Eternul și fascinantul Gyges. Mereu și mereu...

Motto:
Gândiți, deci existăm!

Zicerea de față îmi este prilejuită nu de o contemplare alegorică a timpului scurs de la scrierile lui Platon ci de numele primului demnitar guvernamental. Ați ghicit, este vorba despre Mihai Răzvan Ungureanu. Adică MRU, cum îl cunosc mulți dintre cei pe care îi guvernează de vreo câteva zile.

Recentele lui afirmații, cum că românii sunt puturoși și nu se dezgroapă singuri din zăpadă, mi-au adus aminte de o situație de acum câțiva ani, când caracterul băiatului frumușel și deștept a ieșit la iveală într-un fel care nu-l prea onorează.

Episodul cu pricina pare să nu fie singular. Ba, din contră, cu cât cauți mai multe despre MRU... afli tot felul de lucruri nu tocmai la locul lor.

Să nu uit – dedic materialul de față Danei, care, cu comentariile ei inteligente și de bun simț, mi-a dat un impuls spre a-mi pune timpul și neuronii la treabă. Multumesc mult, Dănuța! J

Un băiat deștept. Pe bune!

L-am cunoscut pe actualul premier în facultate. Apoi, după ceva timp, l-am întâlnit prin intermediul tatălui său, un reputat profesor universitar, deținător, într-o perioadă, al demnității de viceprimar al Iașului.

În mod cert și indiscutabil, omul are niște calități. E distins și curtenitor, politicos și instruit. Pe lângă acestea, pare să fie și discret, calitate care, orice s-ar spune, este extrem de utilă unui șef al spionajului. Să menționăm și o inteligență nativă, dezvoltată, oarecum firesc, într-o familie de intelectuali evrei.

MRU mai este și un fin meloman.

Cel puțin așa îl recomandă prezența, în 1996, la Serata TV a regretatului Iosif Sava, de la TVR. Bine, actualul premier a fost invitat în calitate de istoric și bursier la Londra, la vremea respectivă dar se cuvine să menționăm legătura. Pentru că emisiunea era, în fond, una despre muzică. Faptul că unul din subiectele emisiunii a fost „istoria judecată după sex” poate fi doar o tușă de culoare. Sau nu, cum ar spune cei care susțin că gusturile sexuale ale premierului tinde spre zone care au intrat în dezbatera publică românească mai de curând, de când cu intrarea în UE. Să nu le dăm importanță, poate că vorbește doar invidia din ei.

Se cuvine să menționez aici și calitățile de ordin oarecum... material.

La mijlocul anului trecut, în declarația de avere a proaspătului șef de executiv erau menționate trei terenuri în județele Prahova, Ilfov și Ialomița, de câteva hectare. La acestea se adaugă un apartament în Iași și o casă de aproape 300 de metri pătrați în Voluntari. Informațiile sunt publice și se pot găsi pe internet. Dacă nu merge, dați refresh. Sper să nu pățiți ca mine... dar să nu anticipăm, veți citi mai la vale ce și cum.

Financiar, MRU nu stă tocmai prost dar, comparativ cu politicienii zilelor noastre, e un neica nimeni. Ce altceva ai putea spune despre o avere de 12.000 de euro și 28.000 RON? Bașca niște datorii de prin 2006, de vreo 84.500 de euro și 54.482 RON.

A fi sau a nu fi. Mason...

Nu știu câtă legătură are evoluția lui MRU cu apartenența la o lojă masonică. Menționez ideea doar pentru că am auzit-o într-o discuție purtată cu foști niște colegi din presă, prin 2008, actualmente oameni care se chinuie să țină o afacere pe picioare. Chestiune cam dificilă dacă nu ai vreo Mătușă Tamara sau carnet de partid.

Iată că evenimentele recente mi-au reactivat neuronii și, dacă stăm puțin să ne gândim - și să dăm crezare unor anumite surse – subiectul nu e chiar fără predicat.

Dintre miniștrii de externe ai României, e de notorietate că Adrian Năstase, Teodor Meleșcanu, Andrei Pleșu, Adrian Severin și Mircea Geoană au fost masoni. Să nu-i uităm pe Călin Popescu Tăriceanu, Petre Roman și Dinu Patriciu. Bine, ultimul nu e și nu a fost ministru dar... v-ați prins, era de menționat. Mai ales că, potrivit unor surse din presă, i-a fost sponsor lui MRU în anumite faze ale devenirii sale intelectuale.

Bine, dar ce legătură are masoneria cu MRU, v-ați putea întreba, pe bună dreptate?

Păi... cam are.

Tatăl lui, profesorul Ștefan Ungureanu, este și el mason. Nu știu dacă asta l-a propulsat în funcția de viceprimar al Iașului însă e clar că i-a deschis niște uși. Pe care, spun gurile rele, le-a folosit și pentru a-și promova fiul în diverse poziții și demnități.

Eu cred ca Moș Crăciun, Bau Bau și Baba Cloanța există. Așa că resping gândul că masoneria a avut o contribuție la ascensiunea fulminantă a lui MRU.

Să revenim în realitate și să ne aducem aminte că, în 2007, după episodul jenant în care și-a dat demisia din funcția de minstru de externe, MRU a fost propus ca director al Seviciului de Informații Externe. Iar astăzi e premier.

Trebuie să recunoaștem, e o chimie interesantă, cu totul alta decât cea predată de Ungureanu senior la universitatea din Iași. Poate că, mai degrabă, este o alchimie, la fel de interesantă.

Evident, toate aceste ingrediente se amestecă, într-un mod extrem de fericit, în creuzetul ascensiunii lui MRU. Și aceasta în condițiile în care, în România ultimilor ani, multe eminențe cenușii sunt fugărite aiurea, de președinte. Sau ținute într-o cruntă mizerie materială, de mafia de partid și de stat.

Partea întunecată a Forței

În continuare, nu mă voi adresa fanilor Starwars, așa cum ar părea din intertitlul de mai sus, ci voi creiona o latură mai puțin plăcută a lui MRU. Și nu mă refer aici la întrebarea care flutură pe buzele tuturor politicienilor din România: „Oare ce știe MRU despre mine și afacerile mele?!”

La o răsfoire atentă a istoriei recente, relatările nu tocmai flatante par să fie mai multe decât cele favorabile noului premier al României.

Astfel, prospătului șef de guvern i se pune în cârcă o oarecare orientare excesivă spre propria carieră, în dauna rezultatelor favorabile țării al cărei cetățean este.

În lista reproșurilor la adresa lui MRU găsim ceea ce unii jurnaliști și oameni politici consideră a fi o contribuție devastatoare în cazul recuperării patrimoniului Fundației „Gojdu”, unde Ungaria a câștigat în mod nesperat și contra tuturor probabilităților uriașul patrimoniu imobiliar și financiar al celui care a fost filantropul, avocatul și omul de cultură Emanuil Gojdu. Să nu-i fi folosit prea bine limba maghiară, a cărei cunoștință o menționează în CV?

Apoi, faptul că nu respectă instituțiile statului și ierarhia lor.


Cum altfel poate fi privit episodul cu răpirea celor trei jurnaliști români în Irak, doi dintre ei oameni cu care am lucrat, cu ani în urmă, la Prima TV, în București? În fond, aceasta i-a adus și demiterea din funcția de ministru de externe, premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu reproșându-i că l-a informat mai întâi pe Traian Băsescu și apoi pe el. Deși MRU semnase o fișă a postului în care se menționa altceva.

La lista de mai sus se poate adăuga, printre multe altele, și un subiect mai soft dar la fel de tulburător pentru orice deținător de CNP – afirmația lui MRU, din 2006, când spunea că peste Prut se vorbește o variantă a limbii române, așa numita ‚light romanian’, sau ‚româna ușoară’. Chestiune care l-a nemulțumit până și pe Andrei Pleșu, cel care l-a propulsat în poziția de secretar de stat la Externe și care afirma, după ceva timp și oarece reflecții tardive, într-o zicere în presă, că MRU nu știe când să se oprească, în urmărirea scopurilor personale. Dar i-a prevăzut o ascensiune fulminantă pe scena politică, chiar dacă are rezultate în acest domeniu care tind, asmptotic, spre zero.

Coincidențe. Sau poate nu...

Un lucru curios care s-a petrecut pe durata documentării pentru prezentul material a fost lipsa unor pagini de internet pe care apăreau informații nu tocmai favorabile lui MRU.

Astfel, putem cita acest site, unde se face referire la un material despre o oarece confuzie ciudată între români și romi.

Să nu uităm și de acest material legat de o sumă de eșecuri ale diplomației, cu legătură evidentă la MRU.

Însă în mod deosebit aș fi vrut să accesez situl acesta, unde fostul purtător de cuvânt al SRI, Nicolae Ulieru aduce acuzații extrem de grave la adresa premierului în exercițiu. Mi-aș fi dorit să pot citi în amănunt ce au scris jurnaliștii de la Napoca News pentru că, dacă există dovezi că un demnitar român de un asemenea rang este agent al unei puteri străine, situația este de o gravitate extremă. Ghici ghicitoarea lui Băsescu: care e puterea străină cu pricina? Nu vreau să vă jignesc inteligența așa că, daca citiți cu atenție acest text, o veți identifica destul de ușor.

Îmi doresc ca, la ora la care accesați această pagină, linkurile cu pricina să fie reactivate, cumva. Mie nu mi-a ieșit.

Episodul cu Poliția Rutieră

Trebuie să recunosc cu sportivitate că, până acum mai bine de zece ani, l-am privit cu simpatie și admirație pe actualul numărul unu de la Palatul Victoria. Nici n-am avut alt motiv, dacă mă gândesc la întâlnirile directe, prilejuite de meseria de gazetar. Bine, era pe undeva o umbră de reproș, cauzată de o oarece aroganță ținută cumva sub control dar, într-o epocă în care mai marii zilei din politică erau de o nesimțire crasă, MRU părea întruchiparea decenței. Aduceți-vă aminte doar de replicile și observațiile lui Adrian Năstase la adresa colegilor parlamentari. Să nu mai spunem de cele adresate jurnaliștilor, mai ales cele pe care anglo-saxonii le-ar încadra, cu siguranță, la categoria "smart ass".

MRU a căzut de pe piedestal, pentru mine, în momentul în care am văzut, la o emisiune tv, o apariție a lui total în disonanță cu ceea ce susține acum presa pro Putere.

Iată faptele.

Pe un post tv, din păcate nu mai rețin acum care, erau prezentați șoferi care încalcă regulile de circulație. Apare, la un moment dat, și MRU, la volanul unui jeep. Să fi depășit viteza legală? Să fi trecut pe roșu? Chiar nu mai are importanță. Dar felul în care i-a vorbit polițistului cu pricina m-a deranjat profund. „Tu știi cine sunt eu?!”, îl chestiona, de sus, proaspătul premier pe agentul de circulație. Ceea ce nu știa demnitarul era că polițistul are un microfon asupra lui și că este filmat de peste drum.. Logosul a continuat cu multe altele, din aceeași categorie de beizadea cu fițe de vedetă. Sau de manelist. Sau de „jmecher” de cartier. Sau de... completați voi, nu mai lungesc textul cu asemnea mențiuni nedemne de prima funcție în Executiv.

Hoților le place noaptea

La prima vedere, episodul descris mai sus, cu încălcarea unor banale reguli de circulație, nu pare important. Poate că era teribilismul unui tânăr ajuns, prin arderea unei mulțimi de etape, secretar de stat de la Ministerul de Externe. Însă, dacă ne gândim puțin și ne mai amintim și de mitul lui Gyges, începem să privim cu alți ochi traiectoria mai mult sau mai puțin vizibilă a lui MRU.

Poate că, la fel ca și ciobanul din Lydia antică, s-a obișnuit prea mult să întoarcă inelul care te face nevăzut. Și, de aici, din cauza caracterului său egoist, a venit și disprețul pentru regulile comunității. Mă refer, desigur, la păstorul din antichitate.

La urma urmei, câți dintre noi rezistă tentației de a obține orice, pe nedrept, fără prea multe remușcări și fără a se gândi la consecințe?

Această ultimă întrebare nu e chiar retorică. Bunica, Dumnezeu să o ierte, avea un răspuns, dat de înțelepciunea vârstei: „Nepoate, hoților le place noaptea. De ce, mama-mare? Pentru că nu-i vede nimeni, măi nepoate!”

Să sperăm că povestea lui MRU nu se va termina ca în mitul lui Platon.

Pentru cei care nu-și mai aduc aminte de la școală (scuze celorlalți), să amintim că povestea o găsim în Cartea a doua a „Republicii” lui Platon.

Pe scurt, ciobanul nostru ajunge, după afișarea acestor calități, date de inel, să fie trimis printre solii regelui. Mai pe înțelesul tuturor, ajunge spion. Numai că Gyges îl înșeală pe rege. Și îl înșeală, la propriu, cu regina, după care îi mai plănuiește și moartea, împreună cu proaspăta amantă, pentru a-i lua puterea.

Să sperăm că MRU n-a găsit inelul cu pricina. Altfel, regele va avea zilele numărate. Mereu...