Cu basca de pământ...

Azi dimineață, după ce m-am trezit, am zis „Ia hai să fac o chestie nouă!” Așa că, după puţină mişcare, am închis radioul și am dat drumul la televizor. Aproape un minut mai târziu, l-am întrerupt. Consuma curent degeaba.

National Geographic şi Discovery transmiteau nişte documentare pe care le mai văzusem iar pe Euronews şi CNN erau nişte chestii care mă atingeau prea puţin. BBC nu am pe cablu dar am înțeles că s-au liniștit treburile prin Albion.

Pe facebook... nimic interesant – o persoană, pe care nu ştiu de ce o mai ţin în lista de prieteni, îşi face autopromo la nu ştiu ce mărgică ouată cu surle şi trâmbiţe. Apoi, obişnuitele poze ale descreieraţilor mândri de odraslele lor. Sau din nu ştiu ce vacanţe, pe care le oferă pe tavă „la tot cartierul”, să crape rânza în Madam Cutare! Ca apoi să se întrebe de ce apar prin ziare sau pe bloguri ale „duşmanilor”. Cât despre ferme virtuale şi alte rahaturi de omorât timpul... le-am pus, de mult, la spam.

Revenind la persoana pe care o s-o ejectez curând, când o să-mi fac curat în lista de amici, mă bucur să văd că a trecut la un stadiu superior de evoluţie. Până mai ieri îşi dădea like la propriile postări. Acum spune pe unde o să fie şi ce o să facă. Mă rog, o fi şi asta o strategie, când nevasta îţi critică burta iar amanta s-a supărat că nu i-ai plătit abonamentul la sală. Corul aplaudacilor trebuie ghiftuit cu ceva, nu?!

Adevărul e că experienţele din ultimul timp (adică de vreun an încoace), legate de televizor, n-au fost tocmai de bun augur. Singurele emisiuni în limba română pe care le pot suporta fără să dau cu basca de pământ le pot număra pe degetele de la o singură mână.

Una ar fi cea a lui Moise Guran, cu ora lui de business. Profesionist, jos pălăria! Apoi, „România, te iubesc!”, de la ProTv. Cristi Leonte a rămas, spre plăcuta mea surprindere, în aceiaşi parametri pe care îi ştiam de la Iaşi. Cam at\t. Mai era pe Antena 1 o chestie cu reportaje dar, după ce am văzut vreo două în care se simţea, vorba unui amic, o mână bărboasă de mogul, i-am dat eject.

Am revenit la radio, unde tocmai curgea un Ramstein, cu „Du hast”. Chestie oarecum apoteotică având în vedere gândurile care mă cuprinseseră. După care a urmat Depeche Mode, cu „Policy of Truth”, ceea ce m-a făcut să mă simt așa, ca într-unul din momentele alea Kodak în care gândești: „Nimic nu e întâmplător!”
Aşa că m-am aşezat la computer şi am început un exerciţiu de imaginaţie. Despre ce? Păi... despre un vechi microb, care nu mă lasă şi pace – presa românească.

Oare cum ar fi să lucrez din nou în presă? Adică, „la stăpân”, cum am lucrat atâția ani, înainte de a mi se face silă și a pleca aiurea, peste Atlantic?
Scenariul virtual se desfășoară ușor, ușor, iar ochii minții încep să-l vadă din ce în ce mai clar...

(va urma)