Procurorul stalinist și dușmanul de clasă

Cândva, eram mândru că lucram la ProTV, că făceam parte din „marea familie Pro”. Aveam colegi minunați, cu care mă înțelegeam din priviri iar profesionalismul era la el acasă.

Imaginea asta arcadiană era spartă, din când în când, de unii care mai furau benzină de prin rezervoarele mașinii, de alții care veneau la mine și-și dădeau colegii în gât sau de cei care îmi cereau să fac demersuri, pe lângă comandantul Poliției, să le anuleze amenzile pentru depășirea vitezei legale. Însă, una peste alta, atmosfera era propice exercitării profesiei de jurnalist și noi simțeam că trăim în locul potrivit.

Mizeria de reportaj realizat de Elena Lasconi la o școală din Vaslui, cu execuția publică a unei amărâte de profesoare de engleză, mi-a adus aminte însă că, printre noi, cei din Pro, mai erau și altfel de oameni. Care, după plecarea masivă a celor ce își respectau profesia, au rămas stăpâni pe plantație...

Motto:

Gândiți, deci existăm!

Pălăria (mult) prea mare

Evident, povestea idilică cu care mi-am început șapoul de mai la deal n-avea cum să dureze prea mult. M-am prins, într-un târziu, cu ajutorul unor „insideri”, că împăratul e, de fapt, în fundul gol și că aplaudacii îi laudă hainele de frică să nu-și piardă sinecurile. Chestiunea m-a făcut, la un moment dat, să părăsesc „marea familie PRO” și să îmi iau tălpășița pe alte meleaguri.

De atunci au trecut vreo zece ani dar pare-se că, printre foștii noștri colegi din ProTV, n-au rămas decât cei cu care, pe vremuri, ne era rușine. Sau, în orice caz, sunt majoritari. Sunt cei care furau combustibil din rezervorul mașinilor de serviciu, care măsluiau deconturi, care scoteau legitimația ProTV prin câte o crâșmă pentru o bere în plus sau ca să impresioneze, pur și simplu, vreo gâsculiță „de provincie”. Dar ca aceștia să pună stăpânire pe sistem… Recunosc cu sportivitate, nu ne-a trecut niciodată prin cap așa ceva.

Toți cei care au lucrat în ProTV își aduc aminte, desigur, de ceea ce numeam „Spiritul Pro”.

Era ceva deosebit, ceva palpabil, ceva minunat care cred ca a culminat în 2005, la zece ani de la prima emisie. Dar... toate au un sfârșit și, așa cum vorbeam cu câțiva foști colegi, pe undeva suntem coautori ai fenomenului de manelizare a televiziunii pentru că, plecând de acolo, am permis unor indivizi, care nu aveau nici pregătirea și nici profilul moral necesare, să-și pună pe cap niște pălării prea mari pentru țestele lor. Pălării pe care, în alte circumstanțe, nu ar fi avut nicio șansă să le poarte.

Dușmanul de clasă din Vaslui

În reportajul cu profesoara de engleză din Vaslui, care „habar n-are sa lege două vorbe în engleză”, Elena Lasconi este mai ceva decât un procuror stalinist, înverșunat pe dușmanul de clasă.

N-am trăit prin anii ’50 când, după spusele părinților și bunicilor, teroarea comunistă atingea apogeul însă realizatoarea de la Pro ne ajută puțin imaginația și ne dă câteva mostre de limbaj de procuror:

 „Hai sa vedem puțină engleză”

„Directorul și-a luat tălpășița când a aflat ca trebuie sa răspundă la câteva întrebări”

„Din cauza lor (a dascălilor n.n.) zeci de mii de copii renunța, in fiecare an, să meargă la cursuri”

Ia să le luăm pe rând…

Să vedem puțină engleză?

Dar cine ești tu, doamnă Lasconi, să ceri unei profesoare, în timpul lecției, să-ți arate ce face?! Toți cei care am filmat prin școli știm că așa ceva nu se putea decât în două feluri: ori aveai „spate” la vreun inspector școlar ori mințeai sau înșelai vigilența "victimei" și filmai, din diverse motive, pe ascuns.

Directorul trebuie să răspundă…

De ce „trebuie” să-ți răspundă directorul, doamnă Lasconi?! Ești, cumva, vreo autoritate iar el e musai să vină în fața ta cu basca în mână?!

Din cauza unor astfel de dascăli, zeci de mii de copii renunță să meargă la școală.

Cât de perversă este această afirmație! Să dai vina pe un amărât de profesor de țară pentru dezastrul din învățământ este ori o rea intenție vădită ori, hai s-o zic de-a dreptul, o prostie crasă. N-am auzit nimic, în textul reportajului, despre nesfârșitele reforme în educație, despre subfinanțarea – până în pragul extincției – a învățământului românesc, despre migrarea fără precedent, în afara țării, a forței de muncă calificate…

Etică și deontologie… WTF is that?!

Sunt convins că doamnei Lasconi nici măcar nu i-a trecut prin cap să-i spună profesoarei cu pricina că are dreptul să nu-i răspundă la întrebări. Sau, așa cum o știe orice jurnalist care își respectă sursele, că poate să nu permită echipei de știri să filmeze la oră.

Apoi, faptul ca femeii nu i s-a blurat fața arata că este percepută ca un pericol public. Mai grav este însă că nici copiii nu au fost protejați. Oare are cineva idee, dintre cei filmați, că poate sa ceara daune crunte ProTV-ului și celor care au intrat cu cizmele în viața lor, care au emis mârșăvia asta, execuția asta publică?!

Nimeni nu are circumstanțe atenuante pentru femeia care își înghite limba de emoție când este filmata de marele ProTV. Ea este percepută ca singura vinovată pentru faptul ca jumătate dintre copiii de la țară abandonează școală. Si, peste toate, povestea se întâmpla la Vaslui, deci madam Lasconi trebuie să aibă dreptate, acolo sunt cei mai tâmpiți oameni din țară.

Iar totul se termină, apoteotic, cu o „expertă”, Sandie Blanchet pe numele ei, vorbind într-o engleză de baltă, cu accent de Dunkirk. E bine s-o credeți pe cuvânt, are o soră profesoară în Franța. Unde, în educație, curg doar râuri de lapte și miere.

Bravo, ProTV, cei de la Channel 4, cu „The Romanians are coming”, sunt niște diletanți pe lângă voi!

Poziția... vedetei

Este rușinos cât de jos au ajuns standardele în presa românească. Chiar și printre așa-numitele vedete. Cei care am lucrat în ProTV, de exemplu, știm cum erau ținuți oamenii aceștia în spate și cum erau promovați, pe ce criterii și, mai ales, cum rămâneau în pozițiile cu pricina.

Dacă vă gândiți la conotațiile sexuale ale cuvântului "poziții", să știți că nu sunteți prea departe de adevăr. Cunosc, alături de alți foști colegi din televiziune, cel puțin trei cazuri "documentate", în care vedete cu mofturi grele se bătea pe burtă (tura asta, la propriu!) cu patronul postului sau cu oameni de afaceri de succes. Unul chiar de foarte mare succes.

Eu, mai naiv, mă întrebam cum naiba de conduce domnișoara cu pricina un Audi așa de "bengos", un Merțan atât de nou și puternic sau un Range Rover după care toți își rup gâtul pe stradă. Dar cățiva șoferi m-au pus imediat la curent cu situația. Erau foarte bine informați oamenii și nu e de mirare, la câte curse de noapte făcuseră spre și dinspre alcovurile aferente.

„Walking Eagle” din presa românească

Pe de altă parte, am avut ocazia să lucrez și cu oameni minunați, profesioniști care acum, după ani și ani de atunci, îmi dau seama că ar fi putut sta pe picior de egalitate cu orice omolog, din orice televiziune americană sau britanică. Din păcate, oamenii respectivi au plecat, rând pe rând, „din sistem” pentru că nu mai suportau să fie „walking eagles”.

Dar au rămas cei precum Elena Lasconi, care se pricepe la engleză mai bine decât profesoara din Vaslui, așa că nu ar trebuie să-i mai explic faptul că „a walking eagle is a bird so full of shit that it can’t fly any longer”.

Deci, nimic surprinzător ca o vedeta ProTV, Elena Lasconi, a găsit dușmanul poporului într-o clasă de școală din Vaslui. Este felul în care continui să-ți iei leafa la ProTV în ziua de azi…

Lupta cu morile de vânt...

Cândva, duceam lupte crunte, în fiecare zi, la teleconferința cu producătorii din București, pentru a nu avea în jurnal, din Moldova, doar babe violate și tați care își siluiesc fetele minore.

Uneori mai reușeam să strecor și câte o știre cu un transplant unic în Europa, cu câte ceva de pe la Filarmonică sau pur și simplu un fapt de viață demn de a fi dat pe un post național. De cele mai multe ori însă, pierdeam bătălia pentru că nu eram perceput altfel decât ca un Gică-Contra, care se pune de-a curmezișul celor care știau ei mai bine ce se întâmplă „în teritoriu”.

Așa că, la un moment dat, m-am săturat să lupt cu morile de vânt și mi-am văzut de drum. Am plecat din presă dar mi-e dor în fiecare zi de viața de jurnalist. Și, când îmi plânge inima mai tare, apare câte o Elena Lasconi, care îmi dă dușul rece necesar revenirii la realitate.

Care e diferența intre tine, Elena Lasconi, și fostul tău coleg care, prin anii ’90, întreba soția unui pilot ce părere are despre faptul ca omul ei tocmai a murit într-un accident de avion?!

Pentru conformitate, reportajul ProTV, realizat de Elena Lasconi, se găsește aici: