I se spunea Putinescu sau "Un împărat în fundul gol"

Motto:

Gândiți, deci existăm!

După o dispută realmente stupidă cu un fost coleg din presă (ce-i drept, din corpul tehnic, nu din cel efectiv jurnalistic) pe tema infracțiunilor și derapajelor prezidențiale, începe să se întrevadă ideea că propaganda pro-băsistă îi poate sminti chiar și pe cei care posedă ceva neuroni.

Chestiune destul de greu de explicat în cazul amicului cu pricina, care trăiește, de ceva tmp, într-o țară unde procesul democratic este o realitate perenă incontestabilă și nu o vrăjeală de campanie electorală. Tocmai de aceea mi se pare extrem de greu de înțeles de ce se agită să-l susțină pe Băsescu de parcă ar fi plătit pentru asta. În fine...

Trecând la chestiunea de față, scrierea de mai jos îmi este prilejuită de o aducere aminte de pe la începutul anului, care contrazice fundamental teza băsistă precum că președintele suspendat era vazut prin toată Europa drept un fel de Sfântul Gheorghe, călare pe cal, în luptă cu balaurul corupției.

Din fericire, au existat – și înca mai există – acolo, în Europa atât de invocată zilele acestea, oameni care spun lucrurilor pe nume. Și au curajul să spună public că împăratul e în fundul gol, în ciuda intereselor geo-strategice pe care guvernele țărilor lor le au pe la noi prin ogradă.

Pragmatismul german, susținere pentru Băsescu

Există dovezi că ceea ce se petrece zilele acestea, cu declarații de la Bruxelles, cu așa-zise amenințări la adresa României, e propagandă pro-băsistă. Sau evenimente declanșate de mașina infernală a fostei Puteri, în încercarea disperată de a-l menține în funcție pe Traian Băsescu.

Felul în care este văzut președintele suspendat în mediile jurnalistice și politice din Germania și Austria, încă de prin 2010, diferă fundamental de ceea ce spune, oficial, cancelarul neamț precum și majoritatea presei românești. Numai că madam Merkel n-o s-o recunoască niciodată public, ea fiind adepta austerității ca soluție a ieșirii din criza în care se scufundă Europa. Iar dacă Băsescu taie și tot taie, e bun așa rău.


Acum, faptul că, din cei vreo 18 milioane de români, sau câți or mai fi rămas prin țară (pentru că rezultatele recensământului încă nu sunt cunoscute... ghici ghicitoarea mea de ce?!), mai mult de trei sferturi au ajuns la sapă de lemn... asta e o altă poveste. Nemții sunt pragmatici, acest aspect nu-i interesează. Dacă am fi consumatori masivi de produse germane, poate că lucrurile ar sta puțin diferit. N-ar fi indiferenți la o scădere a balanței comerciale din cauza căderii puterii de cumpărare a românilor. Dar și asta e o altă poveste.

O prietenie de aproape 20 de miliarde. De euro

Cum să nu-l susțină doamna Merkel pe Traian Băsescu, oricât de mult ar da cu constituția românească de gard, când "șeful statului" nu a adus în discuție niciodată, pe nicăieri, datoria pe care Germania o are față de noi încă dinainte de Cel de-al doilea razboi mondial?


Ce-i drept, 19 miliarde de euro sunt ceva parale chiar și pentru Germania. iar propunerea economistului Radu Golban, de a se înființa o comisie pentru studierea acestei probleme, s-a izbit de refuzul Parlamentului, dominat, la acea vreme, de PDL și Traian Băsescu.


Radu Golban spunea, la vremea respectivă, că are dubii cum că datele suplimentare, identificate de BNR pe tema datoriei Germaniei, ar fi reale.


“Până în urmă cu câteva săptămâni, BNR nu a găsit niciun fel de date privind aceste creanţe. Acum, dintr-o dată, au identificat date suplimentare“, a spus Golban, adăugând că nu înțelege de ce BNR nu vrea să colaboreze cu Banca Reglementelor, ce deține informații esențiale despre datoria istorică a Germaniei cître România.

Economistul român, stabilit în Elveția, spune că s-au făcut presini internaționale asupra României pentru a renunța la aceste creanțe, de vreme ce o eventuală recuperare a lor ar putea crea un precedent și astfel mai multe țări ar putea cere Germaniei să-și onoreze datoriile istorice.

„Nu s-a renunțat doar la aceste creanțe, ci și la posibilitatea unor discuții pe această temă”, a conchis ecnomistul Radu Golban.

Să ne mai mirăm de ce îl susține d-na Merkel pe d-l Băsescu, indiferent de derapajele dictatoriale ale acestuia din urmă?

Domnul Putinescu

Revenind la tema zicerii de față, dacă ați uitat cumva cum i se mai spune președintelui suspendat prin Europa, vă reamintim din nou – Putinescu. „Vă reamintim din nou” nu e pleonasm, prima dată am făcut-o în titlu. Asta ca să fim riguroși, pentru că sigur se va găsi vreunul care să spună că nimic nu poate fi adevărat din ce înșir aici fiindcă am un pleonasm strecurat în text.

Norbert Mappes-Niediek, un jurnalist și autor de cărți austriac, îl critică intens pe Traian Băsescu, cu toate derapajele dictatoriale ale acestuia, încă de acum vreo doi ani, printre altele, în paginile publicației Frankfurter Rundschau.

Dar, ce spune, de fapt, domnul Norbert Mappes-Niediek?

Jurnalistul austriac consideră, pe un ton sec și pragmatic, că România se îndreaptă clar spre dictatură, cu președintele Băsescu la cârma țării. Rețineți, omul spune asta încă din 2010!

Norbert Mappes-Niediek mai afirmă că sunt foarte multe asemănări între Führerul de Dâmbovița și alți lideri autocrați din Europa, cel mai vizibil fiind un alt președinte-jucător care se consideră etern: Vladimir Putin.

Sinecuri și relații „speciale”

Jurnalistul îl descrie pe Băsescu drept un fost primar al Bucureștiului care a construit un regim prezidențial atotputernic, și ai cărui consilieri se purtau la fel ca secretarii fostelor birouri politice: ei dădeau directive, iar miniștrii le executau. Mappes-Niediek este de părere că Emil Boc nu era decât un fel de ecou al președintelui și că activitatea Parlamentului se reducea la aprobarea propunerilor „șefului statului”. Care „șef de stat” răsplătea comportamentul slugarnic cu diverse sinecuri, prin consilii de administrație, prin ambasade și consulate sau, în mod curios, chiar pe la instituții culturale, gen ICR. „Clientelismul politic este aproape palpabil”, scria jurnalistul austriac, citat, pe scurt, de România liberă, pe la începutul acestui an.

Nici relația... hai să-i spunem „deosebită” cu fostul ministru al Turismului nu i-a scăpat lui Norbert Mappes-Niediek. Dar, neavând dovezi să meargă mai departe, autorul articolelor din Frankfurter Rundschau s-a limitat la a considera relația Băsescu-Udrea drept una „cel puțin specială”. Dar despre care românii au o cu totul altă parere.

O mână spală pe alta. Chiar și la Bruxeleles

Pentru că am vorbit de citatul celor de la România liberă, să nu-i credităm neapărat cu un joc la două capete. Pentru asta îți trebuie puțin curaj. Faptul că a fost citat de RL nu este decât o dovadă a felului în care propaganda băsistă găsea de cuviință să prezinte, favorabil „șefului statului”, lucruri care nu puteau fi ascunse sub preș pentru că vorbea prea multă lume despre ele.

De altfel, înainte de a lămuri lumea despre ce vrea austriacul să spună în articolele sale, RL a precizat, în detaliu, că respectivul cotidian este al unui trust de presă la care Partidul Social Democrat german deține 40% din acțiuni.

Ceea ce nu realizează RL și alți trompetiști din corul pro-băsist este că, oferind aceste date, aruncă o nouă lumină asupra observațiilor făcute de la Bruxelles. Și anume că toate aceste reacții au fost galvanizate și diseminate de indivizi precum Monica Macovei, omologilor democrat-liberali din Parlamentul European, pentru care menținerea în funcție a lui Băsescu e mult mai importantă decât felul în care trăiesc românii. Sau decât angajamentele electorale ale lui Băsescu față de propriul popor.

Ca să încheiem cu acest subiect, cred că pe români nu i-a deranjat atât luarea măsurilor de austeritate cât inechitățile crase generate de acestea și bătaia de joc la care au ajuns să fie supuși pentru atingerea acestor obiective care, în fond, nici nu sunt ale lor. Dar pe care Băsescu le susține, deci canceloarul Germaniei îl susține, la rândul său.

Coadă de topor

Dacă tot am vorbit de pragmatism, haideți să fim și mai pragmatici în cele ce urmează.

Ce a declanșat evenimentele care au dus, într-un final, la cea de-a doua suspendare a lui Băsescu?

Păi, în primul rând, felul în care s-a făcut „reforma” pensiilor și a sănătății.


Vă aduceți aminte modul flagrant, de netăgăduit, demonstrabil în fața oricărei instanțe de pe această planetă, în care s-a furat votul la Legea pensiilor? Da, este vorba despre numărătoarea care a făcut-o celebră pe Roberta Anastase. N-a făcut-o, din păcate, și pușcăriașă, pentru că "șeful statului" a avut grijă, prin lacheii săi, să o scoată basma curată.

Apoi, un alt episod - dacă vă aduceți aminte, asigurarea de stat urma să fie înlocuită cu una obligatorie, chestiune în urma căreia ar fi profitat trusturi precum ING, Vienner Sadtische sau Allianz-Tiriac. Ei, privind din această perspectivă, parcă începem să înțelegem altfel susținerea de care se bucură Băsescu pe la UNELE cancelarii europene. Nu pentru că ar fi un lider demn de parteneriat ci pentru că, pur și simplu, e o coadă de topor.

Dacă afirmația vi se pare prea dură, haideți să ne amintim de gazul de șist. Sau de Roșia Montană. Sau de autostrada Bechtel. Aia din România, pentru că cea din Albania, unde și-au cărat utilajele, e de multe ori mai ieftină. Și, lucru foarte important, terminată.

O prăbușire în flăcări

Revenind la Putinescu, probabil cel mai debusolant moment al carierei lui politice, când a început să i se crape piedestalul, a fost declanșarea protestelor de stradă, în iarnă. Și asta din simplul motiv că, fiind o mișcare spontană, protestul nu avea niște lideri clari, pe care Băsescu să îi poată ataca public.


Gafa cu Arafat, pe care l-a tratat absolut mizerabil, e o chestiune care i-a arătat caracterul de golănaș de port și a făcut ca România să spună gata, ajunge și să vuiască de „Jos Băsescu!”. Chestie care l-a șocat, dacă vă aduceți aminte, vreo câteva zile n-a scos nici măcar nasul pe geam. După ce, cu câteva zile înainte, era Zmeul zmeilor și suna pe la redacții de televiziune, să intre în emisiuni și să spună el cum stă treaba de fapt.

A reluat genul acesta de mizerii și în povestea cu premierul Ponta. Acel „Dottore” și alte glumițe de doi lei cred ca nu vor fi uitate prea curand de conștiința publică. Numai că, după reacțiile cu Arafat, „șeful statlui” n-a mai avut tupeul obișnuit, de a-l face de rahat el însuși, ci a dat ordin servitorilor să caute (și, probabil, să fabrice, nu m-ar mira) dovezi de plagiat.

De altceva însă mi-e teamă și anume de faptul că omul nu e deloc rezonabil și că a pierdut simțul realității. Pe felul său nativ, de dictator de punte, s-au grefat toate laudele și, s-o spunem pe cea dreaptă, pupincurismele camarilei. Pupincurisme prin care, așa cum spuneam mai sus, membrii clanului mai prindeau și ei un os de ros.

Ei, pierzând acest simț al realității, va trata această luptă ca pe ceva extrem de personal și se va face luntre și punte să câștige. Ceea ce-l va face să se prăbușească în flăcări.


În fond, la ce consilieri are, nici nu e de mirare că la asta se va ajunge, mai devreme sau mai târziu. La fel ca în zicerea aceea din antichitate: „Când zeii vor să piardă pe cineva, mai întâi îi iau mințile.” Și, am mai putea adăuga așa, postmodernist, după ce i-au luat mințile, îi mai dau și niște consilieri "unul și unul".


De fapt, poate chiar e adevărat că nimic nu e întamplator...