe cei care îşi bat joc aproape de tot ceea ce se poate bate joc?

Cum le putem spune celor din cauza cărora se înregistrează un exod al românilor fără precedent în istoria acestei naţii? Nici măcar Stalin n-a reuşit să deporteze atâţia români câţi a fugărit din ţară regimul Băsescu-Udrea- Boc!

Mulţumesc, Conducător iubit!

Trebuie să rafinez şi să explic, în oarece măsură, intertitlul de mai sus.

Omul ăsta o fi iubit de cineva – de nevastă, de copii, de acoliţi, de...

Hmm, cred că ar trebui s-o las mai moale. De nevastă hai să zicem c-o fi fost iubit, la un moment dat. Altfel n-ar fi avut copii.

De copii, cum naiba să nu fie iubit dacă i-a aranjat aşa cum tu sau eu n-o să ne permitem în vecii vecilor? Am înţeles totuşi că şi beizadelele au început să vocifereze, Prada nu prea mai e pe gustul lor iar Gucci s-a banalizat. Hugo Boss pare să fie noua tendinţă  însă ei nu cred că ştiu ce a facut celebrul creator de modă pe vremea naziştilor. La urma urmei, nu poţi avea "succesuri" tot timpul, non stop, 24/7, nu?!

Să fii iubit de acoliţi însă... e ceva mai greu. Osanalele pupincuriştilor sunt, ma gândesc aşa, cu oarece scârbă, ca laudele unei prostituate. Dacă deschizi din nou portofelul, mai ai parte de o tură. De apaluze. Dacă s-a subţiat (la portofel mă refeream) sau a expriat timpul, ţi se arată uşa. Sau parul, depinde de nivelul stabilimentului.

Aveţi voi impresia că, zilele astea, armata de cocote şi satiri ai Puterii nu-şi revizuieşte planurile de evacuare?! Reacţiile întârziate şi bâlbâite acestor guvernanţi nemernici şi ticăloşi nu fac decât să îmi întârească, cu fiecare clipă, această convingere. În mod cert se scot parale de la saltea, se cumpără case prin Argentina şi Chile, se virează sume barosane în conturi de prin insulele Cayman, se încălzesc motoarele avioanelor şi ale iahturilor, se ard documente prin şeminee...

Mulţumesc, din inimă, Partidului!

În ceea ce mă priveşte personal, mă văd nevoit să mulţumesc, la rândul meu, Partidului şi Conducătorului iubit. Iubit, bineînţeles, de lichele, aşa cum am spus mai sus. Dar şi de ăia aşa, vremelnic. Când nu l-or mai ţine puterile... cine va spăla putina?! Ghici ghicitoarea mea!

Motivul mulţumirilor de mai sus e simplu – am reuşit să mă dezmorţesc pe anul acesta şi, ca niciodată, am scris la un interval atât de scurt. Ceea ce e mare lucru, pentru că, în materie de scris, îmi răsună întotdeauna vorbele lui Eminescu, din „Criticilor mei”, „E uşor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune...”

A propos, zilele astea s-au împlinit 162 de ani de la naşterea poetului. Dar mă gândesc că nu e în topicul acestei postări, nu prea am de ce mulţumi Partidului (sau Conducătorului iubit de unii) pentru asta.